Alte nume și ”ipoteze halucinante” pentru SIE și SRI: Mungiu și Naumescu, un bursier Soros progresist vehement ANTI-DONALD TRUMP
„Cine va fi viitorul șef al spionajului românesc? Cine va conduce Serviciul de Informații Externe, al doilea ca importanță în ierarhia acestor instituții de forță? Pentru a răspunde acestei întrebări cât mai convenabil, s-au mobilizat nu numai liniile de putere interne, ci și cele externe și s-a declanșat o confruntare de toată frumusețea, atât între palate, cât și între principalele forțe politice ale coaliției.”, scrie Sorin Roșca Stănescu în editorialul său de azi intitulat „Război pentru șefia SIE”.
Reamintim că informațiile apărute pe surse în cursul zilei de ieri vorbesc despre numirea avocatului de top Gabriel Zbârcea la conducerea SRI și a diplomatului Marius Lazurca la șefia SIE.
Jurnalistul experimentat oferă însă alte nume dintr-o serie de propuneri halucinante vehiculate prin culisele puterii:
„Extrem de interesant, dar și scandalos, este să enumerăm numele câtorva persoane care, din perspectiva de mai sus, s-ar afla „în cărți”. Bruxelles-ul, în special prin intermediul președinției franceze, dar și al Cancelariei Germaniei, a făcut presiuni ca la șefia SIE să fie numită pentru prima dată o femeie, în persoana Alinei Mungiu Pippidi. Numai că Alina Mungiu Pippidi nu reprezintă și nu a reprezentat niciodată Partidul Social Democrat. Așa că, în contrapondere, Sorin Grindeanu, care a fost și este susținut mai discret sau mai la vedere de către Serviciul Român de Informații, cu care a colaborat îndeaproape și când la butoane s-a aflat Florian Coldea, și ulterior, a venit cu o propunere surpriză în persoana lui Alexandru Petrescu. Numai că Alexandru Petrescu, un personaj agreabil, cât se poate de decent, este și el arondat de mai mulți ani Serviciului de Informații Interne. Spionii români nu ar agrea sub nicio formă o asemenea combinație. Pe acest fond, presupun că, pe post de sperietoare, au mai fost lansate în dispută două nume: Mihai Răzvan Ungureanu, susținut de PNL, dar și un nume avansat de Alina Mungiu Pippidi, Emil Hurezeanu, care în principiu îndeplinește criteriul provenienței din rândul SIE, dar pe de altă parte este mai degrabă apropiat de Partidul Național Liberal decât de PSD. Una peste alta, bătălia pentru viitorul șef SIE s-a transformat într-un talmeș-balmeș...”, continuă Sorin Roșca Stănescu.
Cozmin Gușă adaugă: „S-a mai plusat ulterior, tot pe surse, prin presa cu epoleți, referitor la șefia SRI, și cu Florin Vlădică, actual șef pe un oficiu de la Cotroceni, respectiv cu revelația Mircea Abrudean, clujeanul șef al Senatului, ce apare mereu, în ultimii 3 ani, în toate jocurile de putere de la vârful statului român. Eu știu și de ce; la un moment dat poate să vă povestesc. Târziu în noapte a mai apărut un candidat pentru SRI și tot de la Cluj, dar nu este vorba despre Dacian Cioloș, ci despre Valentin Naumescu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai.”
La rândul său, Bogdan Tiberiu Iacob, un ziarist bine informat, vine cu date complexe despre acest nou nume, la fel de „halucinant”:
Ieri a bubuit pe piața media o avalanșă de nume pentru șefiile celor două servicii secrete, totul coroborat cu informația destul de ciudată că președintele Nicușor Dan merge la ședința coaliției dedicate pachetului doi de măsuri de reformă. Unde ar fi informat cei doi mari lideri, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, despre propunerile sale pentru șefiile SRI și SIE. Ulterior au început să curgă pe surse numele: Gabriel Zbârcea la SRI, Marius Lazurcă la SIE, Florin Vlădică sau Alina Mungiu la SRI, după ce se vehiculase și numele lui Luca Niculescu tot la SRI. Sursele Inpolitics spun însă altceva, că alesul lui Nicușor Dan pentru SRI e profesorul Valentin Naumescu, iar asta ar putea aduce probleme serioase pentru sistem.
La o zi după victorie, Nicușor Dan a anunțat public trei nume pe care le dorește drept consilieri: Iulian Fota, Corneliu Bjola și Valentin Naumescu. Aceștia lucraseră la programul prezidențial al lui Dan, alături de alte nume.
Informațiile noastre spun că Nicușor Dan îl vrea pe Naumescu la șefia SRI și cam atît, pentru că niciun președinte care nu dispune de o majoritate personală în Parlament nu poate face ambele numiri la servicii. Băsescu a lucrat doi ani cu pesedistul Radu Timofte la SRI, apoi a desemnat un senator PSD, George Maior, la șefia serviciului. Klaus Iohannis a numit un liberal, Eduard Hellvig, la SRI, dar un deputat PSD, Gabriel Vlase, la SIE. Nici actualul președinte nu poate impune oameni la ambele servicii, deci Nicușor va marșa pe SRI.
Problema e că universitarul clujean Naumescu, profesor de relații internaționale, e definit de anumiți parametri care s-ar putea dovedi riscanți în actuala conjunctura geopolitică.
Pe lîngă că a fost bursier Soros, el este un anti-trumpist înrăit și nu de ieri, de azi, ci încă de la prima campanie electorală a actualului președinte, din 2020. Naumescu a avut postări anti-Trump în rafală pe rețelele sociale, ca și articole în media ori interviuri. Membru cîndva al Platformei România 100, lansată de fostul premier Dacian Cioloș, profesorul Naumescu este un susținător fervent al Maiei Sandu și al lui Volodimir Zelenski, al Ursulei von der Leyen și al Bruxellesului, al administrațiilor democrate, al lui Joe Biden și al Kamalei Harris dar, cum spuneam, un mare critic al lui Trump și al republicanilor.
Informația că ar putea veni la cîrma SRI creează deja oarece temeri în sistem, spun sursele noastre, pentru că ar însemna o sfidare fățișă, ostentativă a administrației Trump, iar asta ar putea conduce la decuplarea efectivă a serviciilor secrete române de cele americane, un preț extrem de scump, am spune”, conchide Bogdan Tiberiu Iacob, care oferă pe INPOLITICS numeroase exemple din postările extremist anti-trumpiste ale lui Valentin Naumescu.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu: Unde a dispărut apa din Dunăre? Debitele din Austria s-au ”evaporat” în neant
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Claudia Marcu: Specialiștii spulberă ”informațiile oficiale”. Dunărea e bine mersi
Prof. univ. dr. Nicolae Radu: Traian Băsescu avertizează: România este aproape de o situație de război!
Profesorul Ilie Bădescu: Chestiunea Dunării. Moartea unui fluviu. Paradoxul ”internaționalizării”
Zoe Dantes: "Who the fuck do you think you were for doing that?". Toți cei care ați făcut parte din mascarada servită cu prețul vieților românilor: O să plătiți! Asasinilor!
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Opinii Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: administrația Trump anti-Trump numiri în funcții publice Servicii secrete Soros în România
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)