Anca Radu: Nu doar că nu am încredere, mi-e greață de-a binelea de medicina care are numai enigme când trebuie să producă explicații și numai certitudini când cere instituirea de obligativități. ZICEREA ZILEI

Zicerea Zilei: Nu doar că nu am încredere, mi-e greață de-a binelea de medicina care are numai enigme când trebuie să producă explicații și numai certitudini când cere instituirea de obligativități.
*
Este o explozie de știri despre șpăgile din medicină — pentru a pune lucrurile în perspectivă, ar fi bine să țineți cont de faptul că în perioada 2020-2022, cu notabile excepții pe care le cunoașteți nominal, întreg corpul medical a luat șpăgi nu de la pacienți, condiționându-le actul medical, ci de la Guvern, pentru a lucra împotriva pacienților și împotriva societății în general, producând o prăbușire economică absolut catastrofală și o degradare a sănătății publice de neimaginat. Faptul că majoritatea medicilor nu pretind și/sau nu acceptă șpăgi în mod individual nu înseamnă, după cum am văzut, că verticalitatea îi împiedică să o facă — foarte probabil doar frica îi reține, căci flexibilitatea morală și-au probat-o cu vârf și-ndesat.
Remember: LISTA TUTUROR VACCINIȘTILOR DIN ROMÂNIA. O inițiativă a cititorilor ActiveNews

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Imbecilul de Gheorghiță și cuvenita rectificare din partea DNA: Nu 23 de milioane ci 451.970.280 de români s-ar fi ”imunizat” cu flacoanele de ”vaccin” comandate de menajul Cîțu-Voiculescu-Mihăilă

TOȚI ȘTIAU. CRIMINALII

Iobăgia Climatică: Legarea de glie – Pașaportul de Carbon - Nivelul de trai va scădea cu 85%

Cacapitecul național Cristian Tudor Popescu joacă deja în filme cu proști. Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (II)

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?

De-a Ușilea: Biden și Scholz îl strâng cu ușa pe Zelenski – Cele 2 opțiuni ale lui Putin – Din Clovn, Zelenski se transformă în Personaj Tragic
Recomandările noastre

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Statul Român către KIEV: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA, din 28 noiembrie 1991
Secțiuni: Opinii Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Alexandru Rafila
Locații: România
Subiecte: Dictatura Covidistă Zicerea Zilei
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)