ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În societatea americană apar tot mai multe informații despre o modificare de mentalitate. Asemenea unor pâraie, ele au pornit la vale și tind să se unească și să formeze un fluviu.

Un editorial de John Green în American Thinker pe care l-am tradus pentru cititorii Active News.

Citim tot mai multe știri despre americani de rând care resping inițiativele stângiste. Luate una câte una, aceste știri sunt interesante, însă nu impresionează prea mult.

Privite în ansamblu, însă, formează ele un model? Observăm primele semne ale unei schimbări culturale la nivel național?

O știre recentă este cea despre protestul femeilor împotriva unui Spa din California care permitea „femeilor perfect normale, cu penis” să folosească zonele destinate pentru doamne.

Protestatarele s-au grăbit să sublinieze că sunt Democrate și că sprijină drepturile LGBT. Se pare însă că există o limită pentru cantitatea de tâmpenii pe care până și Democrații o pot accepta.

Egalitatea pentru persoanele care suferă de confuzie sexuală pare teoretic demnă de empatia noastră. În realitate, ea face ca bărbați dezbrăcați să se îmbăieze împreună cu fiicele noastre în vârstă de șase ani - ceea ce inspiră cu totul alte sentimente decât empatie.

„Femeile perfect normale, cu penis” care participă în competițiile sportive feminine sunt în toate știrile. Stânga ne spune că trebuie să acceptăm percepția fiecărei persoane despre realitate - chiar dacă acea persoană este confuză în privința sexului său.

Însă „femeile perfect normale, cu penis”, care participă în competițiile sportive feminine, ilustrează absurditatea direcției în care ne duce această cale.

De ce să nu mergem și mai departe și să permitem boxerilor de la categoria grea să se indentifice ca boxeri de categoria ușoară și să îi stâlcească în bătaie pe unii jumătate cât ei?

După un an de asemenea absurdități, începem să înțelegem că sunt multe percepții asupra realității, însă există o singură realitate.

Încep feministele să bage de seamă că mișcarea lor le-a făcut sclavele liberalismului și au devenit fete în casă pentru stângiști?

Dezbaterile despre Teoria Critică a Rasei (CRT), predată în școlile noastre, au izbucnit în toată țara. Protestele împotriva CRT din cadrul consiliilor școlare au devenit zgomotoase și tăioase. Un număr de state a adoptat legi care interzic CRT în școlile publice.

Este bine și frumos să vrei să elimini rasismul, până când aceasta ajuge să îi facă pe copii să se urască pe sine.

Sindicatele profesorilor și conducerile a numeroase școli combat aceste proteste. Aceiași oameni care ne spuneau în urmă cu câțiva ani că fiecare puști trebuie să câștige un trofeu - pentru că trebuie dezvoltată stima de sine - ne spun acum că trebuie să îi învățăm pe copiii noștri că sunt vinovați de păcate comise în urmă cu 200 de ani.
Acești oameni nu sunt profesori. Sunt politruci.

Peste 60% dintre districtele americane sunt acoperite acum de o formă sau alta de protecție legislativă locală pentru cel de-al 2-lea Amendament (dreptul de a deține armă).

Grație legislației de stat sau de district, 1.930 de districte au statutul de sanctuare pentru al 2-lea Amendament.
Îmi plac garanțiile. Al 2-lea Amendament este garanția că guvernul nu va scoate niciodată armata împotriva noastră.

Este bine de știut că această garanție a noastră este sprijinită de 61% (și procentul este în continuă creștere) dintre guvernele locale.

Se pare că guvernele noastre locale și de stat cred în continuare că Constituția înseamnă chiar ceea ce ea spune și o apără - nu împotriva dușmanilor străini, ci a celor din interior.

Este mare păcat că tot mai mulți oficiali federali nu își aduc aminte de această parte a jurământului pe care l-au depus când au fost instalați în funcție. 

Republicanii sunt astăzi indiscutabil partidul oamenilor care muncesc. Sindicatele continuă să îi sprijine pe Democrați, însă membrii lor schimbă tabăra - iar rezultele alegerilor o dovedesc.

După decenii în care și-au pierdut slujbele din cauza negocierilor proaste purtate de așa-zișii lor reprezentanți, muncitorii încep să înțeleagă că au fost trădați.

Trump le-a permis să întrezărească ce poate face ideologia „America First”. Și ce au văzut, le-a plăcut.

O proporție fără precedent de mare, de 38%, din populația latino a votat cu Republicanii la ultimele alegeri. Nimic nu le dă mai mulți fiori reci pe spinare Democraților decât faptul că un grup din bazinul lor electoral dă semne că începe să gândească cu propriile lor capete.

Se dovedește că americanii cu origini în afara țării încă prețuiesc libertatea, familia tradițională și abundența locurilor de muncă. Încă prețuiesc America pe care au căutat-o, atunci când au venit, și pe care stângiștii încearcă să o schimbe.

Asta va fi o mare problemă pentru promotorii socialismului.

Până și atitudinea față de avorturi începe să se schimbe încet. Cei din grupul de vârstă 18-29 de ani sprijină acum interzicerea avorturilor după 20 de săptămâni de sarcină în proporție de 52%.

Doar 44% dintre cei cu vârsta peste 50 de ani sprijină o asemenea interdicție.

Grupul pro-avort este îngrijorat și de interesul tinerilor pentru astfel de chestiuni. Dintre tinerii care se declară pro-viață, 51% consideră că această problemă este importantă.

Dintre cei care se declară pro-avort, doar 20% consideră importantă această problemă.

Tinerii pro-viață sunt preocupați de acest subiect, în vreme ce tinerii pro-avort nu manifestă prea multă tragere de inimă.

Dat fiind că acest entuziasm este un indicator al schimbării culturale, viitorul pare mult mai luminos pentru bebelușii nenăscuți.

Nimeni nu se aștepta ca această generație de tineri adulți să îmbrățișeze o  atitudine pro-viață. Surpriză!

Andrew Breitbart spunea: „Politica se află în avalul Culturii”. Încercările politice de a construi cu forța o anumită Cultură sunt o tiranie. Pur și simplu.

Într-o societate liberă, politica va fi întotdeauna o reflectare a culturii. Se creează un model? Își iau americanii înapoi școlile, Constituția, valorile și discursul public?

Dacă acest recul pe care îl observăm în ultimele luni continuă, Stânga va avea mari probleme. Nici că se putea o veste mai bună pentru o adunătură de caricaturi de tirani.