Pe lângă recunoștința față de tinerii aceia care chiar nu au mai ținut cont de moarte în decembrie '89 pentru libertatea pe care nici acum, când e în bună parte pierdută, nu o mai prețuiește decât foarte puțină lume, tot în spirit comemorativ, nu uitați să-i vizualizați cu scârbă pe toți cei care le-au călărit sacrificiul preluând puterea și producând mizeria care a urmat.

Aceeași scârbă se îndreaptă la fel de meritocratic spre toți cei care i-au susținut și spre toți cei care de doi ani au un singur vis, urât ca sufletul din ei: să ne vadă lipsiți de libertate pe cei care nu sutem la fel de nevertebrați ca ei.

Dar de când visează ei la asta? Acum au prins doar conjunctura favorabilă să se manifeste din plin, în cor, pe față -- în realitate însă, sunt foștii copii care și-i doreau dispăruți pe cei mai buni la carte decât ei, pe cei mai buni la sport decât ei, pe cei mai iubiți decât ei.

Acum au crescut, acum sunt caracterele infecte care urlă după noi "Maaaasca!!!", de frică să nu se termine viața lor de nimic înainte să ne vadă dispăruți pe cei care, orice ni s-ar întâmpla, vom fi la fel de liberi în mintea noastră, acolo unde ei nu pot ajunge niciodată, nici măcar cu toată disperarea "biotehnologiilor pentru creșterea performanței". Nu vă veți crește performanța în veci, mizeria voastră interioară vă face neperformanți până la condiția de specie inferioară.

O mască aveți și voi pe lumea asta, să vă stăpânească sănătoasă!