Alis Popa: Să nu uităm că am fost obligați timp de aproape trei ani să ne sufocăm sub o cârpă murdară!
Faptul că, timp de aproape trei ani, am fost OBLIGAȚI să ne sufocăm sub o cârpă murdară, să ne inhalăm propriul dioxid de carbon, la pachet cu o tonă de plastic, a fost unul dintre abuzurile „pandemice” incalificabile, pe care nu e cazul să le uităm!
Mai ales că erau supuși la chinuri și copiii, vedeai câte unul mititel pe stradă sau la grădiniță, astupat sub „măscuță”, de nu i se mai zăreau nici ochii, ca și cum o mână monstruoasă l-ar fi strâns cu sadism de gură și de nas. Ca să n-o îmbolnăvească pe „bunica”. Aia care umbla și ea cu două cârpe înnodate peste față, să nu intre cumva virușii prin găurile prin care, în mod natural, intră acum praful saharian.
Dar știți ce a fost cel mai trist?
Că oamenii, nu toți, dar destui, nu numai că se supuneau fără crâcnire, dar n-aveau nicio problemă cu ABUZUL!
Unora li se părea firesc să fim cu toții OBLIGAȚI, sufocați, amendați, umiliți, îngenuncheați în fața unei decizii care NU era pentru sănătate, ci ca să-și vândă niște șmecheri marfa, să ne țină în teroare, să ne îmbolnăvească, să ne închidă gurile, să ne trateze ca pe animale!
De ce?
Pentru că pe ei nu-i deranja! Ei erau de acord să poarte „măscuță”, se simțeau „protejați”, li se părea un lucru util!
Atenție mare, că ăsta e mecanismul psiho-social prin care ni se impun ABSOLUT toate aberațiile!
Pentru că pe unii nu-i deranjează!
Mulți nici măcar nu observă limitările, constrângerile, abuzurile care prind teren, cu pași mici la început, cu salturi magice pe urmă, care se vor transforma toate în obligații, la un moment dat!
De aceea oamenii care le deschid altora ochii sunt ridiculizați, terfeliți, cenzurați, amendați la proteste și așa mai departe.
De aceea există armate de jurnaliști și „influenceri” pregătite să adoarmă bănuielile și să arate doar părțile fardate ale lucrurilor.
Ca să nu vadă ADEVĂRUL cei mulți!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Bomba din SUA explodează în curtea SRI! VIDEO
BTI: Zăpodeni, satul cu ”primă concubină”, pretendentă la șefia Parchetului General, adjunct al procurorului general al României și naș al pretendentei, procuror șef al DNA Iași
Recomandările noastre
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Secțiuni: COVID Opinii Prima pagină Social Știri
Persoane: Alexandru Rafila Raed Arafat Tedros Adhanom Ghebreyesus (OMS) Ursula von der Leyen Valeriu Gheorghiță
Locații: România
Subiecte: Masca obligatorie
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)