ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Motivul pentru care trebuie insistat pe învățarea lecțiilor după fiecare fazaniadă din asta de prosteală generală este acela că mereu ne suflă-n ceafă amenințarea următoarei sesiuni de testare a inteligenței. 

Deci, dragii noștri, cei care ați fost mai lenți ȘI de data aceasta, ca întotdeauna: vine prosteala cu salvatul planetei, cu mâncatul de gândaci (...ca să nu zic altceva), se desfășoară sub ochii noștri jaful din buzunarele noastre prin majorări de prețuri care înseamnă furt ca la manual, sub pretext de criză energetică inexistentă și inventată din pix pe modelul virozei cu mortalitate de 500%, căci judecând după modul de întocmire a statisticilor covide, fiecare am murit de câteva ori în ultimii 3 ani — dacă tot nu gândiți cu creierul propriu (ceea ce nu e rău în sine, dat fiind echipamentul), n-ați putea să vă orientați după ăștia care suntem un pic mai fâșneți și să ne credeți din prima secundă că e o idee proastă să facem praf toată lumea asta doar ca să vă simțiți voi importanți punându-vă poze cretine la profil despre actele eroice la care participați? 

Așa, ochiometric, privind recentul bilanț al dezastrului rezultat după distracția voastră din ultimii 3 ani, nu a costat un pic prea mult luxul de a vă fi lăsat folosiți ca ultimele cârpe mizerabile? 

Antrenorul de atletism avea o vorbă: „Dacă vedeți că nu țineți pasul cu grupul, nu vă stabiliți singuri ritmul de alergare, uitați-vă la cei din fața voastră și călcați ca ei.”. 

Dacă vă rugăm frumos, puteți măcar de acum încolo să călcați ca noi?