Pentru ca Marea Resetare să reușească, condiția primordială este ca Opoziția să fie redusă la tăcere. Și în spațiul public să nu existe decât un singur punct de vedere: cel Oficial.

De aceea, ultimele trei flageluri „resetoare” – Covid, Ucraina, Gaza – au fost însoțite încă de la început de etichete degradante pentru opoziție: „antivaccinist”, „putinist”, „antisemit”.

Primele două etichete au devenit infamante prin contextul în care au fost folosite de mașinăria de propagandă.

De aceea, pentru demontarea lor s-au mai putut aduce argumente logice. Acest lucru a permis ca, în timp, narațiunea oficială să ia apă și să se scufunde.

A treia etichetă, însă, e diferită: „antisemitismul” este infamant ÎN SINE. Pentru că nu este altceva decât RASISM sadea. Imbecil și grobian.

Cu o astfel de etichetă este mult mai greu să te lupți. Să o respingi. Să o demontezi logic. Să te dezvinovățești.

Dacă arăți cu degetul masacrul civililor (mai ales al copiilor) din Gaza – a cărui monstruozitate depășește cu mult crimele din Ucraina sau pe cele ale Hamas din 7 octombrie -  ești imediat etichetat ca „antisemit”.

Și eliminat din dezbaterea publică.

Or, această viclenie propagandististică, mult mai parșivă decât primele două, trebuie denunțată drept ceea ce este: un jalnic tertip semantic bazat pe confuzia de termeni.

Vă prezentăm mai jos o necesară punere la punct a lui Ben Bartee de la Armageddon Prose pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

În ultima dintre loviturile publicitare de gen, ale căror efecte se micșorează văzând cu ochii, reprezentanții statului Israel la ONU au apărut cu steaua galbenă la rever, o reminiscență a celor folosite în timpul persecuțiilor naziste împotriva evreilor europeni, în anii 1930.

În centrul stelei era inscripționat: „Never Again” („Niciodată, din nou”).

Discursul explicativ al ambasadorului, care a însoțit acest gest, a făcut referire în repetate rânduri la Holocaust și l-a comparat cu atacul Hamas din 7 octombrie.

Implicația retorică era limpede: opoziția politică la Israel echivalează cu antisemitismul.

Subtilitatea nu pare să fie una preocupările diplomaților israelieni.

În aceeași ordine de idei, Liga Anti-Defăimare (ADL), în timp ce își practică operațiile de cenzură în Statele Unite, confundă cu regularitate discursul politic legitim cu antisemitismul și cu toate celelalte forme de „vertboten”-ism.

A venit vremea să punem punct acestor jocuri semantice.

Antisemitismul și antisionismul sunt două concepte diferite:

·     „Antisemitismul”este definit ca „ostilitatea față de sau discriminarea împotriva evreilor ca grup religios, etnic sa rasial”.

·     „Antisionismul”este definit ca „opoziția față de înființarea sau sprijinul statului Israel.

Cel dintâi este o prejudecată religioasă/etnică veche de mai multe mii de ani.

A doua este o ideologie politică în opoziție cu o entitate politică numită Israel.

Opoziția față de activitățile statului israelian nu este echivalentă cu ura față de evrei, după cum opoziția față de Kremlin nu este echivalentă cu ura față de creștinism.

De fapt, un contingent important de evrei ortodocși – deși nu beneficiază de o mediatizare corespunzătoare deoarece contrazic narațiunea oficială – se opun statului Israel pentru motive religioase.

Acești antisioniști nu sunt simpli evrei, ci printre cei mai duri, dogmatici și fundamentaliști evrei din lume.

Or, nimeni cu mintea întreagă, chiar dacă ar considera că viziunile lor politice privind Israelul sunt greșite, nu i-ar putea totuși eticheta ca antisemiți.

Acestea sunt lucruri elementare, pe care și un copil le poate înțelege.

Evident, promotorii acestei confuzii le știu și ei foarte bine. Dar folosesc în mod cinic memoria Holocaustului ca pe o armă, pentru a justifica politic activitățile statului Israel.

Rezultatul este adeseori aberant și ironic.

Mai întâi, confuzia dintre antisemitism și antisionism îi pune pe evreii care trăiesc în afara Israelului și care nu au nici o legătură politică cu Israelul într-o poziție dezavantajoasă.

De ce un evreu american ar trebui în mod necesar, în virtutea identității sale etnice sau religioase, să fie legat de un stat aflat la mii de kilometri distanță, într-o regiune a lumii total diferită, stat pe care îl poate sau nu sprijini?

A doua ironie notabilă este că ideologia progresistă zisă „anti-colonială”, care a confiscat Justiția Socială de stânga, a fost puternic încurajată de grupuri precum Liga Anti-Defăimare – care, în treacăt fie spus, a defăimat copios orice critici aduse programelor sale de inginerie socială ca fiind naziste.

Cum se întâmplă adesea, fiara Justiției Sociale asmuțite asupra Occidentului s-a întors împotriva grupului care a încurajat-o, iar replica obosită a ADL - „ține-ți gura, nazistule!” - la orice deviere de la dogmatismul statului neo-liberal nu a reușit să producă rezultatele neutralizante scontate.

Este vechea lecție a băiețelului care striga „Lupul!”.

Mai mult, argumentele pro-Israel folosite de grupuri ca ADL sau American Israel Public Affairs Committee (AIPAC) pentru a menține sprijinul politic american și european pentru Israel sunt ele însele confuze și alambicate.

Este Israelul o democrație liberală, modernă și laică, după modelul occidental („singura democrație din Orientul Mijlociu”, după cum li se spune americanilor cu regularitate, într-o intenționată opoziție cu hoardele de islamiști nespălați care o înconjoară) sau este un etno-stat teocratic în calitate de „patrie a evreilor”?

Răspunsul depinde de care narațiune este mai avantajoasă pentru intereselor Israelului la un moment dat.

Dacă încearcă să își justifice acțiunile militare, folosind Hamas ca acoperire politică – „Never Again” – atunci Israelul este un etno-stat teocratic.

Dacă încearcă să seducă persoanele și instituțiile laice din Occident – inclusiv pe evreii laici – atunci Israelul devine brusc o viguroasă oază de Democrație în autocraticul Orient Mijlociu.

Repet: toate acestea sunt doar jocuri semantice stupide cu transparente roluri politice și sociale pe care cu toții ar trebui să le înțelegem și să le abandonăm, dacă dorim ca într-o bună zi să avem o discuție serioasă despre situația din Orientul Mijlociu, situație devastatoare pentru toate părțile implicate.