„Nu trebuie să uităm că, într-o bună zi, totul va fi dezvăluit, toate nedreptățile vor fi scoase la iveală, iar cei care le-au comis vor fi trași la răspundere.”

Peter Thiel, „The Straussian Moment”, 2007

Au trecut câteva zile de la un nou tur de scrutin în lungile noastre alegeri prezidențiale și apocalipsa continuă. Apocalipsa în sensul etimologic, de „revelare”, de „dezvăluire”, vreau să spun.

Ceea ce ne pune în rândul lumii – sau în l’air du temps, ca să fiu de bonton – mult mai mult decât ne pune rezultatul acestei ultime runde.

Mă explic. Absolut întâmplător – dar, totuși, în limba franceză – în duminica electorală am urmărit și ultimul interviu al lui Emmanuel Todd la Fréquence Populaire, sub titlul APOCALYPSE NOW: Des États-Unis à l’Europe. Este al patrulea interviu dintr-o serie intitulată Le Monde selon Todd. Comprendre le Chaos. Primul episod, difuzat în luna decembrie 2024, după triumful electoral al lui Donald Trump în Statele Unite, dar înainte de instalarea acestuia la Casa Albă, s-a numit L’Amérique de Trump, Miroir d’un Monde en Crise. Au urmat alte două interviuri, unul despre Germania, celălalt despre Franța.

După cum rezultă din titlu, Todd are o părere destul de radicală despre starea lumii, dar care nu este doar bine documentată, ci beneficiază și de greutatea numelui lui Emmanuel Todd, istoric și antropolog cu faimă de profet „cu acte în regulă”, cum îi place să spună.

În cele ce urmează, după o scurtă introducere privind opera lui Todd, voi prezenta conceptul lui de „apocalipsă” aplicat la realitatea curentă. Același termen a fost utilizat și de Peter Thiel, miliardar, fondator al PayPal și Palantir, zeu al Silicon Valley și unul dintre gânditorii politici cu influență azi pe lângă administrația Trump; Todd face trimitere la Thiel, așa că voi explica puțin și viziunea acestuia.

Continui cu înțelegerea lui Todd privind această „apocalipsă” și cu definiția pe care o dă el „Imperiului” în declin, cu un accent pe ideologiile sale, care sunt aceleași cu ideologiile globalismului. Astfel că „apocalipsa” este și una a sistemului globalist, în forma în care l-am cunoscut până astăzi. (Lucru, de altfel, admis; vezi, de exemplu, aici și aici).

În fine, ajungând la Europa, Todd constată întârzierea acesteia față de centrul american în a înțelege valul istoric, punând-o pe seama unui fenomen de „arhaism periferic” – centrul imperial a abandonat cauza, dar periferia continuă să fluture, cu aceleași mâini, aceleași stindarde. Această inerție se manifestă, de pildă, spune Todd, printr-o atitudine belicoasă față de Rusia, în condițiile în care mâna forte și centrul de putere al blocului occidental, SUA, nu doar și-a retras participațiile din acest proiect, dar tinde la un acord de încetare a războiului din Ucraina.

O altă manifestare anacronică este lupta acerbă cu mișcările suveraniste și populiste – care deja au schimbat regimul politic la Washington – luptă care a căpătat dimensiuni și manifestări auto-distructive social și politic, cu fragilizarea severă a democrației. Todd dă România ca exemplu foarte grav.

În această degringoladă de apus de imperiu, elitele europene par că ar vrea să profite de marile schimbări pe plan global pentru a federaliza forțat uniunea, prin mijloace care nu fac decât să o slăbească ideologic și să-i submineze o legitimitate deja pusă sub semnul întrebării. Închei cu ce înseamnă, pentru Todd, „apocalipsa” europeană.

Profețiile lui Emmanuel Todd

Pentru cine nu-și mai amintește, Todd a devenit celebru la vârsta de numai 25 de ani, în 1976, când a prezis ceva ce nimeni pe-atunci nici cu gândul nu îndrăznea să gândească: prăbușirea lagărului sovietic (în volumul „La chute finale: Essai sur la décomposition de la sphère Soviétique”).

Toată lumea l-a iubit pe Todd preț de un sfert de secol, căci n-ai cum să nu iubești pe unul care-ți dă astfel de vești. Metoda lui (bazată pe statistici demografice și de alte tipuri, dar și pe indicii precum literatura care se citea în URSS, ce se cenzura și ce nu, etc.) îl dusese la concluzia că URSS urma să se prăbușească sub presiunea claselor educate din zona europeană a blocului sovietic.

Aceeași metodă, ba și mai dezvoltată, și mai rafinată cu experiența, cunoașterea și vârsta, l-a dus, însă, pe Todd, hélas, la concluzia că nici „Imperiul” (voi reveni la definiție, dar, în esență, este vorba de blocul occidental și, prin extensie, de globalism) nu mai are mult de trăit. Asta era în 2001; cartea („Après l’Empire: Essai sur la décomposition du système américain”) a fost un bestseller, dar caracterul ei profetic a fost primit cu mult mai multe rețineri.

Unde mai pui că, în acest al doilea exercițiu de divinație istorică, contrar „consensului convențional” și teoriilor unor monștri sacri precum Zbigniew Brzezinski, Todd prezicea nu doar că SUA urma să piardă controlul militar, economic și ideologic pe scena globală, ci și că Rusia urma să revină ca mare putere între națiuni. Dar era abia 2001 și lumea părea încă să stea cât de cât în balamale. S-a strâmbat din nas, dar mai mult a neîncredere politicoasă: Merci de vous être dérangé, Monsieur Todd, mais…

Și așa au mai trecut alți aproape 25 de ani; pare-se că ori istoria, ori capacitățile profetice ale lui Todd au o anume ciclicitate. Pentru că, în 2024, Todd a reușit să enerveze, de data asta masiv, cu volumul intitulat de-a dreptul „La Défaite de l’Occident”; atât de masiv, încât cartea lui n-a fost nici până acum tradusă în limba engleză.

În acest volum foarte iritant pentru unii, Todd descrie o civilizație occidentală care, pe plan global, și-a atins limitele propriei capacități de a exploata restul lumii, iar, pe plan intern, suferă de eroziunea gravă a pilonilor fostei sale măreții (identificați de Todd, printre altele, în etica protestantă și ale ei valori: educația, disciplina și munca). Democrația liberală, spune Todd, a fost înlocuită, în blocul occidental, de o „oligarhie liberală”, a cărei credință fundamentală este că statul național este un concept depășit și nenecesar, ba chiar antinomic într-o lume globalizată.

Această ideologie „post-națională” este, astăzi, spune Todd, într-o confruntare directă în primul rând cu sistemul rus, calificat de Todd ca „democrația autocratică” având în centrul său idealul suveranității naționale; și, în al doilea rând, cu o tot mai accentuată opoziție a națiunilor la hegemonia occidentală, manifestată, de exemplu, prin formarea BRICS. În această confruntare, spune Todd, occidentul a fost înfrânt – mai ales la nivel ideologic – iar acum trăim o epocă de tranziție spre un nou sistem global, ale cărui coordonate nu sunt încă limpezi.

Subliniez cu câteva sute de linii că Todd nu este un admirator al sistemului rusesc, ci un iubitor al democrației occidentale în coordonatele ei clasice. Peu importe, firește, într-o lume a valorilor, liberei expresii, diversității, toleranței și dialogului etc. etc.; Todd a fost pus la zid ca ultimul (sau primul, aici nu mi-e clar cum se spune) putinist.

Lucrurile ar fi rămas așa, Todd ar fi continuat să-și ducă existența, vorba lui, în propria bibliotecă, pe propria canapea, ironic-stupefiat de ce-a ajuns le bon monde, numai că, la finalul lui 2024, în SUA a câștigat Donald Trump alegerile. Și toată lumea a început să vorbească în termeni de Apocalypse Now!

Înainte să explic „apocalipsa”, trebuie să subliniez, din nou, că Todd nu este nici un admirator al lui Donald Trump. Nu mai este, de fapt; se îndoiește de capacitatea acestuia de a gestiona competent etapa actuală, foarte avansată, de declin al „Imperiului”.

Apocalipsa după Peter Thiel

Sar de la Todd la Peter Thiel pentru că și el, Todd, o face, în interviu. E util pentru a înțelege mai bine despre ce apocalipsă vorbim, dar și pentru a arăta că, la un nivel de bază, ideile lui Todd (un gânditor care se declară „de stânga” și nu agreează pozițiile lui Viktor Orbán și ale partidului german AfD) se regăsesc și la Thiel (un libertar anti-etatist și tehnocrat „de dreapta”). În alți termeni, Todd nu este nici pe departe singurul observator informat care a remarcat fenomenul de colaps.

Peter Thiel – marele transumanist și neo-eugenist (ca să mă rezum doar la două din multele lui „isme”, care de care mai tehno), unul dintre primii magnați din Silicon Valley care a susținut campania lui Trump și mentor al vice-președintelui J.D. Vance – a publicat, în ianuarie 2025, în Financial Times, un scurt eseu… apocaliptic. Thiel scria:

„Revenirea lui Trump la Casa Albă anunță apokálypsis pentru secretele vechiului regim. Dezvăluirile pe care le va face noua administrație nu trebuie neapărat să justifice o răzbunare – reconstrucția poate merge mână în mână cu reconcilierea. Dar, pentru ca reconcilierea să poată avea loc, trebuie mai întâi să existe adevăr.”

Thiel folosește, deci, termenul de „apocalipsă” în sensul lui etimologic, de „dezvăluire”, deși are și un accent escatologic, de sfârșit al unei epoci. Articolul lui nu se rezumă la teorie; Thiel vine cu nume și teme concrete pentru efortul de declasificare: dincolo de „cine l-a omorât pe JFK”, care a ajuns deja memă, trebuie să aflăm ce s-a întâmplat la Covid-19, cine a făcut virusul, ce scrie în e-mailurile lui Anthony Fauci, ba chiar și să lămurim misterele sinucisului șef de rețea de pedofilie Jeffrey Epstein.

Toate astea sunt o apocalipsă escatologică laică și foarte à l’américaine a „vechiului regim”, care nu se rezumă la administrația Biden, ci privește, de fapt, un întreg „sistem”, pe care Thiel îl compară, sumbru, cu „aristocrația pre-revoluționară din Franța”:

„Anul 2016 le-a zdruncinat credința istoricistă în arcul universului moral, dar, în 2020, au sperat că pot să-l ignore pe Trump ca aberație trecătoare. Privind retrospectiv, anul 2020, de fapt, a fost aberația, acțiunea de ariergardă a unui regim care abia se ținea pe picioare […]. Nu va exista o restaurare reacționară a epocii pre-Internet.”

Apropo de remarca lui Thiel, în 2016, președintele Barack Obama își asigura echipa că victoria lui Trump „nu este apocalipsa”; pare-se că s-a înșelat. Revelațiile – inclusiv în domeniile sugerate de Thiel – se țin lanț din ianuarie, iar agenția lui Musk, DOGE, a eviscerat, practic, multe dintre agențiile guvernamentale, într-un efort monumental nu doar de restructurare, ci și de devoalare (și, cred că este evident, de înlocuire a elitelor).

Peter Thiel are multe idei să le zicem de nișă, multe cu tentă religioasă; se declară creștin și analizează apusul modernității în termeni apocaliptici. Într-un eseu deja faimos, publicat în 2007 („The Straussian Moment”), Thiel afirma că modernitatea se va sfârși (și este doar o chestiune de timp) atunci când lumea va afla adevărul despre violența ascunsă în inima politicii (pornind de la ideile profesorului lui de la Stanford, René Girard, despre crima fondatoare și țapul ispășitor). În acel moment apocaliptic, spune Thiel, lumea va trebui să evite să cadă în re-politizare, în sensul tandemului prieten-dușman prin care definea Carl Schmitt „politicul”; salvarea stă în „idei noi și bizare”. De care el, unul, e plin.

Nu mai insist pe marginea gândirii lui Thiel, dincolo de a spune că el se prezintă, dacă nu chiar ca filosof, cu siguranță ca un teoretician important (alături de Curtis Yarvin, Nick Land, Nick Bostrom și alții) în avangarda tehno-intelectuală americană care are, într-o măsură mai mică sau mai mare, inclusiv prin Elon Musk și J.D. Vance, o influență în acest al doilea mandat al lui Trump.

Scriam într-un alt articol despre Technate, unitatea administrativ-teritorială a tehnocrației, mare cât tot continentul nord-american (inclusiv teritoriile pe care Trump anunța că le-ar cam anexa, încă din primele zile ale președinției), și care a fost visul bunicului matern al lui Elon Musk. Care Technate ar fi sfârșitul statului așa cum îl cunoaștem (toți filosofii de Silicon Valley sunt anti-stat), dar și o modalitate de așezare a Statelor Unite ale Americii într-o lume multipolară.

Todd spune că America lui Trump încearcă, dimpotrivă, să devină un super-stat național, cum sunt Rusia sau China. Cât despre viziunile noului val tehnocratic american, reprezentat, printre alți „geeks”, și de Thiel, Todd le consideră lipsite de conștiință istorică: „o gândire care nu e moartă, dar e în descompunere”, care nu poate fi analizată decât „prin autopsie”. Îndrăznesc să sper că și această profeție a lui Todd se va adeveri.

Apocalipsa după Emmanuel Todd

A fost nevoie de acest scurt ocol pentru că, descriind prăbușirea „Imperiului”, Emmanuel Todd își explică poziția prin raportare la Thiel și al lui concept de „apocalipsă”:

„Unde apare diferența dintre noi – dincolo de faptul că el este într-o apocalipsă minimală, în timp ce eu sunt într-una lărgită – […] adevăratul dezacord privește cauza apocalipsei, cauza revelației.

Pentru Thiel, este vorba de victoria Internetului, de eliberarea de stat, de acest transfer de putere etc. Ceea ce putem percepe când suntem în bula americană.

Dar, văzută de la o distanță istorică mai mare, cauza apocalipsei este, pentru mine, confruntarea eșuată cu un sistem advers, construit pe baze complet diferite, care este sistemul rus. […] Este o înfrângere. Și este un lucru care trebuie înțeles de la început, dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă în Statele Unite, indiferent că vorbim de politica lui Trump, ori de evoluțiile ideologice ale acestei inflorescențe de gândire, de idei tehno și feudo-tehnocratice, care au loc acum, după confruntarea cu sistemul rus.

Și abia aici lucrurile devin interesante, pentru că toți oamenii ăștia [Thiel, Yarvin, Land, Musk etc.] sunt mai degrabă libertari care atacă statul, care se bucură de înfrângerea statului. Dar, de fapt, sistemul care i-a distrus este cel rusesc. Este un sistem super-tradițional. Concepția despre națiunea rusă nu s-a transformat, s-a restaurat, și este o concepție de stat suveran, de suveranitate […] Pentru că, sincer să fiu, și am mai spus-o, ce este, până la urmă, sistemul rusesc? Este o economie de piață condusă de stat și, de la aplicarea sancțiunilor încoace, este un protecționism impus. Deci economie de piață, libertate de circulație, protecționism, rol director al statului etc. – ceea ce este și modelul francez din timpurile glorioase!”

În alți termeni, Emmanuel Todd constată colapsul modelului anti-stat național, adoptat de „Imperiu”, înfrânt în confruntarea lui cu modelul statului național suveran.

În această cheie explică Todd regruparea masivă de peste ocean, din care fac parte nu doar ideile „noi și bizare” ale unui Thiel sau Musk, ci și măsurile mai clasice (protecționism, controlul granițelor și imigrației, reindustrializare etc.) pe care le ia președintele Trump.

În această cheie, deși nerostită, se discută azi tot mai des despre avantajele de „soft power” pe care le-ar fi dobândit Rusia în ultimii ani, erijându-se în rol de mare putere conservatoare, într-un moment în care popoarele occidentale dau semne tot mai acute de neliniște și exasperare față de politicile zis „progresiste”, iar mișcările de opoziție (suveraniste și anti-woke) sunt tot mai puternice.

Marea răsucire a Americii sub Donald Trump recuperează din influența pierdută, dar mesajele devin ambigui, pe alocuri chiar neliniștitoare, tocmai din pricina prezenței tinerilor lupi de Silicon Valley. Todd comentează că „propunerile libertare de distrugere a statului și această insistență pe ideea că oamenii nu sunt egali, ci trebuie să fie doar liberi, așa, în vid, este ceva foarte departe de Make America Great Again.”

Imperiul și ideologiile sale

Todd descrie astfel „Imperiul” aflat acum în reorganizare:

„În termeni convenționali, este foarte simplu: Imperiul este sistemul de dominație american, întemeiat la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial. Deci este America, țările anglo-saxone, țările eliberate și țările cucerite (Germania, Japonia, Coreea de Sud) sau anexate prin influență, ca Taiwanul, de exemplu. Deci există și un fel de periferie a Imperiului, care nu face cu adevărat parte din acesta, cu zone care au o anumită autonomie. […]

Apoi, sigur, există aparatul militar american, NATO, pe de-o parte, și alianțele cu țările asiatice, pe de altă parte, care formează periferia Imperiului. Și care nu sunt, de fapt, aliați, ci vasali ai Imperiului, supuși care pot fi acolo voluntar, la nivelul oligarhiilor proprii, dar tot vasali sunt.

Și apoi, între, să zicem, 2000 și 2020, s-a instalat controlul financiar, cu ajutorul Internetului și noilor tehnologii. Ceea ce spune multe despre occident. Această tehnologie de supraveghere a devenit un sistem de putere și control nu asupra maselor populare, cum zic conspiraționiștii, ci mai ales asupra elitelor, asupra oligarhiilor secundare, care sunt strict supravegheate. Există un centru NSA în Danemarca, la Copenhaga, care supraveghează elitele europene.”

Todd menționează și componenta economică a Imperiului, remarcând dezindustrializarea masivă a Statelor Unite ale Americii, dar și a Europei (o „golire la centru a nucleului industrial”). Parte din dificultățile regenerării, spune Todd, sunt dezinteresul marcat al claselor educate din occident pentru industriile producătoare și apetitul lor aproape exclusiv pentru zona financiară și serviciile asociate (consultanță tehnologică, juridică, economică, financiară etc.).

Dar elementul cel mai interesant, liantul, până la urmă, al „Imperiului”, și, se dovedește, punctul lui slab, este ideologia:

„Dar, dincolo de aceste raporturi de forță, de aceste rețele, de aspectele militare, există, totuși, o ideologie generală a Imperiului, la care aderă toate oligarhiile componente.

Încercând să o definesc rapid și eficace, este vorba de o lume care crede că națiunile nu mai există. Ceea ce este logic pentru un imperiu.

Este logic, dar este și o credință sinceră. Este o credință pe care o au straturile superioare ale societății, cele care fac studii universitare și au impresia că nu mai au nimic în comun cu amărâții care nu au decât studii liceale sau gimnaziale. Se uită unii la alții de pe malurile Atlanticului, ori ale Canalului Mânecii, și se consideră toți la fel, și toți minunați, sunt cu toții superiori națiunii, care este depășită. Deci asta este concepția generală.”

Este un subiect pe care l-am atins într-un alt articol, în care discutam „revolta elitelor”, în viziunea lui Christopher Lasch, cu care Todd pare să fie de acord:

„Democrație era când toată lumea știa să scrie și să citească și existau unii deasupra lor, care, dacă voiau să trăiască, trebuiau să discute cu oamenii obișnuiți. După care, odată cu educația superioară, am văzut apariția unei stratificări în societate care a dus la o diviziune, la o separare între oameni. Cei din stratul superior chiar au început să se creadă superiori. […]

Sunt foarte încântat că am găsit expresia asta, „sistem hibrid”, pentru a desemna acest amestec de oligarhie și ce-a mai rămas din democrație. Cred că democrația a rămas înscrisă în faptul că încă mai votăm. […] Iar asta se explică; nu putem suprima sufragiul universal. Mă rog, cel puțin nu încă. Poate curând, dar nu deocamdată, pentru că toată lumea știe să scrie și să citească, există un anumit nivel de educație, etc.

Dar există un soi de suprastructură dominantă care s-a instalat mai ales printre cei cu studii superioare și care dețin puterea economică, care se poate împărți în mai multe categorii, și care paralizează lucrurile, de fapt, care face în așa fel încât rezultatul votului să nu se aplice. […]

Suntem sufocați acum cu ideea asta de război hibrid și de-aici mi-a venit ideea de sistem politic hibrid. Dar mă tem să nu apucăm pe calea unor sisteme politice care nu mai sunt deloc hibride… Pentru că nu vor mai conține deloc democrație…”

Parte din ideologia „Imperiului”, spune Todd, face și „liber-schimbismul. Dacă națiunile nu mai există, ce sens are vama? La fel și cu libertatea fluxurilor financiare. Pentru ce să te mai complici? […] Orice revenire la națiune poartă cu ea riscul revenirii la protecționism” (de unde și reacția de alarmă la politicile tarifare adoptate de Trump).

Mai departe, și tot în legătură cu conceptul central că statul național nu mai există, ideologia „Imperiului” conține „imigraționismul” – nu doar acceptarea unei imigrații rezonabile, ci un curent „nebunesc, care s-a extins în acest univers care se crede post-național” (sau, ne putem închipui, face orice pentru a deveni post-național).

În fine, Todd menționează și „distribuirea ideologiei LGBT, care îi șochează atât de mult pe ruși și pe maghiari”; dacă primele litere ale acronimului nu-l deranjează, spune Todd, „chestia cu T iese deja din realitate, este o dimensiunea de delir pe care o ia această ideologie a Imperiului”.

Todd conchide:

„Dar ce cred eu că urmează să se întâmple cu această ideologie a Imperiului – trebuie să o punem în comparație cu comunismul la finalul epocii sovietice. […] Și, deci, aici este revelarea adevărului. Aici găsesc eu argumentul cel mai simplu, mai direct, mai acoperitor al acelei apocalipse; este vorba de înfrângerea din Ucraina.

Asta a revelat occidentului realitatea: capitalismul financiar ultra-liberal și ultra-liberalist etc. a fost o ficțiune ineficientă. Și asta trăim noi acum.

Trăim moartea religiei noastre, cum au trăit și rușii moartea comunismului [care era religia lor în URSS]. ”

În fine, acest complex ideologic „imperial”, trebuie spus, coincide cu ideologia globalismului așa cum a arătat ea tot mai pregnant în ultimii ani (exprimată în Agenda 2030; în agendele diferitelor agenții internaționale; într-o formă, vorba americanului, „pe steroizi”, în Marea Resetare propusă de World Economic Forum, organizație devenită partner strategic al ONU; în Pactul pentru Viitor și Acordul Digital Global etc.); astfel că „Apocalipsa după Todd” se aplică întreg acelui proiect.

Întârzieri periferice

În complexul „Imperiului”, spune Todd, ideea că statul național este depășit a parvenit în Europa pe două căi: „varianta americană, strict imperială”, în care „America a decis pentru Europa că națiunile nu mai există”, și Uniunea Europeană:

„Vorbind despre depășirea conceptului de națiune, asta este și Uniunea Europeană. Este același principiu. Este prezentată ca o versiune pacifistă, care a depășit ideea de război, din cauza istoriei oribile de război pe care o are Europa. Asta este o justificare foarte bună, zone demilitarizate, țări care investesc mai puțin în arme etc., dar adevăratul motiv al ieșirii Europei din război este faptul că este o Europă a țărilor învinse, iar armatele lor sunt, de fapt, armata americană.”

Pe acest fond, Todd se declară surprins de recentul „neo-belicism” al Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât SUA este în retragere:

„Pentru că aceste elite europene – nu elite, aceste oligarhii europene care n-au reușit să câștige războiul nici când SUA le era alături, vor acum să-l câștige singure.”

Încercând să lămurească misterul, Todd vine întâi cu o explicație de prim nivel: că oligarhiile europene au fost atât de periferice, atât de departe de efortul de război, de dedesubturile operaționale, gestionate de americani, încât nu au o imagine corectă asupra realității. Probabil că o obțin pe parcurs, de aceea și tot acel du-te vino de ezitări, planuri făcute și desfăcute și lipsă de orice concretețe din jurul „coaliției voluntarilor”, condusă de Keir Starmer și Emmanuel Macron.

Un al doilea motiv de a se agăța de acest război și a-i dori continuarea, spune Todd, este că Uniunea Europeană vrea să convingă populația că „o pace ca pe vremuri nu va mai fi posibilă; trebuie să ne înarmăm și să ne definim, ca europeni”.

Altfel spus, o instrumentalizare a conflictului în încercarea „oligarhiilor europene” de a rămâne la putere și de a desăvârși, accelerat, proiectul federalist care este Uniunea Europeană. Lucru care transpare din propunerile de împrumuturi colosale și comune pentru înarmare, de integrare a industriilor și chiar a serviciilor de informații, de mai mare integrare militară, de instaurare a unui sistem digital centralizat de supraveghere și control (vezi aici). Mai nou, transpare din urgența cu care se încearcă implementarea CBDC la Banca Centrală Europeană.

În fine, la un nivel mai subtil al analizei istorice, Todd remarcă în comportamentul Uniunii Europene un fenomen de „întârziere a periferiei”. La Washington, centrul „Imperiului”, „apocalipsa” a avut loc; de fapt, dezvăluirile și demantelarea „vechiului regim” continuă, poate nu într-un ritm la fel de năucitor ca-n faimoasele „prime o sută de zile”, dar mult mai repede decât o reformă normală.

„Periferiile nu au înțeles încă. N-a ajuns încă la noi. Este ceea ce în lingvistică și antropologie se cheamă arhaism periferic. Asta înseamnă că periferia Imperiului trăiește întotdeauna în sistemul mentalității vechi a Imperiului. Deci, ei vor să continue războiul contra rușilor nu ca europeni, deloc, ci, mai degrabă, ca periferie fidelă Imperiului. […]

Și e pe cale să crape, pentru că economiile europene nu rezistă. […] Există o dimensiune nihilistă, de autodistrugere, în comportamentul oligarhiilor europene. O incapacitate de a ține cont de realitate. Ceea ce nu este incompatibil cu ideea unei lumi care este un reziduu al Imperiului.”

Ilustrând nihilismul de sfârșit de imperiu, „Europa este continentul care a suferit cel mai mult din cauza sancțiunilor și este acum pe cale să se prăbușească”, cu prețuri la gaz de 4,5 ori mai mari decât SUA și, la electricitate, de 2,5 ori mai mari decât China (cifrele provenind din Raportului Draghi – pretins plan prin care Europa poate deveni, în aceste condiții drastice, competitivă; prin supra-îndatorarea țărilor, se înțelege). În plus, Uniunea Europeană continuă să insiste cu politicile „ecologice” și Net Zero, la care SUA a renunțat, și asta deși recentele evenimente arată un efect catastrofal al acestor politici accelerate asupra rețelei de alimentare cu energie electrică.

Apocalipsa europeană

Dar, dincolo de acest nihilism economic, Europa (prin elitele sale, ori „oligarhii”, cum le numește Todd) se auto-distruge social și politic rămânând fidelă unor agende și ideologii globaliste („imperiale”) pe care centrul, adică SUA, simțind valul istoriei, le-a abandonat:

„Pentru că am putea spune că avem o revoluție, o revenire a atenției la națiune în Statele Unite, care are efecte drastice asupra elitelor care se agață de putere la periferiile Imperiului, unde conducătorii vor în continuare să slujească, speră că stăpânul lor va fi, totuși, drăguț cu ei.”

Remarcând că „partidele politice populiste sunt în ascensiune”, Todd constată colapsul concepției post-naționale, element central în ideologia „imperială” și pe care Uniunea Europeană îl întruchipează, la nivel regional. De altfel, de când SUA a abandonat corabia, Uniunea Europeană (împreună cu Regatul Unit și dominioanele sale) pare să fi rămas ultima redută a acestei ideologii.

Poziția de slăbiciune economică, militară și strategică în care se află Europa nu anunță o rezistență de durată pe aceste meterez. Fracturile încep să se vadă. Mai mult, în dorința ei de a se consolida ca super-stat federal, UE pare să fi ajuns la un mare impas ideologic.

Pe de o parte, UE se pretinde continuatoarea liberalismului, în a cărui concepție politica este necesară, dar nu trebuie să devină ceva prea serios; în principiu, ea este mai mult birocrație și procedură. De altfel, ca figură de afiș a globalismului, idealul UE este o completă depolitizare. Îmi aduc aminte în context de proiectul de „conștiință europeană” adoptat de Parlamentul European anul trecut, care „conștiință” ar urma să fie compusă dintr-o colecție de platitudini numite „valori”, în care eventualele reminiscențe de istorie națională și alte „vaci sacre”, dacă nu pot fi cu totul eliminate prin (anti)educație, trebuie, în orice caz, neutralizate din punct de vedere politic.

Or, UE vrea tot mai fățiș să se facă stat federal – lucru care era în plan și înainte de răsturnarea curentului în America, dar, convinsă atunci de iminentul succes al globalismului, UE se mulțumea să pretindă că această coagulare mamut va ieși, cumva, în mod miraculos, din „valori”. Acum, încearcă s-o facă prin metoda „politicului”, în sensul lui Carl Schmitt: să coaguleze un fictiv „popor european” prin opoziție la un inamic comun, Rusia și, erijându-se în „statul” care duce această luptă existențială, să-și câștige legitimitatea ca „suveran” (tot în sensul lui Schmitt, de „cel care decide asupra excepțiilor”, adică poate schimba întreaga ordine legală existentă).

Discuția ar putea fi lungă, dar mă rezum la sublinia că, în primul rând, asta presupune, obligatoriu, politizare, adică tocmai ieșirea din spațiul aseptic, birocratic și procedural întruchipat de Bruxelles, precum și antrenarea tuturor acelor domenii al căror potențial politic globalismul s-a străduit până acum să îl neutralizeze (istorie, religie, cultură etc.). Or, această politizare în scop existențial nu se potrivește câtuși de puțin unei gândiri liberale (ultra-liberale, deja). Ca să-l parafrazez tot pe Schmitt, un liberal pus să aleagă între Hristos și Baraba va cere suspendarea ședinței pentru deliberări sau numirea unei comisii de evaluare. Probabilitatea ca un astfel de corp politic să dea naștere unui stat federal puternic motivat, în stare de mobilizare totală, identitară, față cu amenințarea unei super-puteri nucleare, pare, maxim, infimă.

În al doilea rând, așa cum conchidea dezolată UE în proiectul mai sus menționat, popoarele europene sunt departe de a avea o „conștiință europeană”, astfel că acele elemente dure, organice, identitare, care ar trebui activate politic pentru lupta cu inamicul comun ar fi, inevitabil, naționale, nu „europene”.

Todd ia act de fenomen, discutând valul de populism și suveranism care străbate Europa, atacând grav tocmai pilonul central al ideologiei „imperiale”, deja aproape năruit după abandonul Americii, dar care este încă, din inerția periferiei, ideologia Uniunii Europene:

„Dar toți cei care încearcă să arunce în aer această concepție post-națională și cer revenirea la națiune nu fac decât să elibereze și să readucă la suprafață temperamentele naționale ale popoarelor, care sunt foarte diferite între ele. Pentru că există nu doar interese naționale diferite, ci și temperamente naționale foarte diferite.”

În fine, în această degringoladă, Uniunea Europeană își exprimă tot mai sever instinctele tiranice (sau, în termenii lui Todd, se manifestă ca „oligarhie liberală”, nu ca democrație):

„Pentru mine, semnul care anunță apropierea apocalipsei este interzicerea alegerilor libere. Încep cu România, unde, totuși, au anulat alegeri și au interzis candidați.”

Închei cu încheierea lui Todd:

„Astfel că, simplu spus, apocalipsa în Europa va fi dispariția Uniunii Europene. Acesta este cuvântul meu de final.”

Interviul lui Emmanuel Todd poate fi urmărit pe YouTube, în limba franceză:

Articol publicat inițial pe site-ul Mea Sponte.