La începutul anilor 1990, când între ziare exista o bătălie pe viață și pe moarte pentru accesul la informații, exista o expresie care apărea frecvent în titluri: „Am avut din nou dreptate”.

Ea sublinia că o dezvăluire anterioară se confirma. Că o bombă de presă, privită inițial cu neîncredere și scepticism, fusese reală.

Era un fel de „Sâc!” colegial arătat concurenței de la celelalte ziare. Bunii noștri prieteni, de altminteri.

Dar și cititorilor, pentru a le întări că ceea ce scriem este de încredere.

Odată cu moartea presei libere, când informațiile au început să fie servite de-a gata de autorități, expresia a căzut în uitare.

Mi-am adus cu nostalgie aminte de ea când am citit ultimele declarații ale lui Zelenski. Zice că se teme că ar putea fi răsturnat de la putere de un nou „Maidan”.

*

În urmă cu două săptămâni, publicam un editorial cu titlul „Iz de Puci la Kiev – Moștenirea Maidanului – Se caută un Erzaț de Zelenski”.

În el, arătam că Occidentul s-a săturat de Războiul din Ucraina și caută soluții să-i pună capăt. Însă, cea mai mare piedică în calea Păcii o reprezintă Zelenski.

Acesta știe că singura modalitate de a supraviețui politic (și chiar fizic) este prelungirea la nesfârșit a Războiului.

Zelenski este o creație mediatică a Războiului cu Rusia. Un produs publicitar. O făcătură a istoriei.

Însă a fost atât de tare umflat de propagandă, încât prăbușirea lui riscă să producă nu doar un uriaș tărăboiu, ci și victime colaterale printre (foștii) aliați.

De luni bune, se caută o soluție de compromis pentru înlăturarea lui Zelenski, care să nu șifoneze prea tare pe nimeni.

Războiul din Orientul Mijlociu a aruncat în aer toate socotelile. Dacă înainte de el, Occidentul gâfâia în Ucraina, acum pur și simplu nu mai poate face față la două războaie simultan.

Lucrurile s-au precipitat. Nu mai e timp de finețuri: Zelenski trebuie să plece cât mai repede. De bună voie sau nu.

În editorialul meu, afirmam:

„Există trei căi prin care Zelenski poate fi înlăturat:

- atentat;

- alegeri;

- puci.”

Atentatul îl excludeam din start:

„L-ar transforma pe Zelenski într-un Martir, care, după moarte, poate crea probleme mai mari decât în timpul vieții”.

Rămâneau Alegerile – calea cea mai elegantă și Puciul – calea mai anevoioasă și mai „murdară”.

Între timp, Zelenski a anunțat că exclude organizarea de alegeri cât timp Ucraina se află în război.

(Cel mai puternic contracandidat al său - și probabil cea mai populară figură din Ucraina - era comandantul Armatei, Valeri Zalujnîi.)

Râmânea doar Puciul.

Nu întâmplător, relațiile dintre Zelenski și Armată s-au răcit brusc, coborând sub pragul înghețului.

Amușinând pericolul, Zelenski a dorit să preia inițiativa și s-a grăbit să facă prima mișcare.

L-a înlocuit intempestiv, peste capul comandantului șef Valeri Zalujnîi, pe șeful Forțelor Speciale, generalul Viktor Korenko.

A urmat lichidarea mâinii drepte a lui Zalujnîi, maiorul Ghenadi Ceastiakov – de ziua lui, a primit cadou un pachet în care se afla o grenadă.

La Kiev, luptele intestine au devenit fățișe. Nimeni nu își mai ascunde cuțitele lungi.

Am scris atunci, în editorialul intitulat „Grenade cu fundiță și Scrisori otrăvite la Kiev: Zelenski alege Puciul”, că liderul de la Kiev nu este dispus să cedeze și merge până la capăt.

Inclusiv cu riscul unei confruntări deschise cu Armata.

Într-adevăr, pentru militari, lucrurile nu erau deloc simple. O lovitură de stat ca la 23 august, cu o arestare a lui Zelenski ca a lui Antonescu, nu ar rezolva lucrurile. Le-ar complica.

Pentru că, la fel ca în cazul unui atentat, l-ar transforma pe ZuperMan din comediant în martir.

Era deci nevoie de o mizanscenă. Cum ar fi, bunăoară, deghizarea Loviturii de Stat într-o Revoluție.

Sună cunoscut?

Am trăit-o pe pielea noastră, în 1989.

Și ucrainenii, în 2014, cu Maidanul.

Într-un alt editorial, din urmă cu câteva zile, „NordStream – Maidan – Covid: Trei flageluri pentru Zelenski” observam:

„La lovitura de stat din 2014, Joe Biden era vicepreședinte, iar Victoria Nuland, creierul și „omul din teren”, care împărțea prăjiturele pe Maidan, era asistent pentru Europa al secretarului de stat.

„Astăzi, Biden este președinte, Nuland adjunct al secretarului de stat, iar o nouă tranșă de prăjiturele pare să se rumenească la cuptor.”

Asta era marți.

Joi, Bloomberg îl cita pe Zelenski afirmând că se teme de un nou Maidan care să îl răstoarne de la putere.

Serviciile secrete de la Kiev au informații că există DEJA un plan în acest sens, care ar fi pus la cale de... Putin.

„Maidan ar fi o lovitură (de stat) pentru ei, deci operațiunea este explicabilă.”

Zelenski, la fel ca noi toți, știe foarte bine cine sunt de fapt „EI”.

Doar că nu poate spune că e vorba de propria armată și de Washington.

În plus, „Putin” este acoperirea universală pentru orice mizerie din lume – de la furtul alegerilor în America la o lovitură de stat la Kiev.

Dar, dacă Zelenski recunoaște deschis că pielea îi este în pericol, înseamnă că Urzeala noului Maidan a fost deja întinsă. Ițele au fost puse în mișcare. Înseamnă că nu mai e mult și Suveica se va porni.

*

„Am avut din nou dreptate!”, îmi vine să exclam bucuros și, vai!, cu o oarecare doză de îngâmfare.

Dar îmi aduc aminte că presa a murit. Că nu am cui da colegial cu „Sâc!”.

Că am rămas doar o mână de oameni singuratici care ne încăpățânăm să scormonim după informații ca niște arheologi bătrâni și nebuni.