ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Părintele basarabean IOAN LISNIC ne oferă o nouă lucrare de referință, pe care ActiveNews se bucură să o prezinte în cadrul paginii speciale BASARABIA: Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria / Protoiereu Ioan Lisnic – Iași : Stef, 2022, 383 p.: ISBN 978-606-028-829-9.

Prezentul studiu contribuie în baza fondurilor arhivistice din Chișinău, Odesa și Ismail și a surselor edite disponibile, la o mai bună cunoaștere a cazurilor indiviuale de persecutare ale clericilor și credincioșilor ortodocși care au fost prigoniți de regimul comunist pentru credința lor. Arhivele sovietice ascund numeroase dosare ale preoților arestați, urmăriți și martirizați, al cărora număr rămâne necunoscut.

Lucrarea dată este a treia dintr-o serie de volume ce redau biografiile clericilor și credincioșilor ortodocși persecutați de regimul sovietic. Fiecare din volumele amintite vine să facă cunoscute persecuțiile împotriva credincioșilor ale căror dosare arhivistice au fost identificate și studiate de autor pănă la data publicării. În primul volum sunt prezentate cazurile a trei sute douăzeci de victime ale regimului sovietic. Al doilea volum redă alte șaizeci de biografii ale martirilor închisorilor comuniste, iar prezenta lucrare include informații despre peste o sută șaizeci de preoți despre care autorul a aflat din dosarele identificate recent.

Această lucrare este o continuare a volumului Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste și a volumului Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, semnate de același autor și editate în 2018 și 2019. În prezenta ediție sunt reconstituite biografiile clericilor și credincioșilor din Basarabia, nordul Bucovinei, RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) și a clericilor basarabeni rămași după 1918 în stânga Nistrului. La fel, volumul include și biografiile completate a altor 26 de preoți și credincioși despre care s-a scris în primul și al doilea volum.

Numărul și distribuția cronologico-geografică a credincioșilor amintiți în prezenta lucrare este influențată de caracterul și conținutul surselor disponibile, însă considerăm că redarea succinta a unor cazuri reprezentative din punct de vedere regional și cronologic contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care a avut loc persecutarea credincioșilor de către regimul sovietic în Transnistria, Basarabia și Bucovina.

După revoluția rusă din februarie 1917, în Basarabia domnea o anarhie bolșevică. Soldații părăseau unitățile, se grupau în cete și tulburau localitățile prin dezordini, jafuri și asasinări[1]. Cetelor radiclaizate li s-au alăturat și unii țărani din satele basarabene, „răzvrătiți de propaganda bolșevică și comunistă”. În primele luini ale anului 1918, în satul Tropoclo, jud. Cetatea Albă, răufăcătorii plănuiau să-l omoare pe preotul Ioan Gălușcă. Într-o seară, asasinii s-au apropiat de casa preotului și țintind prin geam în preot, au împușcat-o mortal pe soția preotului[2]. A avut de suferit și părintele Severian Caimacan, din satul Palanca, acelaș județ. După ce a fost jefuit, atât preotul cât și membrii familiei lui au fost maltratați de activiștii bolșevici. Preotul era învinuit de spionaj în favoarea contrarevoluției, pentru că ar fi ascuns în locuința sa pe un intelectual refugiat din vechiul regat. Bolșevicii au dat busna în casa preotului și au tăbărât peste toți ai casei. Au scăpat de urgie numai datorită ficei preotului „care stând în genunchi și sărutând picioarele unuia dintre bandiți, implora de la dânșii „milă” față de bătrânul său tată”[3]. Au mai avut de suferit  fiind omorâți de bolșevici preoții martiri Dimitrie Baltaga din Costești, jud. Chișinău, Meletie Ivanov din Mihailovca, jud. Bender, Atanasie Captarenco din Crocmaz, jud. Cetatea Albă, Andrei Goncearuc din Răileanca, acelaș județ, Vasile Vrabie din Căușenii Vechi, jud. Bender ș.a.

La începutul anului 1918, în una din edițiile Buletinului Eparhiei Hersonului  (Херсонскiя Епархiальныя Въедомости) a fost publicat un material, intitulat „Biserica și bolșevicii”. Autorul materialului respectiv reflectă situația clericilor și a poporului credincios din perioada Războiului Civil din Rusia postrevouționară. Ediția amintită prezintă evenimentele descrise drept începutul unei perioade a „persecuțiilor și suferințelor pentru Hristos, perioada martirajelor pentru credința în Hristos”[4]. În luna octombrie 1919, conducerea Eparhiei Hersonului a publicat o listă a preoților martiri care au fost împușcați de către soldații Armatei Roșii. În lista celor 15 preoți martiri din cadrul Eparhiei Hersonului, figurează și numele preotului Ioan Stefanovici din satul Speia, jud. Tiraspol[5]. Au fost publicate și liste ale clericilor omorâți de către bandele anarhiste ale lui Nestor Maxno ș.a. La începutul anului 1920 a fost publicată altă listă a preoților martiri, ce includea 20 de victime omorâte de soldații bolșevici.

Conform surselor edite și inedite disponibile au fost identificați 10 slujitori bisericești și credincoși persecutați în anii 20, exilați sau condamnați de către Colegiul GPU din RASSM. Au fost persecutați preoții Mihail Pașinschi din Butuceni, Râbnița, Iosif Rotariuc din localitatea Hlinaia, Tiraspol, Alexandru Teohari de la biserica din Păsățele, Ananiev, diaconul Teodor Trandasir din Vărăncău, Râbnița, ierodiaconul Iacob Teleatnicov de la catedrala din Tiraspol ș.a. Pentru anii 1930-32 am descris 12 cazuri de persecutare a clericilor de către regimul comunist: preoții Timofei Bredinschi de la biserica din Doroțcaia, Grigoriopol, Vasile Caimacan din satul Tașlâc, Tiraspol, Grigore Lebedev, originar din Ananiev și slujitor la o biserică din Odesa, căntăreții bisericești Elisei Cosienco din Caragaș, Slobozia, Petru Curchin din Hrustovaia, Camenca, Condrat Marărescul din  satul moldovenesc Gandrabura, Ananiev ș.a.

În a doua jumătate a anilor '30 ai secolului trecut, în RASS Moldovenească a început o nouă campanie de închidere a bisericilor. Majoritatea preoților transnistreni au devenit victime ale politicilor represive. Mulți dintre ei au fost deportați din ”zona de frontieră" în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa, unde în luna martie a anului 1938 au fost arestați și încarcerați în închisoarea din Odesa. Clericii arestați au fost învinuiți de ”activitate contrarevoluționară și de apartenență la organizații rebele contrarevoluționare”. La 23 martie 1938, în cadrul ședinței troicii NKVD din regiunea Odesa, au fost condamnați la moarte prin împușcare[6]. În timpul Marii Terori au fost arestați și condamnați la moarte prin împușcare preoții Alexei Davidovici din satul Popenchi, Râbnița, Serghie Davidovici din Camenca, Nicolae Iacubovschi din Podoima, Camenca, Vasile Machedonschi din localitatea Roghi, Dubăsari, Teodor Morozovschi din satul Mocra, Râbnița, Grigore Novacovschi din Harmațca, Dubăsari și mulți alți preoți, cântăreți și activiști bisericești.

Situația și condițiile de trai ale preoților și ale țăranilor transnistreni este descrisă de către Daniil Levcenko, originar din gubernia Ekaterinoslav, refugiat de peste Nistru: „Preoții sunt închiși sau trimiși în Siberia la muncă silnică și la moarte sigură. Numai în satele de pe malul Nistrului bisericile au fost lăsate pentru ca să se tragă clopotele și să se facă slujbe de preoți, cu gândul că moldovenii basarabeni să creadă că în Rusia e bine. Dar în aceste sate preotul este ținut de puținii credincioși care au mai rămas, cei mai mulți fiind trimiși în Siberia sau în închisori. Preotul e silit să umble zdrențos, batjocorit, hulit și flămând, căci n-are mâncare decât de la cei care se-ndură să-i dea o bucată de pâine. Satele sunt organizate în colhozuri de câte 300 de familii, care musai trebuie să lucreze 1.700 ha pământ, în comun. Și lucrează toată vara ca un rob, lovit, biciuit cu knutul. Femeile trebuie să lucreze de-a valma cu bărbații. Copiii le sunt luați și crescuți în crescătorii, unde sunt îngrijiți de babe bătrâne, netrebnice, neputincioase. Toamna toată recolta e luată de stat și lucrătorii rămân muritori de foame. Iarna, sfâșiați de foame, nu văd pâine în ochi și sunt nevoiți să mănânce makuh (mălai de la uleiniți), dacă-l mai găsesc, altcum fac mâncare din rădăcini de copaci tineri, din coji, din buruieni de pe câmp. Și așa mor oamenii pe unde apucă, pe străzi, prin gări, pe câmp”[7].

Campaniile anti-religioase de închidere a bisericilor erau organizate și se desfășurau cu mare pompă. La biserica din Stanislavca, Râbnița, părintele Alexandru Teohari a slujit până în anul 1935. Potrivit mărturiei fiilor părintelui Alexandru, în Sâmbăta Mare, cu o zi înainte de Sf. Pasti au venit la casa preotului o ceată de activiști, organizați ca la paradă, cu cântece și veselie, fiind acompaniați și de fanfară. După ce i-au prezentat preotului extrasul hotărârii de închidere a bisericii, au cerut cheile, părintele le-a zis că lacătul greu se descuie, de aceea el va merge să le deschidă biserica. Ajunși la biserică, după ce a descuiat ușa de la intrare, părintele Alexandru s-a dus în altar și pe neobservate a luat Sf. Antimis și l-a ascuns în sân, apoi i-a rugat pe activiștii atei să-i permită să ia cu el ceva din odoarele sacre, însă a fost silit de ei ca să părăsească biserica. Sf. Antimis de la biserica din Stanislavca a ajuns până în orașul german Bamberg, unde în anul 1945, părintele Teohari, aflat în refugiu a înființat o capelă ortodoxă, săvărșind Sf. Liturghii cu această sfințenie[8].

Numeroși clerici și credincioși au fost omorâți de grănicerii sovietici în timp ce încercau să treacă Nistrul pentru a se refugia în România. În seara zilei de 26 martie 1932, patru persoane originare din RASSM au încercat să treacă frontiera în Basarabia, în apropiere de Rezina. Printre ei era și un preot. În timpul când refugiații treceau apa Nistrului, grănicerii sovietici au deschis focul din mitraliere. „Preotul, de frică, s-a înapoiat. Dar sub ochii grănicerilor români și a țăranilor, ce s-au apropiat de malul românesc, a fost omorât”[9]. La 30 martie 1932, pe paginile ziarului „Universul” a fost publicat un material, întitulat „Altă crimă pe malul Nistrului. Grănicerii sovietici ucid cu baionete un preot moldovean”. Din păcate, chiar dacă sursele edite și inedite menționează numeroase cazuri de omorâre a persoanelor ce încercau să se refugieze, acestea nu indică numele victimelor.

Viața Sf. Mucenițe Parascheva din Kocnev, canonizată și trecută în răndul sfinților de către Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000, cuprinde informații despre un preot basarabean care avea intenția să plece din URSS în România, la părinții lui care locuiau în Basarabia. În acest scop a depus actele necesare la Consulatul României de la Moscova. A mers apoi la Patriarhie ca să ceară numirea sa temporară la o biserică, până la perfectarea actelor pentru viză. În aceeași zi, la 29 decembrie 1937, la Patriarhie veni-se și viitoarea sfântă, cu rugămintea ca autoritățile bisericești să numească un preot la biserica pe care o reprezenta ca consilieră. Slujitor la acea biserică a fost numit preotul basarabean. Mergând la gara de cale ferată Kazan din Moscova, preotul basarabean a trecut pe la Consulat, apoi a ajuns și el la gară. Înainte de a se urca în tren, ambii au fost arestați de către colaboratorii secției NKVD și încarcerați în închisoarea Bytirka[10]. Despre mumele preotului basarabean, cât și despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic. Să fie oare acel preot basarabean, preotul Gheorghe Babcenco, originar din satul Izbiște, jud. Orhei, arestat și el la 29 decembrie 1937, acuzat de ”agitație contrarevoluționară” și judecat de către troika NKVD din regiunea Moscova, la pedeapsa capitală prin împușcare[11].

La 28 iunie 1940, URSS a ocupat teritoriul Basarabiei și cel al nordului Bucovinei, pe 2 august același an a fost înființată RSS Moldovenească. Partea de sud a Basarabiei, județele Cetatea Albă și Ismail, partea de nord, județul Hotin, cât și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. Peste câteva zile, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile fostelor județe Cetatea Albă și Ismail, alipite RSS Ucrainene, Ismailul devend centru administrativ regional. La fel, în cadrul RSS Ucrainene a fost înființată și regiunea Cernăuți, care includea partea de nord a Bucovinei, Țunutul Herța, și o parte din fostul județ Hotin.

Pentru credincioșii și clerul din provinciile românești anexate a început o periodă de grele încercări ce au decurs din aplicarea politicilor antireligioase de către statul sovietic. Preoții rămași la parohiile lor au avut de suferit, fiind considerați din punct de vedere social dușmani ai puterii sovietice, au fost persecutați prin impozite exorbitante, deportări, arestări și condamnări la moarte. Condamnările au fost bazate pe acuzații precum apartenența la partidele românești interbelice, agitație antisovietică, încercări de a trece Prutul în mod clandestin, sau neachitarea impozitelor. Cei arestați erau încarcerați în închisorile NKVD. Celulele temniței din capitala Basarabiei eru cu apă și șoareci. Potrivit mărturiei unui fost deținut, mulți dintre cei arestați aveau pe picioare urme de mușcături de șoarece, „cicatrice roșii ca niște peceți de foc”[12].  La mijlocul lunii aprilie 1943, se întoarce la Chișinău, Chiril Guzun, arestat de către colaboratorii NKVD în luna iulie 1941. Potrivit mărturiilor sale, după arestare, câteva zile a fost ținut la Chișinău, apoi a fost dus în Transnistria și la 21 iulie, împreună cu alți deținuți basarabeni au fost duși în interiorul URSS, fiind repartizați în închisoarea nr. 1 din orașul Penza. La Penza a întâlnit foarte mulți basarabeni, printre care era și preotul Haralambie Samburschi. Aici se mai aflau și foarte mulți prizonieri militari români. Potrivit estimărilor lui Chiril Guzun, numărul deținuților basarabeni încarcerați în închisoarea din Penza se ridica la 10.000 de oameni. Judecata îi condamna pe cei arestați la închisoare cu termen de la 5 la 10 ani, sau la pedeapsa capitală aplicată prin împușcare. Condițiile de detenție erau groaznice, „mulți mureau din cauza foamei și a mizeriei, dar mai mulți se obișnuiau cu acest regim infernal și reușeau să biruie toate piedicile”, mărturisea Chiril Guzun. El fusese condamnat la 10 ani privațiune de libertate, fiind transferat într-o închisoare din Armavir[13]. La începutul lunii august 1942, armata germană a ocupat orașul Armavir, eliberând deținuții politici din închisori, inclusiv și pe Chiril Guzun care a ajuns peste opt luni la Chișinău.   

În noaptea din 12-13 iunie 1941, peste 32 de mii de români basarabeni și bucovineni au fost arestați, dintre care 6.250 urmau să fie plasați în lagăre de muncă forțată, iar restul 26.173 de persoane să fie deportate în Siberia. Capii familiilor arestate erau trecuți în categoria elementelor antisovietice și urmau să fie judecați, iar familiile lor să fie deportate în regiunile de est ale URSS. În drum spre locul surghiunului ajunși la o stație de cale ferată, familiile erau dezmembrate, bărbații fiind urcați în vagoanele altui tren, ce au urmat un itinerariu diferit. Persoanele reținute în județul Soroca au fost duse la gara de cale ferată Florești. Bărbații au fost despărțiți de membrii familiilor și îmbarcați în vagoane separate, urmând a fi triați pentru internarea în lagăre. După ce garnitura de tren a trecut Nistrul, vagoanele din față în care erau bărbații au fost desprinse și redirecționate, iar cele cu femei și copii au luat calea spre locul deportării[14]. Victime ale acestui val de deportări au fost familiile preoților Nicolae Arvientev din localitatea Deviza, Cetatea Albă, Ștefan Cecati din Comrat, Vladimir Loghin din Tighina, Porfirie Șoimu din Parcani, Soroca ș.a. Au fost arestați în primul an de ocupație sovietică și preoți din nordul Bucovinei, fiind etichetați de noile autorități ca „elemente social periculoase”, sau pentru încercarea de trecere frauduloasă a frontierii. Au fost arestați preoții Meliton Buzdugan din Corovia, Adâncata, Ioan Cușniriuc din localitatea Cotul Vânători, actualul raion Chițmani (Cozmeni), Valerian Opaiț din Banila pe Siret (moldovenească), jud. Storojineț ș.a. În lucrarea sa „Cutreerând Basarabia Desrobită...”, autorul ei, Alexandru Lascarov-Moldovanu, aflîndu-se în iulie 1942, în catedrala din Chișinău, a stat de vorbă cu „părintele S. dintr-o suburbie măruntă a Chișinăului”. Acesta îi mărturisea, că suspinul cel mare era pierderea fiului săi în lagărele siberiene: „mi-au luat ticăloșii, pe feciorul meu, preot, singurul meu fecior – și l-au dus – și nu s-a mai întors... De un an îl aștept și nu mai vine...[15], avea să mărturisească bătrânul preot.

Reinstaurarea regimului sovietic în 1944 a dus la revenirea Bisericii din Basarabia la situația din perioada 1940-1941. Ca și în primul an de ocupație sovietică, preoții erau supuși unor impozite exagerat de mari, umiliți, bătuți, judecați și surghiuniți. Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse din regiunea Ismail a primit numeroase plângeri din partea preoților și a parohienilor. Autoritățile locale interziceau să săvârșească slujbele în biserică și tragerea clopotelor. Preoții erau siliți să depună sume exorbitante la agențiile asigurării de stat și să achite impozite mărite, stabilite de către inspectorii secției financiare raionale. Au fost înregistrate cazuri în care, fiind chemați la sovietul sătesc, preoții erau amenințați și obligați să părăsească parohia. În luna august 1950, președintele sovietului sătesc din localitatea Ostrovnoie, raionul Novoivanovsk (Cotu-Chitaiului, jud. Cetatea Albă), fiind în stare de ebrietate l-a apucat pe preotul Ioan Belinschi de guler și amenințându-l cu bătaia îl obliga să se lepede de preoție și să părăsească localitatea. În luna decembrie 1950, în aceeași localitate și aceeași persoană l-a înjurat pe preotul Nazarenco în prezența credincoșilor, numindu-l cu cuvinte murdare. La 7 aprilie 1951, în ziua sărbătoririi Bunei Vestiri, președinții colhozului și a sovietului sătesc din satul Dimitrovca, raionul Novoivanovsk (Dimitrești, oficiul poștal Ivăneștii-Noi, jud. Cetatea Albă), au interzis oficierea slujbei în biserică. L-au chemat pe preotul Goncev la sovietul sătesc și amenințându-l, l-au obligat să părăsească locul de trai. Președintele sovietului sătesc a mers la biserică și i-a silit pe cei 80 de credincoși adunați la rugăciune să părăsească locașul sfânt. La 13 mai 1951, în satul Novoselovka, raionul Chilia (Enichioi, jud. Ismail), președintele colhozului l-a închis pe preotul Ioan Belinschi în clădirea sovietului sătesc și îl silea pe preot să se înscrie cu o sumă mare de bani la asigurările de stat. Refuzând, preotul a fost supus unor violențe fizice și ținut până în a doua zi dimineața închis în clădirea sovietului sătesc[16].

Într-o dare de seamă din anul 1949 pentru perioada trimestrelor I și II, Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii din RSSM menționează că a primit mai multe plângeri din partea clericilor privind impozitele exagerat de mari pe care erau impuși să le achite. O decizie a Ministerului Finanțelor din același an concluzionează în baza plângerilor amintite că impozitele pentru toți clericii au fost calculate corect și reclamațiile lor au fost respinse. În darea de seamă a Împuternicitului se mai amintește despre un caz ce s-a petrecut în satul Peceștea, raionul Păspopeni. În timpul campaniei de înscriere pentru sistemul asigurărilor de stat, în satul Peceștea a venit un responsabil de partid. La mitingul organizat cu această ocazie, lucrătorul de partid l-a forțat pe preotul Ștefan Melnic sa ia cuvântul pentru a îndemna oamenii să se înscrie. Potrivit dării de seamă: „Melnic, prin cuvântarea sa  nu a adus nici un folos, ci numai daună. A refuzat să se înscrie la asigurările de stat și a fugit din sat”[17].

Din anul 1944 până în 1949, au fost arestați numeroși preoți, inclusiv clericii Vladimir Benevschi din Taraclia, Teodor Cuciulschi din Cotiujeni, Lipcani, Gheorghe Armașu din satul Plop, jud. Soroca, Mihail Trofimov din satul Grimăncăuți, jud. Bălți, Ioan Cechirco (Sochircă)  din satul Parcani, jud. Soroca, Ștefan Melnic din Peceștea, jud. Orhei ș.a. Urmează a fi identificați numeroși clerici persecutați de sovietici în Basarabia și Transnistria cazurile cărora au fost înregistrate în surse edite sau indeite dar fără a se indica numele lor.

În timpul celui de al 2-lea val de deportări din RSSM, de la 6 iulie 1949, au fost deportați și un număr de locuitori ai satului Peceștea. La 24 iulie, preotul Ștefan Melnic a avut curajul să citească în biserică un acatist pentru cei deportați, „pentru sănătatea tuturor celor obijduiți și osândiți”. În timpul rugăciunilor pentru cei deportați, în biserica din Peceștea se aduna-se cam la 200 de creștini, plângea preotul plângeau și credincoșii din biserică. Colaboratorii Ministerului Securității de Stat (MGB) din RSSM, l-au arestat pe preotul de la Peceștea. Părintele Ștefan era acuzat de activitate antisovietică, fiind judecat la 10 ani privațiune de libertate[18].

Fondurile documentare ale Arhivei Naționale a Republicii Moldova conțin un număr de aproximativ 20.000 de dosare personale desecretizate și transmise de la Arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (fosta arhivă a poliției politice a Moldovei Sovietice) la Arhiva Națională din Chișinău. În baza acestor dosare autorul a identificat numeroase cazuri de persecutare a preoților și credincioșilor, arestați sau executați de regimul comunist. Prezenta lucrare nu este exhaustivă, ca să prezinte numele tuturor celor care au fost persecutați pe criterii religioase de regimul sovietic. Urmează să fie cercetate și în continuare arhivele pentru a identifica și a fi scoase din anonimat numele tuturor care au pătimit pentru credința în Hristos. Sunt necunoscuți pentru noi dar cunoscuți de Dumnezeu. O parte dintre ei, cu siguranță vor fi canonizați de Biserică și trecuți în rândul sfinților. Cunoscând viața și faptele lor să le urmăm credința.   

Note


[1]Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998. București: Editura „Semne”, 1998, p. 83.

[2]„Голос православной Бессарабской церкви”, nr. 29-32, июль-август 1918 г., стр. 585-593.

[3]Preot Grigore N. Popescu. Preoțimea română și întregirea neamului – Temnițe și Lagăre. Vol. II. Tipografia „Vremea”, Str. Carol nr. 10, 1940, p. 87,

[4]Херсонскiя Епархiальныя Въедомости, nr. 2-3, 1918, p. 17-21.  

[5]Ziarul "Одесскiй листок”, nr. 141.  Среда,  9-го (22) октября 1919  г., p. 4.

[6] Protoiereu Ioan Lisnic, Clerici  ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste. Centenarul Marii Uniri, 1918–2018. Chișinău, Cuvântul ABC, 2018, p. 127-128.

[7]Ce ne povestește un tânăr refugiat de peste Nistru. În: ziarul „Cuvânt Moldovenesc”,  nr. 13, 26 martie 1933. 

[8]Николай и Иван Феохари. Семья Феохари иэ Одессы: священник Александр  и семеро детей. Часть 1. În:  „Церковный Вестник”,  декабрь, 2014 г. Русский Кафедральный Собор Свв. Апп. Петра и Павла., Монреаль, p. 19-25.

[9]Nichita P. Smochină. Din amarul românilor transnistreni. Masacrele de la Nistru. În: „Moldova Nouă”, revistă de studii și cercetări transnistrene, nr. 1-3, ianuarie- decembrie 1941, p.  248.

[10]Св  Мученица Параске́ва Кочнева.  Жития новомучеников и исповедников Российских ХХ века. Март // Сост. игумен Дамаскин (Орловский). Тверь, 2006,  стр. 253-254.

[11]Protoiereu Ioan Lisnic, Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comunistep. 39-40.

[12]Sabin Popescu-Lupu. Martirajul moldovenilor din Basarabia. Călătoria fără de urmă a dascălului Antoșa, fratele Î.P.S. Mitropolit Gurie. În: Ziarul „Basarabia”, 22 octombrie 1941.  

[13]Basarabenii deportați și deținuți în închisoarea din Penza-Moscova se află în viață. În: ziarul „Raza”, 18 aprilie 1943. 

[14] Elena Postolachi. Surghunul: drumul patimilor prin Siberia de gheață. Bârlad: Editura Sfera, 2011, p. 94.

[15]Alexandru Lascarov-Moldovanu. Cutreerând Basarabia Desrobită... – priveliști, oameni, fapte – (iunie-septembrie 1942), 1943, p. 90-91.

[16]Arhiva din Odesa, filiala Ismail, F. P2009, inv. 1, d. 37, f.  51, 54, 57.

[17]В. Пасат. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие, 1940-1953. Том 1, p. 448-449, 452.

[18]ПротоколN. 1-2. Заседания Комиссии Молдавской ССР по пересмотру уголовных дел, на лиц осужденных за контрреволюционные преступления, 8-18 июня 1954 года , f. 11-12, 94-95.