„Regulile” însemnând nu doar acceptarea totală a mizeriilor propagandistice, a minciunilor „oficiale”, a pseudoexistenței controlate, a constrângerilor și privațiunilor de toate felurile, ci și schimbarea din temelii a minții omenești, prin supunere oarbă la directivele sistemului, eliminarea gândirii critice, modificări infernale aduse limbajului (în ideea că, dacă nu mai există cuvântul, dispare și conceptul), îndoctrinarea monstruoasă a copiilor, cultivarea „dublugânditului”, un fel de contorsionism mental care permitea să amesteci noțiunile, să accepți fără discernământ afirmații contradictorii, dar mai ales să refulezi și să uiți tot ceea ce, la un moment dat, îți putea aprinde o licărire în conștiință.

Regimul imaginat de scriitorul englez era controlat de un fel de „elite” ahtiate de putere (deși nici lumea lor nu era în totalitate liberă, nu exista acces real la toate datele și nici viziune de ansamblu), prin intermediul unui puternic aparat represiv, definit îndeosebi ca „poliție a gândirii”, ceea ce însemna că orice încercare de a raționa liber era imediat identificată și sancționată, iar „îndrăznețul” sfârșea „vaporizat”, adică dispărea nu doar fizic, ci erau eliminate toate datele despre el, toate urmele existenței lui pământești.

Simplu. 

Exista o armată de trepăduși ai sistemului, a căror principală îndeletnicire era să modifice datele, să rescrie istoria, să scoată din decor tot ce nu convenea narativei „oficiale”, să cenzureze ori să trucheze adevărul, să schimbe declarațiile, să inventeze nume și oameni, pe scurt, să facă albul negru și negrul alb, ori de câte ori li se cerea, fără nicio implicare afectivă, rațională sau morală.

Un fel de faccecări de rahat, cu vieți anodine și creierul praf, mărunți și autosuficienți, anoști din toate punctele de vedere, devotați sistemului până la vomă, fără principii, fără conștiință, mulțumiți să primească doi-trei arginți și, uneori, nici măcar atât.