ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un tip de la Google, Blake Lemoine, a avansat teoria potrivit căreia sistemul LaMDA (Language Model for Dialogue Applications), un program de inteligență artificială, ar fi devenit conștient de sine. Prin natura lucrurilor, o aberație care ar trebui să provoace doar hohote de râs.

Și totuși râsul ăla nu e chiar al nostru, pentru că o asemena știre nu circulă chiar degeaba, mai ales când tema în sine e cunoscută de ani buni. Înduioșătoarea șmecherie că roboții ar avea și ei sentimente, emoții și stări interioare „autentice”, adică un fel de „suflet”, a fost întoarsă cu furculița de zeci de ori prin filme, desene animate și cărți. Deși, pentru orice om întreg la cap, nu e greu de înțeles că un roboțel e doar o grămadă de plastice și fiare, și orice program pe calculator, doar o colecție de algoritmi: indiferent cât de precis și-ar formula ideile, indiferent cu câte floricele artizanale și-ar decora cuvintele, o mașinărie rămâne mașinărie, punct!

Și totuși, de ce se promovează ostentativ asemenea teorii inepte?

Ca să înțelegem, trebuie să observăm mai întâi cine e dispus să le îmbrățișeze. Mă refer la indivizii care nu au propriu-zis un suflet echilibrat și bine constituit, care nu pot cunoaște transcendența, ci doar spaima propriei aneantizări, motiv pentru care ar face orice să-și prelungească existența într-o formă sau alta, indiferent de mijloace. Pare greu de crezut, dar printre noi există persoane care nu trăiesc niciodată autentic (deși se camuflează binișor), care-și mimează sentimentele și tocmai de aceea se oglindesc cu ușurință în nimicul magic și „empatizează” cu el.

Și uite-așa, oamenii ceilalți, înzestrați cu suflet, vor începe la rândul lor să „rezoneze” cu „bietul” roboțel sau „sărăcuțul” program informatic și să investească simțire și emoție acolo unde nu pot primi niciodată nimic la schimb.

Nu-mi dau seama exact cum vor proceda până la urmă șmecherii care gestionează din umbră toată nebunia, dar mă gândesc că e suficient ca un asemenea sistem AI să ne „prindă”, să ne facă să-l „iubim”, pentru a determina apoi mai mulți fraieri dezamăgiți de experiențele din viața reală să se lase cumva încarcerați (irevocabil) în sistemul virtual. Nu mă îndoiesc că se vor găsi metode prin care mintea omului să „intre” în conexiune cu nimicul magic, să se lase conectată la aparate, ca o pasăre fără aripi, ca simplă entitate fără corp, pentru ca sufletul rătăcitor și speriat să poată fi absorbit fără dificultate de cine l-a vrut dintru început.