ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acum o săptămână Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a desființat Departamentul de Limba Română și Lingvistică Generală, unul dintre cele mai vechi din universitate, înființat în 1919. A dispărut o structură-reper a școlii de filologie clujene, asociată de-a lungul timpului cu nume de marcă precum Sextil Pușcariu. Nu a existat nicio analiză de performanță sau evaluare financiară care să justifice măsura.Membrii ambelor departamente implicate au respinsunanim decizia, cu argumenteși sub semnătură individuală, dar conducerea Facultățiii-a ignorat.

Alt exemplu – în cu totul alt registru: în Franța și alte țări din UE s-auintrodus programe naționale de educație sexuală începând de la grădiniță, și de predare a orientărilor sexuale în gimnaziu, cu efectul sexualizării timpurii a copiilor.

Vorbim despre degringolada din educație, constatăm o evidență: falimentarea acestui sector.

Aș dori să vorbesc despre cauzele acestui faliment, cauze care sunt primordial ideologice. Se dorește prăbușirea educației.

Măsurile de distrugere menționate nu sunt izolate, nici întâmplătoare.Departe de a fi accidente, ele fac parte din programul de distrugere a educației în Europa și America, program ce se aplică și în România.

Acesta, la rândul său, face parte din programulmai amplu de demolare a civilizației occidentale, cunoscut sub diverse nume:Political Correctness, Neomarxism, Freudo-marxism, ideologie woke.

Prezentarea mea nu este expresia vreunui conspiraționism. Tot ce prezint este documentat, bazat pe date istorice – și aș menționa câteva cărți pe care le-am editat și publicat: Corectitudinea politică, Neomarxismul, După Dumnezeu.

Ei bine, ideologia wokes-a înrădăcinat atât de adânc în sistemul american de învățământsuperior încât campusurile universitare americane, infestate de political correctness,sunt azi dominate de frică și intoleranță.

De aceea a fost ucis Charlie Kirk: pentru că a pătruns în universități, exact în inima acestei cangrene anti-umane.
 
Căutarea adevărului e azi interzisă de„Marii Inchizitori” ai Corectitudinii Politice.Tehnicile ei sunt cunoscute:atacarea programei școlare în numele „multiculturalismului”, impunereaunor „coduri de limbaj” totalitare (dl. Vlăescu vorbea de „modelul Orwell”), cursuriobligatorii de „formare a sensibilității” – adică îndoctrinarea ideologică a studenților.
 
Corectitudinea Politică e o lovitură mortală ce țintește însăși inima societății.

Deși ideologia corectitudinii politice e azi răspândită mult dincolode campusuri, nu e nicio îndoială că ea a început în universitățile americane.

În 1933 membrii Școlii de la Frankfurt se mută în SUA, unde devin foarte influenți. În 1950 Adorno publică celebrul volum Personalitatea autoritară.

Dar momentul de cotitură în spațiul academic s-a produs în anii ’60,când studenții militanți au atacat tradițiileculturii occidentale.

Înțelegând că nu pot cuceriputerea prin demonstrații, mulțiactiviști au rămas „în sistem”, devenind la rândullor profesori.

Această generație de „radicali titularizați” (sintagma profesorului american Roger Kimball) formează azi establishment-ul majorității instituțiilor de învățământ superior.

Ca rectori, decani sau șefi de departamente, ei au angajat alți ideologi „după chipul și asemănarea lor”, instigând politicile represive ale Corectitudinii Politice.

Iar marele „guru” al generației de stânga americane a fost Herbert Marcuse, cel ce a lansat lozinca „make love not war”.

Din titlul conferinței noastre,mă voi concentra mai jos asupra celei de a doua părți– originile „omului nou” și ale proiectului de creare a unei noi antropologii, post-umane.

Deoarece, dacă înțelegem originea ideologiei woke, vom înțelege și motivele nebuniei demolatoare care-i animă pe promotorii falimentării educației în America și Europa, de unde s-au contaminat și cei autohtoni, la noi în România.

Acest program ideologic își are originile în Neo-Marxismul anilor 1920–’30, în studiile unor marxiști notorii precum comunistul italian Antonio Gramsciși membrii Școlii de la Frankfurt:Georg Lukacs, Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Theodor Ludwig Wiesengrund Adorno, Erich Fromm.

Se știe că, în 1923, Georg Lukacs și Wilhelm Munzerberg au avut o întâlnire cu marxiștii sovietici la Institutul Marx-Engels din Moscova. La această importantă întâlnire, din ordinul lui Lenin a participat faimosul Felix Dzerjinski, șeful CEKA, precursorul KGB-ului.

Acolo s-a decis înființarea Institutului de Studii Sociale Marxiste în cadrul Universității din Frankfurt: viitoarea Școală de la Frankfurt.

Institutul a fost inițial finanțat de Uniunea Sovietică, cu scopul revoluționar de a submina din interior Occidentul și a duce la colapsul lui în final.

Teza centrală a lui Gramsci era: cât timp muncitorii vor avea suflet creștin, nu va fi posibilă revoluția comunistă. Iar Georg Lukacs – „cel mai inteligent marxist după Marx” – începuse revizuirea marxismului încă din 1919. Și Lukacs era convins că revoluția marxistă nu va birui la nivel global, cum preconizase Marx, cât timp muncitorii și țăranii vor fi „contaminați” de creștinism, cultura occidentală păstrând legături organice indisolubile cu temeiurile ei creștine.

De aceea Lukacs a fixat ca scop prioritar distrugerea fundamentului familial și cultural creștin al Occidentului.

Mergând pe linia lui Lukacs, Institutul avea să-l conjuge pe Marx cu Freud, producând Freudo-Marxismul.

Neomarxiștii au înlocuit determinismul economic cu cel cultural și antropologia creștină cu o nouă antropologie, una falsă, anti-umanăși chiar demonică.

Sigmund Freud, în lucrarea sa din 1930 Neajunsurile culturii (Das Unbehagen în der Kultur), își dezvoltă teoria, preluată de neomarxiști și grefată pe Marxism, că civilizația creștină ar avea o natură represivă față de instinctele primare ale omului.Satisfacerea acestor instincte, zice Freeud, în virtutea principiului plăcerii, ar fi sursa fericirii și însuși scopul vieții. Prin legi ce pedepsesc crima, violul, adulterul, posibilitățile omului de a-și găsi fericirea ar fi, chipurile, grav restrânse, societatea civilizată devenind astfel principala sursă de nefericire a oamenilor. Nefericirea se traduce prin nevroze cauzate de aceste frustrări. Pulsiunea nativă a ego-ului spre agresivitate și moarte e reprimată de societate, generând un super-ego cultural ce ar acționa ca o conștiință socială sau o instanță represivă colectivă.

La neomarxiști, eliberarea de acest „supra-eu” social represiv devine eliberarea de puterea represivă a statului democrației occidentale și a creștinismului instituționalizat.

Ideea ingenioasă a neo-marxiștilor a constat pur și simplu în înlocuirea represiunii economice din marxismul clasic, respectiv exploatarea clasei muncitoare de către capitaliști, cu represiunea sexuală din teoria freudiană, respectiv reprimarea cetățenilor în societatea de inspirație creștină care le interzice manifestarea liberă a erotismului, frustrându-le satisfacerea sexuală plenară.

Nedreptatea nu mai constă în oprimarea proletariatului de burghezie în goana după profit, ci în oprimarea tuturor cetățenilor de o civilizație ce le reprimă libidoul prin tabu-uri și restricții morale.

Soluția: distrugerea acestei civilizații, revoluția totală, liberalizarea radicală și abolirea tuturor normelor și tabu-urilor ce îngrădesc instinctele primare.

Iar categoriile cele mai reprimate, cum pretinde Marcuse, sunt minoritățile sexuale și rasiale, femeile, tinerii – prima țintă a acestei ideologii.

De aceea educația trebuie falimentată, iar terenul predilect și pepiniera neomarxismului au fost de la început și sunt și azi campusurile universitare americane, apoi universitățile europene, inclusiv cele românești. Așa se explică și măsura aberantă luată la UBB Cluj.

În acest scop revoluționar Școala de la Frankfurt și-a elaborat teoria critică, de la care se vor revendica apoi toate grupările radical-minoritare, și care stă la baza conceptului postmodern de deconstructivism.

Neomarxistul Herbert Marcuse e cel ce a dezvoltat această teză, absolutizând criteriul sexual în „emanciparea” Occidentului și concepând o societate a „perversității polimorfe”, văzute ca „eliberare sexuală”.

El consideră, ca și Erich Fromm, că distincția dintre sexe nu e un dat natural, ci un construct.

Paradisul material, insuficient pentru Occident, trebuia dublat de paradisul senzual erotic postulat de Marcuse.

Acesta a articulat o strategie menită să demanteleze societatea americană, folosind diversitatea și multiculturalismul ca pe niște ≪răngi≫ cu care să-i demoleze structura bucată cu bucată. El i-a opus pe heterosexuali gay-lor, pe negri albilor, punând «grupurile victimă» în conflict cu societatea.

Teoria lui despre grupurile-victimă ca noul proletariat, combinată cu teoria critică a lui Horkheimer, a pătruns în mediul universitar american, unde a devenit baza mișcării post-structuraliste (studii de gen,LGBTșiqueer).

Toate își descriau fățiș menirea: de a aboli valorile tradiționale creștine, tradițiile acceptate ale culturii occidentale, și a le inlocui cu un relativism moral ce pune semnul egal intre toate culturile și filosofiile – cu excepția civilizației apusene «exploatatoare și rele».”

Aceasta e azi ideologia oficială în toate campusurile universitare americane.

Marcuse specula că progresul tehnologic și „raționalitatea technologică” vor duce la apariția unei noi ordini sociale și unei noi forme umane. El a postulat o utopie a libertinajului nelimitat (numit „de-sublimare”): omul, emancipat de orice norme morale restrictive, își va „reintra în drepturi” prin patimile sale. Obiectele dorințelor sale vor fi modelate de voința sa liberă, fără a trebui să le apere impotriva unei societăți ostile, „imature, represive”.

Și știm că utopiile ucid. A confirmat-o uciderea lui Charlie Kirk într-o-un campus universitar.

Marcuse predică eliminarea oricărei constrângeri morale, descătușarea tuturor apetitelor și patimilor, o societate total liberalizată erotic, populată de o nouă formă umană, un „om nou”: un soi de Phoenix trans-uman sau post-uman.

Iar educația – în viziunea neomarxiștilor – e cea chemată să creeze acest construct dezumanizat.

Acesta e motivul pentru care progresiștii doresc falimentarea educației.

În încheiere câteva cuvinte despre „anti-antropologia”, „non-antropologia” sau falsa antropologie promovată de Neomarxism.

În baza unui relativism aberant, noua ideologie a corecției politice a ajuns să pretindă că genurile au devenit „fluide”: simple convenții pe care postmodernismul le botează „roluri”, determinate nu de anatomia și fiziologia cu care omul se naște, ci de propria alegere. „Genul” ar deveni o „șaradă” ce poate avea „soluții” diverse și aleatorii, cu sau fără ajutorul unui chirurg. Asistăm la un narcisism radical, ce duce la desubstanțializarea sinelui și pulverizarea persoanei umane.

Granița dintre natural și sintetic se estompează, devenind tot mai arbitrară. Firea umană e redefinită, schimonosită într-o „natură” artificială, confecționată tehnologic și „legitimată” mediatic.ipul omenesc devine o caricatură ce-și sfidează modelul divin. Singura lege universală devine hedonismul nelimitat, ce transformă omul într-un agregat fără memorie și fără identitate, altul de la o clipă la alta. Definiția sa e redusă la o continuă succesiune de experiențe, fără nevoia sau posibilitatea de a menține un „sine” sau o „personalitate” stabilă. Omul devine un flux de trăiri și experiențe, fără trecut și deschis oricărui viitor. Până și datele sale biologice devin „opțiuni” private, supuse acelorași alegeri arbitrare dictate de patimi.

Așa cum anticipa Herbert Marcuse, nu persoana, ci extazul erotic devine substratul identității, într-o lume unde evoluția tehnologică induce o permanentă schimbare și ca urmare riscul inevitabil al alienării. Existența nu mai e guvernată de nici un principiu, cu excepția celui al subiectivismului absolut.

Anarhia și iresponsabilitatea sunt implicite. Tranziența radicală, ca unică realitate de necontestat, abolește normele etice tradiționale. Eticul e înlocuit de estetic, la rândul lui guvernat de norme cu totul relative, mergând de la grotesc la grețos, sordid și monstruos.

Existența încetează a se mai supune raționalității, decenței sau bunului simț, alterările dramatice ale biologiei și psihologiei având implicații șocante.

În final însuși ontologicul e alterat. Căci oare va mai putea omul trăi astfel? Da, cu o singură condiție: să înceteze a mai fi om.

Dar asta se și dorește: crearea unui „om nou”, dezumanizat, infinit maleabil și obedient. Tocmai în virtutea iluziei sale că el ar fi cel care alege permanent, el va fi în realitate cel ce nu alege niciodată.

Da, își va putea alege „genul și partenerii” așa cum alege canalele TV cu telecomanda.

Dar de fapt patimile sale vor alege pentru el. Prin intermediul lor, el va fi astfel pururea la cheremul alegerilor induse de demon.

Acesta este viitorul ce i se pregătește omului în societatea post-creștină; un „om nou” inconsistent și în ultimă instanță inexistent, o eboșă post-umanăce ar urma să populeze oanti-utopiede coșmar.