"Ai bască? - N-ai bască?" - Paul Gabriel Andrei: Iarăși e iureș

Jurnalistul Paul Gabriel Andrei a opinat pe contul său de Facebook cu privire la recentul scandal declanșat de presa progresistă și fufele ei care par să-i asculte emisiunile Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, aproape cu sfințenie:
Iarăși e iureș
„Când eram copil și vedeam femeile cu batic pe cap mă miram și aveam această impresie că doar "babele" poartă acest lucru. Era fals, deoarece pentru mine, copil fiind, termenul respectiv era relativ. La 40 de ani îmi dau seama că făceam o nedreptate cruntă femeilor trecute de o anumită vârstă. Plus că termenul nu-mi face cinste dacă-l folosesc acum.
Apoi am întrebat și am înțeles imediat care-i treaba, tot copil eram. Băi, am priceput.
Adică am înțeles de ce. Nu-mi puneam pe atunci problema dacă e bine, dacă e corect, dacă unii sunt deranjați, dacă unele ar dori altceva, n-aveam gânduri d-astea. Însă nu părea nicio femeie deranjată de acest lucru, era ceva normal. Așa se umbla pe la mine pe la țară. La București mai rar, dar și aici dacă intrai în biserică. Eu doar treceam pe lângă pe atunci, nu intram, dar vedeam.
Cele tinere făceau ce voiau, celelalte, căsătorite, își acopereau capul. Cică îi zice tradiție. Că d-aia e de sute de ani. O tradiție poate proveni din religie sau din obiceiuri locale păstrate din generație în generație.
Spuneam acum două săptămâni că unii s-au obișnuit să asculte o ora - o oră jumate cât are emisiunea susținută de Îps Teodosie la Radio Dobrogea și să caute ceva de care să se agațe. Stau cu pixul în mână, poate poate, iese ceva.
Unii se bagă într-o zonă unde n-au ce căuta. Până la urmă, Îps Teodosie a răspuns la o întrebare din partea unei femei cu o anumită credință în suflet, nu a venit întrebarea în emisiunea respectivă de la Dimofte, Hering, Lupu, Gorghiu sau Buzoianu. Ele știu ce au de făcut, sunt convinse că merg pe direcția bună.
Eu am dat de pagina aceasta Ultimele femei cu chischineu de pe care am găsit poza asta. Mișto tare fotografia, nu? Vi se pare deranjată fata din imagine? Sunt 60 de ani între cele două persoane conform explicației de pe pagină. Proiectul este despre "Poveștile ultimei generații de femei cu batic din satele din Ardeal". Deci vorbim de "ultimele generatii". Adică unele poartă, altele nu. E alegerea fiecărei femei până la urmă. Nu te ceartă nimeni dacă n-o faci. E libertate ????
Deci fiecare face ce vrea. Așa că gata, mergeți mai departe, ocupați-vă de ale voastre.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Opinii Prima pagină Social Știri
Locații: România
Subiecte: Tradiții și Credință
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)