Uneori, chiar cînd cineva pare să te laude, printre rînduri poți să vezi săgeți otrăvite pe care lăudătorul ți le aruncă din motive știute numai de el. Așa face și colegul Ioan Buduca, în articolul Eminescologi detectivi, publicat zilele trecute în „Cotidianul”. În finalul articolului, Buduca scrie: „Un excelent detectiv al acelei zile, Ion Spânu, a rămas dator, deocamdată, cu detectivistica felului în care doctorii au dereglat mintea de care Regele Carol I se temea cu justificate temeiuri, mai puțin acela de a ordona compromiterea ei pe căi ocult-medicale”.



Aparent măgulitoarea caracterizare pe care ne-o face autorul („Un excelent detectiv al acelei zile”) nu este una care să ne bucure. Din contră, Buduca minimalizează astfel o cercetare științifică minuțioasă pe care am întreprins-o în volumul „Asasinarea lui Eminescu” (ed. Autograf, 2010), unde am analizat și publicat toate documentele-cheie referitoare la ziua de 28 iunie 1883, cînd Mihai Eminescu a fost internat cu forța la ospiciul dr. Șuțu. Este, așadar, vorba despre o cercetare de istorie literară, nicidecum despre o abordare detectivistică!

În aceste condiții, îmi este greu să evit legătura dintre acest articol al domnului Ioan Buduca și recenta punere la punct a Magdei Petreu, pe care am publicat-o recent în Cotidianul”. 

EXISTĂ DOUĂ ÎNSEMNĂRI ALE LUI MAIORESCU, ANTERIOARE ZILEI DE 28 IUNIE 1883

Dar, nu asta este problema de fond. Vorbind pe deasupra, aproape superficial, despre tema zilei de 28 iunie 1883, și Ioan Buduca, la fel ca Marta Petreu, face afirmații care nu sînt acoperite de realitate. Una dintre ele este chiar în prima propoziție a articolului său, unde scrie: „Între însemnările zilnice ale lui Maiorescu imediat anterioare zilei de 28 iunie 1883, nici cel mai vag indiciu că mintea lui Eminescu s-ar fi dereglat”. Nu este chiar așa.

Tocmai în „Însemnările zilnice” ale lui Titu Maiorescu avem două pasaje anterioare zilei de 28 iunie 1883, în care criticul oferă astfel de „indicii” care să anunțe „nebunia” lui Eminescu.

Prima este din 30 mai 1883, cînd Eminescu fusese invitat la cină alături alte persoane, între care și Eugene Schuyler, cel care avea să devină primul ambasador al SUA în România. Maiorescu notează: „Eminescu, început de alienație mentală, după impresia mea”.


Cel de-al doilea „indiciu” este din 23 iunie 1883, cînd, iarăși, Eminescu este invitat la masă, iar Maiorescu notează: „Și Eminescu, care devine, din ce în ce mai evident, alienat”:


La ambele pasaje din „Însemnările zilnice”, editorul I. Rădulescu-Pogoneanu adaugă în subsol aceste precizări importante:

la cea din 30 mai 1883: „Notă adaosă cu creion roșu, mai tîrziu: „Vezi mai jos 23 iunie”

la cea din 23 iunie 1883: „Notă mai tîrziu, cu creion roșu: „Vezi mai sus 30 Maiu” (pentru impresia despre începutul de alienație a lui Eminescu). Întreg pasajul acestei zile subliniat pe de margine, la lectura de mai tîrziu a caietului”.

Așadar, articolul lui Ioan Buduca începe cu o afirmație falsă, aceea că „Între însemnările zilnice ale lui Maiorescu imediat anterioare zilei de 28 iunie 1883, nici cel mai vag indiciu că mintea lui Eminescu s-ar fi dereglat”! Deși, cum se vede mai sus, anterior zilei de 28 iunie 1883, există nu una, ci DOUĂ ÎNSEMNĂRI ale lui Maiorescu despre așa-zisa alienare mentală a lui Eminescu. Semnificative sînt și precizările pe marginea caietului, în care se face trimitere de la una la cealaltă dintre însemnări! Chiar și I. Rădulescu-Pogoneanu interpretează cele două însemnări ale lui Maiorescu ca fiind „pentru impresia despre începutul de alienație a lui Eminescu”!

MAIORESCU NICI MĂCAR NU I-A SPUS LUI EMINESCU CĂ-L INTERNASE LA OSPICIU

În același articol, Ioan Buduca se hazardează cu o altă „invenție” nefondată și scrie că Titu Maiorescu „a notat în jurnalul său că l-ar fi sfătuit pe Eminescu să accepte internarea, aranjamentele fiind făcute, iar costurile – deja plătite”. Pe ce se bazează, nu știm. Cert este că în ziua e 28 iunie 1883, la ora 10, cînd Eminescu vine acasă la Maiorescu, acesta deja îl internase la ospiciul dr. Șuțu, plătind în avans 300 de lei, dar NU-I SPUNE NIMIC LUI EMINESCU, așa cum crede Ioan Buduca! Din contră, așa cum notează în „Însemnări…”, Maiorescu scrie: „Potrivit înțelegerii [ce avusesem cu Simțion], i-am spus că trebue să se ducă la Simțion, pentru societatea „Carpații”. De acolo e vorba să fie dus la Dr. Șuțu, Numai de s-ar face asta fără greutate”! Deci, nu e vorba despre înțelegerea cu Eminescu, ci cu Simțion, așa cum scrie în paranteză Pogoneanu, editorul „Însemnărilor zilnice”! Pentru știința lui Ioan Buduca, la ora 12 în acea zi, au avut loc percheziții la „Societatea Carpații” și s-au făcut arestări, unele urmate de expulzări. Iată întreaga însemnare a lui Maiorescu:


Din motive necunoscute, Eminescu n-a mai ajuns la Societatea „Carpații”, unde îl trimisese Maiorescu pentru a se întîlni cu Simțion (o fi aflat el ce puseseră la cale „amicii” săi) și a ajuns la Băile Mitrașevski, de unde la ora 19 a fost luat în cămașă de forță și dus la ospiciul dr. Șuțu! Culmea este că Procesul verbal întocmit de comisarul C.N. Nicolescu este semnat, între alții, de C. Simțion și G. Ocășeanu de la Societatea „Carpații”. Dar, asta este cu totul altă problemă, mult prea complicată pentru domnul Ioan Buduca.

EMINESCU: „aș voi să știu dacă pot scăpa de aci, unde în adevăr îmi pare că stau fără nici un folos”

La finalul articolului său, Ioan Buduca ne ceartă, reproșîndu-i „excelentului detectiv” care aș fi eu, că „a rămas dator, deocamdată, cu detectivistica felului în care doctorii au dereglat mintea” lui Eminescu. Așa e, însă îl poate lămuri chiar Mihai Eminescu!

În celebra scrisoare pe care, de la Viena, din sanatoriul doctorului Leidesdorf, Eminescu i-o trimite lui Chibici, poetul scria: „aș voi să știu dacă pot scăpa de aci, unde în adevăr îmi pare că stau fără nici un folos. Tratamentul pare a consista în mâncare puțină și proastă și în reclusiune”!

Deci, în lipsa informațiilor despre tratamentul de care a avut parte la ospiciul dr. Șuțu, aflăm că la Viena, ca un adevărat miracol, Eminescu S-A ÎNSĂNĂTOȘIT pentru că nu i s-a dat nici un tratament specific nebuniei și a fost trimis acasă! Cu alte cuvinte, tot ce i s-a întîmplat rău lui Eminescu i s-a întîmplat la ospiciul dr. Șuțu, acolo unde în 28 iunie 1883 a fost internat cu forța chiar de către Titu Maiorescu, la sugestia nevestei lui Slavici, Ecaterina Szöke Magyarosy!

EPILOGUL UNUI „EXCELENT DETECTIV”

Poate că n-aș fi luat în seamă această tentativă eminescologică a colegului Ioan Buduca dacă n-ar fi existat cîteva precedente periculoase, menite să compromită cercetarea serioasă a acestui subiect extrem de sensibil care este viața lui Mihai Eminescu.

Astfel, în afara „Cazului Marta Petreu”, care-l „externase” pe Eminescu în toiul nopții, „pe la 10 seara” și-l trimisese pe străzi să salute oamenii întîlniți în cale, mai există și „Cazul Cătălin Cioabă”. Acesta scrie într-o carte apărută la Humanitas, lăudată deșănțat de unii care i-au văzut doar coperta, că Eminescu a fost internat la „Caritatea” lui Șuțu între 28 iunie 1883 și – atenție! – 15 august 1883, deși se știe cu exactitate că Eminescu a fost internat la „Caritatea” între 28 iunie și 20 octombrie 1883, cînd a plecat spre Viena! După apariția articolului nostru, în al doilea volum al său, Cătălin Cioabă a corectat informația, desigur, fără să ne mulțumească pentru ajutor.

Pînă și eminescologul Nicolae Georgescu, care, spre deosebire de cei doi, știe carte, a luat în serios trei posibile arestări ale lui Eminescu în iunie 1883, deși, în mod evident, avem de-a face doar cu cea din 28 iunie 1883 (v. art. „Cele trei arestări ale lui Eminescu”).

Eminescologia este, așadar, grea și necesită cercetări îndelungate, dificile, cu documente contradictorii și cu un risc major: acela de a urma, chiar cu bună credință, calea greșită a unora sau informațiile eronate ale altora.

Pe cale de consecință, apariția unor amatori ca Marta Petreu, Cătălin Cioabă sau Ioan Buduca pe tărîmul eminescologiei ar putea să facă rău cercetărilor serioase, mai ales acum, cînd deja se șubrezește vechea teorie că Eminescu a înnebunit brusc pe 28 iunie 1883 și a fost internat la „Caritatea” pentru a-l vindeca.

Cine are ceva de spus pe această temă să pună mîna pe carte și să studieze atent documentele – și așa destul de puține – care vorbesc despre acea zi fatidică de 28 iunie 1883 din viața lui Mihai Eminescu.

De ce să compromitem efortul uriaș al celor cîțiva care au trudit ani de zile pentru a da la o parte umbra pusă de Maiorescu și prietenii săi mai vechi sau actuali peste biografia celui care ne-a lăsat o așa de mare și valoroasă moștenire?
 
Autor: Ion Spânu