Anca Radu: CODUL VESTIMENTAR AL BUNULUI VIOLATOR
Voi continua cu metafora violului până când vă lecuiți de exercițiul discernământului între griurile fine ale aceleiași dictaturi criminale.
Avem chiar două forme de manifestare a rafinamentului în contextul eticii și esteticii violului:
Pe plan intern, violatorul trebuie să aibă o ideologie bine pusă la punct în materie de protecție socială, strategii de stimulare a economiei, politici publice în educație și sănătate și, nu în ultimul rând, justiție – asta cu justiția ne vine mănușă în zilele astea!
Pe plan extern, violatorul trebuie să aibă curajul să-și asume o politică suveranistă, cu delimitarea fermă a perimetrului ogrăzii și cu menținerea chiar și în condiții ostile a regulilor casei, pentru buna desfășurare a violului după datinile străbune.
În esență, violatorul trebuie să se prezinte cu cămașa călcată. Viol să fie, dar cu demnitate!
Dragii mei, cât mai doriți să urmărim cu sufletul la gură mișcările politice interne, alegându-ne tribunele din care savurăm întregul proces de asamblare a unui guvern criminal, susținut de o majoritate parlamentară pe măsura obiectivelor, care tocmai urmează să ne treacă prin al doilea holocaust?
În același timp, de unde vine admirația unora dintre voi pentru "mari bărbați de stat” ca Viktor Orban sau Vladimir Putin, care, în timp ce dau semnale că sunt gata să-și pună tot occidentul în cap de dragul popoarelor pe care le orientează spre glorii mărețe, practică aceeași dictatură sanitară infernală ca toată lumea?
Oare până nu vă vedeți în lagăre chiar nu vă e clar că în acest moment nu mai există niciun alt subiect valabil afară de încetarea bruscă a oricărei forme de dictatură sub pretexte sanitare?
Ar trebui să vă-nghețe sângele-n vene în fața cvasiunanimității ăsteia politice, atât la nivel intern, cât și la nivel internațional, în privința "necesității” ca un al doilea holocaust să aibă loc prin orice mijloace. Încetați cu măsurătorile și cu analizele acestea de mare precizie – avem o problemă cu genul proxim, nu cu diferența specifică.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Victor Roncea: SOROS și FRITZ vs PAHONȚU și SPP. Filiera Chineză dublează Filiera Germană. Mai există și A Treia Filieră în cazul șefului USR?
Mizele războiului lui Fritz cu SPP și SRI. Radu Tora: Candidatul manciurian a călcat pe grebla SRI
Gheorghe Piperea: De ce nu-l ucide Putin pe Zelenski
După trei ore și zece minute cu Putin, trimișii lui Trump au ajuns la Kiev. Mesajele Moscovei către Washington și Berlin - 7 minute VIDEO de la Kremlin
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Recomandările noastre
Călin Georgescu, premier! Singura șansă de redresare a României. Propunerea ActiveNews
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Vasile Bănescu Viktor Orban Vladimir Putin
Organizații: Marea Resetare
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)