În urma morții unui ilustru academician securist turnător mason vaccinist (video mai sus), la 100 de ani, gândul mă duce la alt element perfect comparabil cu recent decedatul Stolnici, care acum doi ani făcea campanie lui Pfizer - vă dați seama, la 98 de ani omul apărea în reclame Pfizer, ce haios.

Gândul mă duce la Mihai Șora, care a fost un comunist consecvent toată viața lui, și cu toate astea, lumea îl vede ca pe un bătrân filosof blând care ține cu tinerii și cu dreptatea și se înverșunează la ticăloșia clasei conducătoare. Sunt vechile reflexe ale înfierării proletare.

Eugen Ionescu spunea despre Mihai Șora că „În 1940 și ceva era la Paris, era comunist și m-a îndemnat să colaborez cu românii iar Rodicăi i-a propus chiar să lucreze la Ambasadă. Firește că a refuzat. Este un suspect. Să afle toată lumea. Să nu fie ascunsă atitudinea lui de atunci. De la mine să se știe. Când a vrut sa revină în Franța nu i s-a mai dat voie. A fost turnător”.

Un căpitan de Securitate scria în Raportul său, după o întâlnire de lucru: „Șora Mihai dispune de calități personale pentru munca informativă și este capabil să îndeplinească sarcinile ce-i vor fi trasate de organele noastre. Stimează organele de Securitate și dovedește dorință de a le ajuta”.

În 1945 Mihai Șora înscria în Partidului Comunist Francez (PCF), subordonat Partidului Comunist al URSS.

Același an în care puterea sovietică interzice în România 10.000 de titluri și autori, dând foc la biblioteci, topind statui, făcând arestări în masă.

În 1948 este expulzat de guvernul francez tocmai pe considerentul apartenenței sale la partidul comunist francez controlat de KGB.

Șora susține că a revenit în România după 10 ani pentru a-și vedea părinții, în 1948, și a fost „reținut de autoritățile comuniste”. O minciună.

Apoi din 1948 până în 1951 lucrează ca „agitator cu munca la țară” și apoi „lector la școala sindicală a MAE”.

Din 1954 și până în 1957, Șora urmează cursurile Universității de Partid.

Între 1952 și 1955 este funcționar al Institutului Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea, viitorul ICR.

Biografia oficială (Humanitas, Wikipedia) îl plasează în perioada 1954 – 1969 ca redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, „unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT – Biblioteca pentru Toți”.

În realitate, noua serie BPT a fost fondată în 1956 de Petru Dumitriu, care era directorul Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, informație care se regăsește de altfel în biografia cunoscutului scriitor.

Biografia romanțată a lui Mihai Șora îl mai alintă puțin, susținând că în 1969 Șora „este înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică”.

În realitate, conform memoriilor scriitoarei Gabriela Adameșteanu, membră GDS și „sursă DIE” („Anii romantici”, Editura Polirom, 2014) Mihai Șora a venit la Editura Enciclopedică, unde lucra și ea, ca Șef al Secției de Literatură.

Mihai Șora revine în Ministerul Învățământului Republicii Socialiste România, tot prin transfer, la 1.05.1970, ca „Inspector general” și apoi „Director”, respectiv, potrivit mărturiilor vremii, în calitate de consilier al lui Mircea Malița.

Șora ocupă poziții de Șef Serviciu și Referent de specialitate până la pensionarea sa, în data de 1.06.1977.

În 1990 Șora a fost Ministru al Învățământului, funcție pe care a deținut-o până pe 28 iunie 1990, odată cu încetarea mandatului de ministru, la schimbarea „guvernului provizoriu” cu cel rezultat în urma alegerilor din 20 mai.

Însă Șora minte din nou când scrie un articol pe Facebook pe 13 iunie 2016 unde spune că și-a dat demisia în semn de protest față de crimele comise împotriva tinerilor uciși și schinguiți de către mineri în zilele de 13-14 iunie 1990.

Am să închei această biografie a lui Mihai Șora citându-l pe marele filosof însuși:

„Atunci am învățat să cunosc mai de-aproape Partidul Comunist și să-l iubesc cu adevărat. O nouă epocă s-a deschis în viața mea, aceea a muncii constructive, epoca construirii bazelor socialismului în țara noastră, la care, cu ajutorul Partidului Muncitoresc Român, să duc i eu pietricica mea, partea mea de construcție, în locul pe care Partidul îl găsește cel mai nimerit.” - Mihai Șora, băiatul simpatic cu pancarta „When injustice becomes law, resistance becomes duty.”

Dacă vă gândiți oleacă, are sens: într-un regim totalitar în care nedreptatea devine lege, sclavii regimului primesc datoria să creeze false mișcări anti-sistem, ei devenind figuri eroice anti-sistem, când de fapt ei sunt agenți ai sistemului care joacă teatru ca să-i prostească pe oameni, să le dirijeze strategic rezistența, să-i monitorizeze șamd. Ei sunt „la datorie” până în ultima clipă. Chiar și la 100 sau la 106 ani!

PS: Și să nu-l uităm pe Iliescu...