Andrei Dîrlău: O gafă diplomatică în relația cu China

Statul român a mai făcut o gafă diplomatică. Guvernul României a comis o eroare majoră, dovedindu-și încă o dată lipsa de viziune și chiar miopia în politica externă (și folosesc cu grijă cuvintele).
În 2024 România și China celebrează 75 de ani de relații politico-diplomatice. Aniversarea a trei sferturi de veac de relații reprezintă un moment important după toate uzanțele de politică externă.
Or, Guvernul României a ales să trimită la evenimentul aniversar organizat de Ambasada Chinei la București – o splendidă Gală Culturală „Happy Chinese New Year” – doar un secretar de stat de la MAE și pe prefectul Bucureștiului.
În mod normal, s-ar fi impus cel puțin prezența ministrului de externe, deși elegant era să participe chiar premierul, ca să nu mai vorbesc de președintele României (de la care însă nu mai avem de multă vreme asemenea așteptări). Reprezentarea statului român la nivel de secretar de stat este insuficientă, constituind o ofensă, dacă nu chiar o palmă simbolică dată unei țări precum China.
În plus, ca de obicei, Ambasada R.P. Chineze a asociat această celebrare cu un moment cultural tradițional. Anul Nou chinezesc va fi pe 10 februarie: urmează anul Dragonului de lemn (semn de bun augur, prosperitate și succes. Ca o paranteză, mie personal Dragonul mi-a fost mereu la fel de benefic pe cât de nefavorabil Tigrul; dar e doar un comentariu personal pe care unii-l vor dezavua.)
Deci, Ambasada chineză a oferit aseară un superb spectacol în onoarea celor 75 de ani de relații politico-diplomatice, dar și a noului an, după calendarul lunar chinezesc. Excepționalul eveniment a demonstrat dorința părții chineze de a intra într-un dialog cultural de mare profunzime, prima parte fiind dedicată, din politețe, culturii române, iar partea a doua – celei chineze. Ambasada a adus la București o reputată trupă de artiști din Quanzhou – important port din provincia Fujian, cu situare strategică la strâmtoarea Taiwan. Se știe că diplomația chineză nu lasă nici un amănunt la voia întâmplării.
În timpul pauzei, în foaierul Operei Române, am primit confirmări ale constatării că statul român a fost sub-reprezentat, adică la un nivel sub cel care s-ar fi cuvenit. Desigur, finețea limbajului diplomatic nu îngăduie altfel de aprecieri decât cele aluzive, indirecte și elegante. Eu însă prefer să spun lucrurilor pe șleau: personal am interpretat acest mod de a trata o țară prietenă, cum în mod tradițional este China pentru România, ca inacceptabil, echivalent cu o jignire diplomatică și chiar ca o gafă de politică externă.
Spuneam că nici un amănunt nu este lăsat de chinezi la voia întâmplării. Reprezentația a inclus câteva momente spectaculoase de dansuri cu marionete, executate de artiștii din Quanzhou cu o măiestrie inegalabilă. Să fi fost această alegere întâmplătoare?
Oare văd eu mai mult decât ar trebui dacă o interpretez ca o aluzie subtilă, de o finețe cu adevărat chinezească, la un simbolic statut de marionetă al Guvernului român?
Desigur, partea chineză poate nega oricând această interpretare, arătând pe bună dreptate că nu e vorba decât de un stil tradițional al culturii chineze din Quanzhou și nimic mai mult.
Dar oare cât aș greși dacă aș afirma că România are un guvern-marionetă, ale cărui sfori sunt trase din altă parte?
Cât aș greși dacă aș spune că niște păpușari străini manevrează marionetele precum KWI?
Voi ce credeți?
În sfârșit, ca observație de context bilateral: cele trei sferturi de veac de relații politico-diplomatice sunt un temei solid pentru a dezvolta dialogul dintre România și R.P. Chineză. Ca locuitor al acestui oraș sunt mândru că Bucureștiul e înfrățit cu Beijing-ul, capitala celei de a doua economii a lumii. Avem un enorm de valoros capital de simpatie reciprocă între cele două țări. Pe el se poate construi un parteneriat și mai consistent, cuprinzând investiții și schimburi economice ample și reciproc avantajoase.
România e și azi recunoscută în China ca a doua țară care a contribuit, după URSS, la industrializarea Chinei și reforma agrară în deceniile de după proclamarea Republicii Populare Chineze. Azi însă China a devenit o super-putere globală cu un uriaș potențial tehnologic-industrial. Excelentele relații culturale dintre noi pot și trebuie completate cu excelente relații comerciale, investiții chineze directe în dezvoltarea infrastructurii, transferuri de tehnologie, educație, mari platforme industriale românești. România trebuie reindustrializată și China poate fi un excepțional partener, pe baza relațiilor istorice dintre noi.
E vremea să depășim miopia politicii externe românești și să gândim una inteligentă, pragmatică și onestă, atât în interesul nostru național, cât și în cel al aliaților noștri euro-atlantici. Nu există incompatibilitate, contradicție sau conflict, cât timp suntem loiali angajamentelor asumate prin tratatele de aderare la organizații internaționale precum NATO, UE, ONU sau OSCE și urmărim în mod transparent o politică de schimburi economice, comerciale, tehnologice și culturale benefice intereselor reciproce.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină
Persoane: Klaus Iohannis Marcel Ciolacu Xi Jinping
Subiecte: Diplomația Română
Organizații: Guvernul Chinei Guvernul României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)