Andrei Dîrlău: China se pregătește de război. Și nu doar China. MARELE RĂZBOI GLOBAL

Sunt tot mai multe semne că Partidul Comunist Chinez se mobilizează pentru război.
Odată cu erodarea progresivă a logicii strategice bazate pe doctrina militară a descurajării reciproce între super-puteri, China pare a se pregăti și ea de război.
Și nu de orice fel de război, ci de unul modern, inclusiv nuclear, cyber, spațial, meteorologic, de generația a cincea sau de alt tip...
Astfel, analiștii interpretează atacul cu lasere chinezești din Hawaii drept încă un avertisment că ne-am apropia de un război global.
Pe 28 ianuarie telescopul Subaru din Hawaii filma și difuza imagini cu raze laser verzi care atingeau vulcanul Mauna Kea. Laserele nu erau, cum s-a crezut inițial, de la un satelit NASA, ci puteau proveni dintr-o singură sursă: satelitul chinez Daqi-1/AEMS.
Ce motivație avea China să proiecteze lasere pe un vulcan adormit din Hawaii?
Experții spun că, în mod cert, motivele erau și de natură militară, nu doar civilă.
Cu siguranță satelitul chinez nu măsura poluarea, cum s-a pretins; greu de crezut că chinezii – cei mai mari poluatori ai planetei – devin brusc interesați de poluanți și încep să strângă date de mediu tocmai dintr-un stat american din Pacific, nici cel mai industrializat, nici cel mai poluat.
Nu e vorba de interesul oamenilor de știință chinezi față de calitatea aerului din Hawaii, spune Richard Fisher (International Assessment and Strategy Center – Virginia), ci o ilustrare a caracterului dublu al programului spațial chinez. Satelitul Daqi-1 folosește laserul verde pentru a cerceta mediul și gazele cu efect de seră, dar datele despre densitatea atmosferică și vremea nefavorabilă pot fi folosite și de noile aeronave chineze hipersonice. Aceste platforme de arme „de categorie grea” au nevoie de măsurători meteorologice precise pentru ca focoasele să-și atingă ținta.
Datele de mediu au aplicații militare clare. „Satelitul Daqi-1 urmărea probabil mișcările submarinelor americane de la punctul de pornire până în zona Indo-Pacific. Nu putem exclude că azi capacitățile anti-submarin tot mai sofisticate ale Chinei sunt o amenințare pentru submarinele americane în operațiuni”, spune Brandon Weichert, autorul cărții Winning Space: How America Remains a Superpower.
„Lasere avansate plasate pe orbită pot scana adâncul oceanelor pentru a localiza și urmări submarine americane ce se mișcă tăcute la mare adâncime.”
Asta înseamnă că platformele submarine (SSBN) din clasa Ohio, așa-zis „nedetectabile”, ar putea deveni de fapt ușor detectabile de către chinezi (și nu numai).
Dotate fiecare cu până la 20 de rachete balistice nucleare (SLBM) Trident II, de tip MIRV (vehicul purtător de ogive nucleare multiple, cu ținte independente, cu reintrare în atmosferă), cele 14 submarine cu propulsie nucleară din această clasă formează prima din cele trei componente ale formidabilei Triade Nucleare americane (forța SUA de descurajare nucleară) – cea maritimă.
Și Fisher notează că laserele verzi se pot folosi pentru a observa fundul mării:
„Nu este exclus ca China să fi reușit să dezvolte lasere verzi compacte puternice pentru a monitoriza fundul mării și a efectua din spațiu misiuni anti-submarin și anti-mine.”
Tot pe 28 ianuarie – coincidență? –, balonul de spionaj chinezesc a intrat în spațiul aerian al statului Alaska. În timpul zborului de opt zile peste SUA și Canada, echipamentul de supraveghere purtat de dirijabil a putut observa două „picioare” ale Triadei. Balonul a trecut peste 48 de state americane, până pe 4 februarie când a fost doborât de un F-22 al Forțelor Aeriene SUA.
El a monitorizat, printre altele, bazele Air Force din Malmstrom (Montana), FE Warren (Wyoming) și Minot (North Dakota), care găzduiesc toate cele 400 de ICBM-uri (rachete balistice intercontinentale) Minuteman III ale SUA. Este a doua componentă a Triadei Nucleare – cea terestră.
De asemenea, balonul a trecut peste baza Whiteman (Missouri) a forțelor aeriene, sediul flotei de bombardiere B-2 cu capacitate nucleară. Cele 20 de aeronave stealth multirol B-2A Spirit (planificate a fi înlocuite de B-21 Raider începând cu 2025) formează a treia componentă a Triadei Nucleare (împreună cu cele 46 de bombardiere grele B-52H Stratofortress, cu rază lungă de acțiune, planificate să rămână în dotare până după 2040) – cea aeriană.
Și mai îngrijorător, aparatul-spion a zburat pe deasupra bazei aeriene Offutt, sediul Comandamentului Strategic care are autoritate asupra întregului dispozitiv nuclear american.
Această rută sugerează că China strânge informații în vederea unei eventuale prime sau a doua lovituri asupra armelor nucleare americane.
Adăugați la asta sateliții cu lasere verzi care au colectat date atmosferice utile pentru o eventuală lovitură aplicată de un vehicul hipersonic glisant în Hawaii, dar și cu potențial de a detecta submarine nucleare silențioase și a le urmări deplasările.
De ce Hawaii? Deoarece Pacificul este pentru China un spațiu cu importanță securitară majoră – spațiul ei de proximitate strategică, unde vrea să-și afirme puterea (eventual supremația) în următoarea perioadă.
Statul american Hawaii are relevanță militară majoră în ambițiile Chinei privind Taiwanul. În Hawaii sunt 11 baze militare americane, precum și sediul Comandamentului Pacific al SUA (USPACOM – United States Pacific Command).
Americanii au toate motivele să fie alarmați.
După balonul spion, alte trei „obiecte” au trecut prin spațiul aerian nord-american. Deși doborâte, originea lor rămâne un mister.
„China folosește noile tehnologii în moduri neconvenționale”, spune Weichert. „E începutul unui program mult mai invaziv de monitorizare a armatei americane pentru a-și actualiza informațiile despre capabilități și intenții.”
Realitatea este că aceste intruziuni au prins Pentagonul cu garda jos. Abia după ce balonul chinez a intrat în spațiul aerian al SUA, Pentagonul a analizat datele radar colectate anterior și și-a dat seama că au mai avut loc asemenea penetrări și în anii precedenți.
„Americanii sunt total depășiți”, spune Weichert. „Lipsa unui răspuns decisiv și coordonat la aceste amenințări din partea noastră – sau înclinația de a mușamaliza aceste evenimente – ne-a redus capacitatea de descurajare, încât acum China crede că poate face așa ceva fără nici o consecință.”
Chiar dacă riscurile nu sunt iminente și nimeni n-a fost ars de laserele chineze pe 28 ianuarie în Hawaii, ar fi greșit să credem că ele au fost complet inofensive sau benigne.
Oare bate la ușă Marele Război Global?

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Joe Biden Vladimir Putin Xi Jinping
Subiecte: Al Treilea Război Mondial Război Total
Organizații: Armata Chinei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (10)