Alexandra Roșeanu: Pandemia Farfuriilor Zburătoare

(Pamflet. Și da ... Și nu! Ca să nu săriți că v-ați pierdut vremea să citiți tâmpenii, în loc să aprofundați Critica Rațiunii Pure.)
(PS-ul nu este pamflet.)
Suntem în fața unui atac iminent venit din galaxii îndepărtate. Și pentru că sunt o conspiraționistă sadea, asta dându-mi un aer de omnisciență obscură, vă deconspir evenimentele ce urmează.
Așadar! Nu intrți încă în panică pentru că prima și prima dată va fi atacată China. Are mai multă experiență în lupta împotriva inamicului invizibil, deci îi dă prestanță suficientă în fața acestei situații de criză. Vom vedea filmulete TikTok cu chinezi care vor fi răpiți de către Farfurii Zburatoare Neidentificate (FZN), pe lungimea de lumină a unei raze violet.
Ne vom speria, ne vom acoperi ochii, dar la televizor, aceleași busturi de pe vreme lu' reposatu' Calache19, ne vor spune să ne calmăm, să îmbrățișăm un chinez răpit. Imaginile din China vor înconjura mapamondul, după care, la o lună va apare primul caz de răpire în Codogno (Italia), unde Gianluca (zugrav, 56 ani) se întorcea de la Bar Sport unde pariase că Sampdoria va pierde cu 4-1 în fața lui Napoli, dar supărat că pierduse la pariuri, a băut puțin cam mult iar de atunci nu a mai fost văzut. Pesemne că îl răpiseră extratereștrii. Altă explicație nu există.
Organizatia Mondială a Sănătății va declara Pandemie de Răpiri.
Încetul cu încetul disparițiile se înmulțesc în lumea "civilizată", mai puțin în Belarus care nu crede în răpiri, le consideră boala psihică, la fel și țările africane care nu au televizor, așadar nu au nici în ce să creadă, nici de ce se teme.
În USA, Joe Biden va apărea zilnic la televizor în urma stabilirii unei Task Force pentru a contracara disparitiile subite.
Din China spre USA se face trafic de informații și se transmit detalii despre răpiri. Oamenii de știință scot la lumină un studiu care demonstrează că întâlnirea vizuală dintre un extraterestru și un uman îl contaminează pe cel din urmă cu boala "Farfurid23", ceea ce înseamnă că va fi răpit curând.
Buletinele de stiri vor da tot mai multe raporturi de cazuri de Farfurid23. Până și cei încă nerăpiți vor fi diagnosticați drept infectați cu Farfurid23, dar asimptomatici, adică vor fi refuzați de extratereștri. Apar primele bănuieli asupra mirosului neplăcut din gură, acesta fiind motivul rejectării extraterestre. Oricum, fiind contaminați, trebuie să stea departe de pensionari pentru că îi pot infecta. Vor primi de la stat o periuță de dinti nou-nouță pentru a se spăla pe dinti 14 zile.
Fiecare țară adoptă legi menite să aplatizeze curba de răpiri.
Ultimele decizii venite direct de la OMS+UE se stabilesc prin decret în fiecare țară:
- Răpirile după orele 18 punct se intensifică, astfel se declară stare de asediu până dimineața la orele 6 punct.
- Oamenii trebuie să poarte o mască pe ochi când ies din casă.
- Medicamentele de vedere, vitaminele A și E, cât si morcovii sunt interziși pentru a nu facilita vederea Farfuriilor Sburătoare.
Va începe Campionatul Mondial de Orbire. Sub sloganul: "Orbește astăzi, ca să poți să vezi mâine. Un ultim sacrificiu!" Oamenii vor vorbi între ei care va fi cel mai eficient și rapid mod de orbire.
Încep să apară și primii sceptici, cei ce vor zădărnici combaterea răpirilor si orbirii. La televizor vor fi catalogați drept "Anti-Farfurid23" sau "No-UFO", "No-orbire". Aceștia susțin că nu cred în UFO. Cetepe apare la televizor cu o spumiță prelinsă în colțul gurii, să îi înjure.
Oamenii vor fi sfătuiți la televizor să nu se mai privească în ochi, ci să-și dea "buna ziua" privind la pantofii celuilalt.
Ursula von der Leyen ne va învăța cum să privim corect. Ea va face exerciții de privire în oglinda toaletei gender fluid a Comisiei Europene în timp ce fredonează "Oda bucuriei". Pe facebook vor apărea meme-uri despre cei care privesc pe sub nas. Acești mici impostori, care zădărnicesc, vor fi chemați Ionei și se va presupune că sunt sigur adepți al teoriei Pământului Plat.
Ni se va spune sa nu mai privim nici icoanele pentru că putem să-i infectăm pe ceilalți enoriași.
Dintr-o dată apar în magazine ochelari cu sticla tulbure. În magazine se va instala plexiglas netransparent. Singurul mod de a mai privi o persoană umană va fi prin intermediul internetului sau ecranului televizorului, căci privitul în ochi va fi inițial limitat până seara, apoi interzis în afara locuinței tale.
Panica și teroarea vor cuprinde tot umanul, dar extraterestri răpesc fără milă, așadar este pentru binele tău și al aproapelui. Se creează celule de criză, care într-un final găsesc rezolvarea.
...
Soluția apare de la o companie farmaceutica americană.
Este o pastilă de încețoșare temporară a privirii timp de 24 de ore, numită "Cataract-24h". Asta până ce oamenii de știință vor dezvolta un vaccin care să orbească omul. Oamenii cărora le pasă, speră și aplaudă la orele 6 pe'nserat, noile soluții. Se vor face cântări și dansuri care să slăvească eroii din linia întâi a orbirii voluntare, dar necesare. Jerusalema va fi din nou dansul oficial al asistentelor legate la ochi.
La școală, copiii vor fi supuși procesului necesar de orbire timp de opt ore consecutiv. Un succes răsunător în lupta îndârjită cu vederea. Pentru a intra în restaurant vei fi nevoit să faci dovada orbirii, iar până te vei așeza la masă vei fi obligat să porți masca pe ochi.
Vei primi un certificat de orbire care să-ți permită accesul în viața socială.
...
Dupa doi ani de ură între taberele NO-FZN și tabăra "Stai acasă. Orbește pentru bunica" se pare că numarul răpirilor de FZN se diminuează, iar buletinele de știri își îndreaptă atenția către anunțuri din sfera noului normal cum ar fi schimbările climatice și mâncatul de gunoi menajer, ca mod de a salva, din nou, planeta.
Cei orbiti voluntar vor rămâne supărați pe cei neorbiți pentru că neorbirea lor a prelungit prea mult starea de urgență.
Și anii vor trece rând pe rând, iar când va fi prea, prea, prea târziu, oamenii vor deschide ochii.
PS. Când vom înceta să ne mai îngrozim, când ne vom opri din a ne simți victime ale cuiva, când vom înțelege o dată pentru totdeauna că NIMENI, NICIODATĂ nu îți poate face rău fără acordul tău,, când toate fricile vor dispărea, veți fi LIBERI. Libertatea este sacră și sfântă, orice formă de îngrădire este inexistentă în ochii unui om care își cunoaște menirea, este lucid și convins că peste el se află doar Dumnezeu, nimeni altcineva. Restul sunt povești cu cocoșul roșu care ar trebui să stârnească râsul, hohote de râs, nicidecum mirarea, nu groaza, nu frica, nu întrebări retorice de genul: "Ai văzut ce ne fac ăștia?"
Ăștia fac TOT ce pot.Tu, umanule, chiar faci TOT ce poți? Dacă da ... (să continue fiecare după chipul și asemănarea proprie pe linia punctată)
Cum spunea bunica mea: dacă vrei să înțelegi ceva pe lumea asta deschide ochii, nu căsca gura!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Washington Times: Ce naiba se întâmplă în România?

Silvian-Emanuel Man: Sunt anchetat de Poliție în mod abuziv pentru că citesc cărți de economie și aș organiza o grupare ostilă care ar avea ca scop schimbarea ordinii constituționale și subminarea economiei naționale

Gafa Kursk: Zelenski i-a oferit lui Putin o rampă de lansare spre Kiev

Mihai Tîrnoveanu: Factorii străini care l-au eliminat pe Călin Georgescu
Recomandările noastre

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!
Secțiuni: Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Valeriu Gheorghiță
Subiecte: campania de vaccinare invazia extratereștrilor manipulare manipulare prin frică manipularea maselor Marea Resetare OZN
Organizații: CNCAV Marea Resetare
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)