Alis Popa: Ne-a șoptit o rândunea că unora nu le plac subiectele despre care scriem. Când schimbăm și noi registrul articolelor

Văzând că mulți au rămas cu cenzura-ntre dinți, m-am gândit că degeaba scoți omul din comunism, dacă nu scoți și comunismul din om, fiindcă unii chiar nu se pot dezbăra de vechile apucături...
Pe urmă mi-am dat totuși seama că nici eu nu dau pe-afară de entuziasm la subiectele respective, le-aș lăsa baltă fără niciun regret, și chiar am s-o fac, dar în funcție de niște condiții. Mai exact, numai după ce autoritățile competente, precum și presa bine întreținută financiar vor ieși public, riguros, cu declarații despre următoarele aspecte:
1. Ce conține vaccinul. Transparent, precis, fără metafore și alte figuri de stil, să ne informeze dacă este vorba despre nanotehnologie, terapie genică, grafen etc. etc. Să afle și oamenii pentru ce și-au dat consimțământul, nu să meargă ca orbeții după dictonul „Crede și nu cerceta”.
2. Care sunt efectele adverse și bolile asociate. Dar exact, punctual, pe categorii de vârstă, dozaj și intervale de timp. Pentru că, atunci când semnezi în alb, pentru o procedură aflată în studiu clinic până la sfârșitul lui 2023, e bine măcar să știi la ce să te aștepți.
3. Care e statutul vaccinal al persoanelor decedate subit în ultimii doi ani și jumătate. Pentru că știința autentică nu se teme de statistici, de grafice și analize, și nici nu e cazul să ținem datele sub tăcere, ca să suspectăm că dictează omerta, nu transparența și corectitudinea.
4. Ce contracte a semnat statul român cu firmele producătoare. Când asupra achiziției planează suspiciuni, e indicat să le lămurească cei în drept, nu să bârfească lumea pe la colțuri.
5. De ce avantaje financiare au beneficiat anumite categorii socio-profesionale (medici, jurnaliști, politicieni, influenceri) pentru a face reclamă unor produse medicale experimentale. Pentru că inflamarea spiritelor și manipularea emoțională viciază consimțământul, iar oamenii ajung să accepte de bunăvoie lucruri pe care în alte condiții le-ar fi pus sub semnul întrebării.
Ei bine, dacă toate acestea vor fi comunicate clar, transparent, riguros, schimbăm și noi registrul articolelor.
Deocamdată nu e cazul.
Nota Redacției: Subsemnăm!

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Olivia Steer: Și eu mi-am pus problema că dîrele albe din urma avioanelor ar fi fum de motor. Dar nu era “fum de motor”, ci cu totul altceva. Ce? Nu știu

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun
Recomandările noastre
Secțiuni: COVID Opinii Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: campania de vaccinare Contracte Secrete Vaccinuri efecte adverse ale vaccinurilor covid Lista Vacciniștilor din România Presa Română presa vândută
Organizații: CNCAV CNSU DSU Guvernul României Moderna Pfizer Pfizer/BioNTech
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)