ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dacă ar fi priceput cu adevărat ce e comunismul, i-ar fi recunoscut mlădițele și n-ar fi permis niciodată ca istoria să se repete.

Din păcate, cei mai mulți români au crezut că problemele cu care ne-am confruntat în urmă cu 35-40 de ani erau:

- lipsa bananelor și a portocalelor

- lipsa blugilor, a ceasurilor electronice și a altor produse mărunte de proveniență chinezească sau occidentală

- rafturile goale, mâncarea puțină, cozile uriașe pentru produsele de strictă necesitate

- lipsa divertismentului și a programelor TV

- imposibilitatea de a călători în afara țării

- programul de lucru lung și constrângător

- dificultatea de a achiziționa o mașină sau obiecte electrocasnice mari.

În afară de cele menționate, unii (nu toți) se mai simțeau deranjați de:

- inexistența măsurilor contraceptive /interzicerea avorturilor

- imposibilitatea de a dezvolta o afacere privată

- golăneala și abuzurile unor cadre milițienești sau de partid 

- regimul capitalei de oraș închis.

Totuși, pentru majoritatea trăitorilor din acele vremuri, lipsurile erau compensate parțial de:

- costurile extrem de reduse la întreținere și utilități

- locurile de muncă stabile

- posibilitatea de a primi o locuință gratuită de la stat 

- predictibilitatea socială și profesională.

În realitate, aberațiile groaznice, insuportabile, proliferate monstruos în perioada comunistă, au fost cu totul altele:

-  instituirea cenzurii, lipsa libertății de exprimare

- lipsa accesului la informație (nu era permis alt mod de informare decât din „surse oficiale”)

- educația materialist-dialectică

- interdicțiile religioase, ateismul ca politică de stat, lipsa îndrumărilor spirituale, supremația materiei, negarea sufletului și a spiritului divin din om

- cultul personalității, frenezia encomiastică

- reducerea individului la rotiță/mecanism dintr-un angrenaj social-politic mai vast

- minciunile și dezinformarea cu privire la chestiuni istorice, economice, sociale și religioase; minciuna ca modus vivendi

- imposibilitatea de a alege democratic

- incapacitatea individului de a se împotrivi sistemului, înăbușirea violentă a oricărei revolte

- nota inchizitorială, absența drepturilor și a libertăților cetățenești 

- obligația individului de a se conforma oricăror măsuri sociale, educaționale sau medicale

- limbajul de lemn

- încurajarea delațiunii 

- prizonieratul ideologic, școala aservită regimului, instituțiile închise (televiziunea publică, radiodifuziunea)

- absența proprietății private, munca și traiul la „comun”

- parazitarea statului prin oamenii de casă și pilele acestora.

Bun. Cine este deschis, obiectiv și cântărește lucrurile cu propria minte, observă, sper, similitudinile cu societatea contemporană.

Diferența constă în faptul că, pe atunci, oamenii știau că trăiesc într-un regim opresiv, pe când astăzi, după ce și-au rezolvat, în mare, problemele pe care le-au considerat importante, adică cele menționate la început, cei mai mulți s-au îmbătat cu iluzia libertății și a dreptului de a trăi sau a călători după bunul plac.

Adaug încă o diferență însemnată: posibilitățile de supraveghere și control erau, în regimul comunist, cu mult mai limitate și mai inofensive decât în vremurile de acum.