ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Cu ce își va răscumpăra omul sufletul său? 

Un sfert din populația României este în exil.

Un alt sfert din populația României este omorâtă prin avorturi.

Același număr de români care constituie întreaga diasporă a țării.

Populația României este în descreștere, față de toate celelalte țări europene.

Avortul este ucidere conștientă, din culpă. Unele femei iau, conștient și voluntar, pilule care declanșează avortul (pilulele așa-zis contraceptive, care sunt avortive nu contraceptive), ucigând pruncul în pântece ele însele. Alte femei merg la clinicile de avorturi și cu ajutorul medicilor, cu ustensile speciale în proceduri îngrozitoare de ciopârțire ucid, de bună voie, conștient și voluntar, în operații de până la un ceas, pruncii de până la 6 luni. Alte femei, căzute în psihopatologie, de teama afectării propriei sănătăți își dau acordul ca pruncul să fie ucis chiar la nașterea prin cezariană, în ultimul trimestru. Aceste lucruri se numesc crime cu intenție, legalizate fără nici un considerent moral, și se petrec cu milioanele, nenumărate milioane de crime pe an.

Avorturile se fac de către toate clasele sociale. Și de femeile înstărite, și de cele sărace, și de cele tinere, și de cele mai puțin tinere, și de cele măritate, și de cele nemăritate, și de femeile loiale, și de cele ușuratice, și de femeile inteligente, și de cele mai puțin inteligente, și de femeile de succes, și de cele fără succes, și de femeile necredincioase, și de cele credincioase. Aproape că nu mai sunt femei care nu au făcut păcatul uciderii de prunci.

Unele femei își ucid copiii de frica sărăciei. Altele, de frica soțului. Altele, de plăcerea libertății personale. Altele, îndemnate de propaganda pe care o aud peste tot. Dar nici una nu-și imaginează că acela nu a fost copilul ei și că aceea nu a fost crima ei. Toate știu.

După ce fac avortul, încep să se simtă rău sufletește și trupește. Unele se îmbolnăvesc de tot felul de boli nervoase, endocrine, autoimune sau reproductive. Altele fac cancer. Altele se îmbolnăvesc psihic de depresie. Altele cad în dorința de sinucidere și autoflagelare. Altele cad în droguri, alcool, destrăbălare, din ură de sine, simțindu-se criminale. Altele caută dinadins relații în care să fie abuzate, ca să simtă că plătesc cumva crima față de copil. Altele se împietresc și nu mai pot empatiza sau reacționa firesc. Altele devin nevrotice și psihotice, umplînd spitalele de psihiatrie și clinicile de psihologie. Altele încep să-și urască trupul sau genul și cad în homosexualitate sau transgenderism. Altele cad în frigiditate sau imoralitate.

Toate însă, mai devreme sau mai tîrziu, caută pacea conștiinței, care nu se poate obține decât de la Dumnezeu. Și fie pe patul de moarte, disperate și mușcându-și limba de groaza Judecății care li se apropie, cheamă preotul și-și mărturisesc acest păcat, ca să poată muri cu cugetul liniștit. Altele, mai miluite de propria conștiință, vin mai repede la spovedanie. Și eu, ca duhovnic, aud cu adâncă empatie trăirile îngrozitoare ale tuturor acestor femei și mi se rupe sufletul de durere pentru durerea lor. Prin spovedanie, puterea lui Dumnezeu le dă pacea sufletului și nădejdea mântuirii, prin spovedanie starea lor se ameliorează imediat și vizibil. Însă pruncul omorât rămâne, un suflet care este nemuritor, viu, și care niciodată nu a avut șansa de a trăi pentru că mama lui nu i-a îngăduit-o.

În momentul avortului, copilul este complet conștient și strigă. Tehnologia modernă arată cumplitele clipe pe care le trăiește micuțul în timp ce e sfârtecat de chiuretă, cum strigă disperat cu gurița lui mică, cum fuge cu micuțele lui piciorușe căutând scăpare în pântecele ucigașei sale. Inima îi bate cu putere, ochii îi sunt cu pupilele dilatate, mânuțele crispate a strigăt. Se foiește cu trupușorul încoace și încolo minute în șir, în timp ce este tăiat în bucăți până moare. Mama doarme, nu-l poate apăra.

Crima s-a încheiat. Doctorul curăță pântecele mamei și resturile trupului copilului sunt trimise în parte la companiile care le folosesc la noile vaccinuri revoluționare. Doctorul își ia plata grasă. Mama, amețită de durerile operației, măcelărită în măruntaiele ei, se duce distrusă sufletește spre casă, sprijinită de vreun prieten sau rudă. Se simte neom și toți știu că așa este. Se va trezi, va mânca și va bea bine, și va încerca să uite, și nu va putea. Toată viața ei își va aminti ziua și ceasul și felul cum simțea bucuria existenței acelui copil. Niciodată ea nu se va mai putea simți om întreg și respectabil, va gândi despre sine cele mai rele lucruri și numai Dumnezeu o va putea reașeza sufletește în starea unei verticalități morale.

Bărbații lor niciodată nu le vor mai respecta cum ar fi făcut-o dacă ele ar fi devenit mame, ci le vor trata și mai rău, ca niște femei de unică folosință, ca pe niște femei de consum al plăcerilor lor. Nu le vor onora ca pe niște ființe egale, nu le vor admira ca pe niște eroine și zâne, nu le vor dori ca pe niște soții. Le vor privi cu gândul tainic al disprețului față de un om capabil de crimă.

Conducătorii societății de acest fel, care aplaudă avortul și rușinează nașterea, care aplaudă pedofilia și perversiunea și rușinează familia naturală, care aplaudă așa zisa educație sexuală (o formă de sexualizare a copiilor) și rușinează educația morală, care aplaudă pornografia și rușinează sărutatul sfintelor moaște, care aplaudă genocidul prin nenumărate forme dar rușinează salvarea sufletelor săvârșită numai de Hristos, toți aceștia nu au dreptul să rostească vreo pretenție de empatie față de suferința cuiva. Aceștia sunt înșiși creatorii suferinței, ei înșiși sunt propagandiștii crimei la toate nivelurile. Ei sunt incapabili de lacrimi, de filantropie, de păreri raționale. Nu monștrii și psihopații ne vor ține nouă, celor ce zi și noapte slujim binele aproapelui nostru cu altruism, lecții de empatie.

Care empatie, când mureau tinerii la Colectiv, lăsați să zacă arși acolo?

Care empatie, când de aproape un an mor oamenii bolnavi de toate celelalte boli, nemaiavând asistență medicală din cauza alocării exclusiv către noua viroză orientală?

Care empatie, când Alexandra Măceșanu era batjocorită și probabil ucisă în casă în urlete, cu oamenii legii care nu au împiedicat fărădelegea?

Care empatie, când mulți români trimiși la sparanghel au murit imediat de Covid?

Care empatie, când ard spitalele din cauza batjocurei la care este supus tot sistemul sanitar de către un întreg aparat de stat?

Noi, românii de rând, săracii, bolnavii, răstigniții lor, noi da, avem empatie. Noi care ne-am pierdut bunicii pe front și prin lagăre și părinții prin spitalele dezafectate de ei și copiii prin străinătățuri, noi știm ce este aceea suferința pentru aproapele. Noi, cei de prin mănăstiri, care plângem și ne rugăm ore și ore pentru popor, noi știm ce este suferința lui și ce este aleanul lui. Noi, preoții, prin a căror mână Domnul Dumnezeu Însuși a dat unica putere mântuitoare  a Sfintelor Lui Taine (Botez, Liturghie, Nuntă, Înmormântare, Maslu, Mirungere), noi slujim prin însăși ființa și viața noastră binele neamului acesta, și noi, așa nevrednici și păcătoși cum om fi înaintea lui Dumnezeu, noi suntem cei ce mijlocim între Dumnezeu și om, nu parlamentul, nu medicina, nu rudeniile, ci numai preotul. Noi, preoții, suntem cei prin care Dumnezeu mântuiește, și noi dăm răspuns la Judecată pentru fiecare suflet în parte. Nu presa, nu parlamentul. Noi de aceea ne numim PĂRINȚI, pentru că în noi a pus Dumnezeu DRAGOSTEA părintească a Lui pentru fiii și fiicele Lui, și nimeni nu poate iubi mai curat și mai adevărat decât duhovnicul pe fiul său duhovnicesc.

Acestea fiind realitățile incontestabile pe care eu ca duhovnic le cunosc preabine de 20 de ani, nu pot spune decât că în timp ce întreaga societate e scufundată în nepocăita ucidere de prunci generalizată, această întâmplare recentă cu totul nefericită, cu mutarea la Domnul a acestui pruncușor, atât spun: alinarea părinților este că micuțul lor, chiar dacă s-a stins atât de neintenționat, totuși s-a dus la Făcătorul lumii mântuit, pur și sfințit, iar inimile lor de mamă și de tată pot fi mângâiate mult prin harul de a ști acest adevăr. Nu poate fi credibil faptul că acest binecuvântat micuț care s-a stins involuntar atât de grabnic a reușit să aprindă toată suflarea atee, care nu simte nimic nici când le mor propriile rude și care nici nu clipește vreo simpatie față de milioanele și milioanele de crime intenționate, conștiente, crime complicate, îndelungate și nerușinat săvârșite de mame și tați care nu s-au pocăit. Există o singură explicație: e un artificiu de presă care se folosește de un accident trist, ca să mușamalizeze genocidul real al întregului popor.

Orice s-ar întâmpla, clericii – arhierei și preoți – trebuie să se lupte cu tărie să nu schimbe nimic din rânduielile Sfintelor Taine. Nici o campanie de presă și nici un motiv, întemeiat sau nu, nu pot avea trecere înaintea teologiei Bisericii Ortodoxe descoperite de Duhul Sfânt marilor văzători de Dumnezeu, de la Sfinții Apostoli până la cuvioșii și mucenicii acestui veac.

Dumnezeu, Făcătorul fiecărui om în parte, va cere socoteală fiecăruia pentru propriul suflet ca și pentru sufletele ucise prin minciuni, prin calomnii, prin avorturi, prin medicamente, prin alimente, prin vicii și păcate. În ceasul despărțirii sufletului de trup, toți cei ce sunt atei acum și care-și bat joc de Dumnezeu pentru cuvintele și practicile pe care El, nu noi, nu oamenii, ci El Însuși le-a lăsat, vor da orice să poată să se spovedească. Dumnezeu să facă milă cu tot sufletul românesc și să ne dea tuturor pocăință. Amin.

Arhim. Hariton,

Mănăstirea Petru Vodă, 2 Februarie 2021

AUDIO / VIDEO: 

 

 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews