Ana-Maria Radulian: LUPTA E CLARĂ. Suntem datori să fim mai uniți ca niciodată!

Ne-am întors pentru un timp în 1989. Aerul rece și tăios ne înțeapă obrajii, lăsând în urma sa o risipă de roșu pe chipurile palide. E frig afară, iar vremea aceasta sfidătoare pare să nu prevestească timpuri mai bune. Și totuși...în suflete e foc, iar focul arde mocnit sub egida unui singur gand: Democrație sau totalitarism? O întoarcere în timp?
Uneori e greu de crezut și de acceptat faptul că tot ce a avut loc din pandemie până acum reprezintă o serie de acțiuni abuzive, totalitariste, mascate sau chiar îngropate sub niște minciuni grosolane. Tristul adevăr a ieșit la iveală, cu toată certitudinea, odată cu noua lovitură de stat. Conducerea țării noastre și-a dat arama pe față în cel mai "splendid" mod posibil: prin anularea dreptului la alegeri libere. Cu alte cuvinte, ni s-a anulat libertatea de a decide pentru noi și pentru copiii noștri! Am primit în schimb obligația de a ne supune fără cârtire, de a accepta traiul tot mai dificil de dus și mizeria în care ne aflăm în raport cu acest război devastator.
Cu toate acestea, în aer plutește Așteptarea. Trec zilele cu aceeași speranță pentru Schimbare. Suntem mulți cei care am înțeles că lupta de astăzi, împotriva nedreptății și a dictaturii, este o luptă dificilă și de mare intensitate. Poporul este împărțit, tensiunile vin și pleacă, iar oamenii continuă să aștepte. Scenariul ne este cunoscut, s-a repetat de multe ori de-a lungul istoriei, iar acum continuă să se arate cu o forță nebănuită.
Anii sunt grei, iar poporul se află la o răscruce de drumuri. Faptele celor care au condus România până acum și-au dovedit nesinceritatea și lipsa de dragoste față de neamul acesta. Acțiunile lor nefirești sunt tot mai evidente, iar nebunia de a se ține cu dinții de tot ceea ce au agonisit, i-a determinat să calce în picioare orice rânduială a bunului simț.
Lupta de azi este conturată cu multă limpezime, pentru cine dorește să vadă și să creadă. Trăim un moment cu adevărat istoric, un moment crucial în care dorim ca glasul nostru să fie ascultat și luat în considerare.
În acest context, nu putem trece cu vederea cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul, care a vorbit cu multă durere de anii pe care îi trăim acum:
„Mai demult, când se pornea vreun război, chiar și cel care era în apărare mergea să se lupte pentru apărarea Patriei, a neamului său. Astăzi nu mai mergem să ne apărăm Patria sau să ne luptăm ca să nu ne ardă barbarii casele sau să ne ia sora și s-o necinstească, nici nu mergem pentru vreun neam sau pentru vreo ideologie, ci acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. [...] Aceasta este o furtună și numai nevoința are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaș pe Ali-Pașa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea și răsplată cerească.”
Fiind conștienți de vremurile în care ne aflăm, nu ne mai rămâne nimic decât o singură armă: rugăciunea. Zilele trec precum clipele, clipele trec asemenea gândurilor, dar rugăciunea rămâne și unește. Suntem datori să fim mai uniți ca niciodată!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!

Virgiliu Gheorghe: Am fost atacat de LGBT-iști fasciști, sexomarxiști, soroșiști, anticreștini și antiromâni. Nu ne lăsăm intimidați. Să luptăm pentru adevăr până la capăt. INTERVIU EXCLUSIV
Secțiuni: Alegerile Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Călin Georgescu
Locații: România
Subiecte: Alegeri Anulate anularea alegerilor decembrie 1989
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)