ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Părinții de pe tot cuprinsul Americii au fost luați prin surprindere de închiderea masivă a școlilor din 2020. Imediat după aceasta, totuși, mulți dintre ei au simțit că situația existentă îi deranja. Acum, când sunt la răscruce, vor alege reformarea sistemului sau respingerea lui?

Valul de închideri ale școlilor, atât de prost consiliate, i-a forțat pe zeci de mii de părinți să reconfigureze educația copiilor lor. Iar când orele de la clasă au ajuns cu forța în propriile case și apartamente cu ajutorul platformelor precum Zoom, părinții au înțeles cât de înspăimântătoare erau programa școlară și modul de predare.

Iar statisticile care arată migrarea masivă spre educația acasă ar trebui să-i îngrijoreze pe responsabilii învățământului oficial.

Din 2012 în 2019, rata de adoptare a homeschoolingului se situa în jurul cifrei de 3,3% pentru copiii americani de la grădiniță la clasa a 12-a. Această cifră a crescut la 5,4% în primăvara anului 2020. În toamna următoare, cifra a crescut cu mai mult decât dublul ei, ajungând la 11,1%.

În rândul familiilor de culoare, creșterea procentului a fost semnificativă, întrucât dacă doar 3,3% dintre copiii de culoare făceau homeschooling în primăvara anului 2020, în toamnă vorbim de 16,1%.

În timp ce presa tradițională s-a concentrat pe cazuri de părinți care își țineau copiii acasă de teama covidului, criticii de cursă lungă ai sistemului public de învățământ au susținut că pandemia nu a făcut decât să ajute să expună părinții la abuzurile și neajunsurile care au afectat educația publică dintotdeauna.

Unii au ales sistemul de educație acasă, dar mulți alți părinți au participat la ședințele consiliilor de conducere ale școlilor, înfruntând fiara frontal și distrugând înșelătoarea inginerie socială cu ajutorul comentariilor publice rostite de la microfon. De toată gloria, strălucirea și de tot farmecul s-a bucurat până acum doar cel de-al doilea grup.

Au pus la punct o mișcare de descentralizare cu consecințe politice directe nu doar în cadrul alegerilor guvernatorului din Virginia, ci și în cursele electorale din cadrul consiliului de conducere al școlilor din luna aceasta.

Axios, popularul canal de știri cu sediul în Washington, DC, condus de foști jurnaliști de la Politico, a relatat recent despre dezvoltarea Proiectului 1776 (aluzie la anul dobândirii independenței SUA față de Coroană, n.tr.), anume crearea unui nou comitet de acțiune politică (PAC) axat pe reformarea sistemului școlar public la nivel local.

„În cadrul proiectului 1776 PAC facem campanie în numele mamelor și taților obișnuiți care vor să aibă un acces mai bun la educația copiilor lor", a declarat fondatorul 1776 PAC, Ryan Girdusky, pentru Axios.

„Proiectul 1776” a câștigat trei sferturi din cele 58 de curse din șapte state, dovedind că concentrarea dreptei populiste asupra războaielor culturale este o politică inteligentă.

Acum, republicanii din Congres promovează o „lege a drepturilor părinților" înainte de alegerile primare din 2022. Sunt incluse așa-numitele drepturi de a ști ce se predă în școală, dreptul de a fi ascultat și dreptul la bugete și cheltuieli școlare transparente.

„Această listă de drepturi va fi o clarificare pentru părinți a drepturilor lor și o clarificare pentru școli a îndatoririlor lor față de părinți", se arată în pliantul lor.

Poziția reformei se concentrează pe datoria școlilor față de părinți și, implicit, față de copiii acestora. Dar cum rămâne cu îndatoririle pe care le au părinții față de copiii lor?

Ce-ar fi dacă, în loc să arate cu degetul colectiv spre consiliile de conducere ale școlilor, părinții s-ar uita în oglindă? Ce-ar fi dacă s-ar întreba cum sau de ce se simt îndreptățiți să aibă un loc unde să-și ducă copiii în care aceștia să aibă parte timp de treisprezece ani de spălarea creierului de către guvern?

Orice plătitor de taxe are un motiv perfect pentru a se opune obligativității purtării măștii în școală sau predării ideologiilor rasiste și homosexuale. Totuși, părinții trebuie să înceapă să se gândească mai profund la această situație.

Cu siguranță, pentru unii, a candida la posturi în consiliile de conducere ale școlilor este cea mai bună șansă de a contribui la asigurarea unei educații mai bune pentru copiii lor și ai vecinilor lor. Problema este că, în prea multe locuri, există o criză absolută în educație care nu mai poate aștepta reformele, oricât de drastice ar fi.

Fiecare familie și comunitate aplică în cele din urmă principiul catolic al subsidiarității, noțiunea conform căreia cel mai bun mod de a organiza societatea este ca fiecare acțiune sau decizie să fie luată la cea mai mică scară necesară, în evaluarea acțiunilor care trebuie întreprinse în legătură cu aspecte precum educația.

Prin simplul refuz de a accepta ideile și ideologia pe care autoritățile federale sau de stat le-au propagat de-a lungul anului 2020, părinții au acceptat, pe bună dreptate, să dea dovadă de mai multă responsabilitate, demonstrând în mod clar că atunci când lucrurile îi implică personal, vor face tot ce este necesar pentru a prelua din nou controlul.

Oricare ar fi pasul făcut în această direcție, copilul va ieși în câștig. În marele său eseu „Education: Free and Compulsory", Murray Rothbard a susținut că școala publică și legile privind școlarizarea obligatorie tind să victimizeze copilul:

„Efectul legilor statului privind școlarizarea obligatorie nu este doar acela de a pune frână dezvoltării școlilor private specializate și parțial individualizate în funcție de nevoile diferitelor tipuri de copii. De asemenea, efectul este că împiedică realizarea educației copilului de către persoanele care, în multe privințe, sunt cele mai calificate – părinții lui."

Din nefericire, un număr prea mic de părinți se consideră ca fiind calificați, cu atât mai puțin cei mai calificați educatori ai copiilor lor. Ei sunt ușor de convins că reformele simple vor „repara sistemul" de care ei înșiși au fost dependenți în copilărie.

„Mereu auzim: «Este un sistem deficitar». Nu este deficitar. Face exact ceea ce a fost conceput să facă", a declarat Katie Phipps Hague pentru susținătorii Institutului Mises la ultimul summit din Florida, luna trecută.

Hague a povestit despre cum își educă acasă cei șapte copii și a încurajat și alți părinți să încerce, întrebând în esență: „Ce aveți de pierdut?"

Știu că sună ca și cum aș fi nebună, dar dacă v-ați retrage copiii de la școală… pentru un an întreg, apoi i-ați implica în toate activitățile voastre, în toate călătoriile și conversațiile voastre, i-ați pune în preajma oamenilor inteligenți și capabili pe care îi aveți cu toții în cercurile voastre și i-ați lăsa să se simtă confortabil în compania acestor oameni, probabil că ați face mai bine pentru ei decât poate orice altceva v-ar trece prin cap.

Este minunat că mișcarea populistă de dreapta vizează birocrația din sistemul de educație, una dintre principalele rădăcini ale decăderii societății. Există un mare potențial de a face bine în mișcarea populistă, dar nu și dacă acesta are ca țintă simpla reformă. Un viitor mult mai luminos se găsește într-un populism libertarian în care părinții se eliberează cu totul de aceste sisteme etatiste decrepite și creează instituții alternative.

Părinții trebuie să fie responsabili de educația copiilor lor tocmai pentru ca aceștia să învețe să fie autonomi. Oamenii autonomi nu susțin politicile tiranice, așa că, cu cât mai repede își iau în serios părinții propria putere, cu atât mai repede copiii lor vor fi capabili să o descătușeze pe a lor.

Despre autor
 
Alice Salles s-a născut și a crescut în Brazilia, dar trăiește în America de peste zece ani. În prezent locuiește în Fort Wayne, Indiana, împreună cu soțul ei, Nick Hankoff, și cei patru copii ai lor. Traducere și adaptare după Mises Institute.

Sursa: CulturaVieții.ro