ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ideea unei armate a Uniunii Europene este în realitate un proiect mult mai complicat decât își imaginează mulți dintre noi.

Un editorial de Martin Jay, publicat pe platforma Strategic Culture, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Era ceva obișnuit ca oamenii cu pretenții din societate să afirme:

„Imaginați-vă dacă femeile ar conduce lumea... Cu siguranță am avea mai puține războaie, nu?”

Greșit. Femeile conduc lumea, sau, cel puțin, UE. Trei femei, mai exact: Ursula von der Leyen - șefa Comisiei Europene, Annalena Baerbock - ministrul de Externe al Germanie, și, desigur, ultima, dar nu cea din urmă, Kaja Kallas – șefa afacerilor externe ale UE.

Și ce au în comun toate aceste trei femei, în afara unor nume care sună ca niște boli cu transmitere sexuală? Toate vor război.

Pe linia deciziilor spectaculos de proaste luate încă de la începutul războiului din Ucraina - cu sancțiunile împotriva Rusiei probabil în fruntea listei de idei stupide – UE are o singură cale de urmat în Ucraina: cu orice preț, trebuie să iasă din situație, cel puțin fără să pară că a pierdut.

Proiectul UE seamănă foarte mult cu un bătrân pe bicicletă, care se deplasează foarte încet pe o pistă olandeză pentru bicicliști. Teama elitelor din UE este că, dacă va cădea de pe bicicletă, nu se va mai putea urca înapoi în șa.

Îngrijorarea constantă a personalităților de la vârful UE este că, dacă Uniunea își va pierde suflul, în ce privește relatările de presă și relevanța, în general, atunci, o pauză – orice pauză – ar putea fi devastatoare pentru ea.

S-ar putea să fiți surprinși să aflați că asta este ceea ce mi-au mărturisit oficialii UE înșiși, atunci când mă aflam în capitala Belgiei.

O astfel de mentalitate vă dă o idee despre cât de puțină încredere are UE în sine însăși ca proiect important, stabil și pe termen lung.

Așa se face că nebunia escaladează până la punctul în care acum ne gândim să golim portofelele și pungile celor mai săraci dintre noi pentru a finanța cea mai tare jucărie sexuală a Uniunii: o armată UE.

Ideea unei armate a UE nu este nouă. Ca noțiune, datează din vremea lui Pazvante, dat fiind că federaliștii înrăiți de la Bruxelles susțin de cel puțin douăzeci de ani că UE ar trebui să aibă propria armată, dar până acum nu au reușit.

Principalul motiv pentru care ideea nu a demarat este că ar fi provocat prea multe probleme politice noi și îngrijorătoare, cu care UE urma să se confrunte.

Pe scurt, exista riscul unei noi crize politice pe care o armată UE ar fi creat-o – cu statele membre certându-se cu privire la țara care trebuie să o conducă, care națiune va fi în fruntea sa, unde își va avea sediul, cum va fi condusă politic și pe baza cărei structuri de luare a deciziilor?

(Consiliul UE actual, Comisia UE, statele membre înseși într-o nouă structură via ministerele Apărării?).

A existat de la bun început teama ca Germania să nu capete prea multă putere, iar acest lucru să nu deschidă o rană veche legată de reînarmarea țării și de retrăirea amintirilor din 1939. Știm cu toții unde a dus asta.

Ideea unei armate a UE este mult mai complicată decât v-ați putea imagina. Unul dintre motivele pentru care nu a demarat, în ciuda unor tentative mai serioase, este faptul că atât UE cât și statele membre sunt deopotrivă confuze și nu au încredere într-un proiect atât de ambițios.

Acestea sunt literalmente îngrijorate că ideea le-ar putea exploda în față. Este ceea ce americanii numesc „blowback” (recul). Nu, nu are nimic de-a face cu ministra de Externe germană – nici măcar insinuări. Este un termen militar pentru situația în care o armă aruncă energie când se descarcă și îl rănește pe cel care ține arma.

Pentru o bună bucată de vreme, UE însăși a dorit ca armata să fie controlată în mai mare măsură de Bruxelles, dar știa că marile puteri nu vor accepta asta.

Așadar, pentru ei, cei din Comisia Europeană, ar fi fost vorba despre cedarea puterii către un nou organism, un nou nivel al puterii UE, de parcă la Bruxelles nu ar exista deja suficiente instituții care sustrag putere de la statele membre.

Atitudinea a fost oarecum contraproductivă.

„Dacă noi (Comisia) nu creăm această entitate, atunci Germania ar putea să o facă oricum, pe cont propriu, iar atunci vom pierde puterea” - este mentalitatea de la Bruxelles.

Într-adevăr, de cel puțin un deceniu, Germania cochetează cu ideea de a avea o armată proprie a UE, ceea ce creează o adevărată bătaie de cap pentru Bruxelles, deoarece ar conferi o putere crucială unui stat membru, care, în opinia multora, deține deja destulă putere.

În urmă cu câțiva ani, parlamentul german a lăsat să se „scurgă” în spațiul public un document care sugera o nouă armată internațională pe care să o conducă Germania, pentru a fi trimisă în punctele fierbinți ale lumii și căreia i s-ar alătura câțiva aliați cu rol de sprijin.

Aici sunt două aspecte.

1. Un mare număr de germani ar fi nemulțumiți și ar crede că Germaniei nu ar trebui să i se permită niciodată să revină la vechea putere militară din anii 1930.

2. Într-o astfel de situație, UE ar avea de suferit în mod considerabil, deoarece ar pune un reflector asupra propriei slăbiciuni și ar sublinia cât de ineficient este Bruxellesul, având în vedere că nu are nici un atu militar, iar un stat membru al UE a devenit rebel și cu o politică geo-militară proprie.

Astfel, apar două scenarii:

1. Germania să fie principalul actor într-o armată UE, creată și condusă de Bruxelles – măcar în aparență; sau

2. Berlinul își conduce propria armată UE – care nu se numește armată UE – însă restul lumii o va considera ca atare.

Nici unul dintre aceste două scenarii nu este favorabil UE.

Dar se pare că exact asta au în cap cele trei doamne.

Acesta este motivul pentru care au pus atât de mult accentul pe găsirea a 800 de miliarde de dolari, prin contribuțiile statelor membre UE, astfel încât să beneficieze de o egidă UE, iar centrul său de putere să fie Bruxellesul.

Franța, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie ar face parte din acest nou și strălucitor pilon UE al NATO.

Și, totuși, rolul Marii Britanii, considerat crucial, va dilua iluzia UE de a fi în întregime un vis umed al Bruxellesului.

În multe privințe, reacția celor trei femei vine în continuarea conferinței de anul trecut, organizate de Macron, de a crea o coaliție a statelor membre ale UE, plus Marea Britanie, pentru mari proiecte de politică externă, care să funcționeze în paralel cu chestia aia externă a UE, de la Bruxelles.

Cheltuielile pentru apărare și trimiterea unei armate a UE – care includea Marea Britanie și Turcia – în locuri în care UE simțea că își poate arăta cu încredere mușchii făcea parte din proiectul de ansamblu.

Faptul că aceste trei vrăjitoare rele au pus la cale un astfel de plan macbethian pentru a-l ucide pe Macron și marea sa idee este cel puțin îngrijorător la nivel shakespearian.

Este greu de spus, în momentul scrierii acestui articol, dacă este vorba de un plan real – deoarece a fost blocat de Olanda – sau este vorba doar de un plan pe hârtie, conceput pentru a-l impresiona pe Trump într-un moment critic al negocierilor.

Crede UE că aceste discuții ar putea dura luni de zile, poate chiar un an sau mai mult și, prin urmare, trimiterea câtorva sute de tancuri Kievului ar consolida credibilitatea lui Zelenski și a UE, în calitate de jucători, în condițiile în care nici unul dintre ei nu se află nici măcar pe banca de rezerve? Posibil.

Au fost măcar construite tancurile? Aș!

O simpatică expertă de la RT, fostă prezentatoare, a avut o opinie destul de amuzantă despre rolul Marii Britanii, sugerând că ideea ca Londra să fie un actor militar global este ruptă de orice realitate.

Rachel Marsden a scris:

„Secretarul britanic al Apărării susține că nevoia unui shopping dezmățat de arme face parte dintr-o stare interioară profundă de hippy.

„«Ucrainenii vor pace. Noi toți ne dorim pacea. Și, în calitate de ministri ai apărării, am discutat și lucrăm pentru a consolida demersul pentru pace», a declarat John Healey, probabil arzând de nerăbdare să se întoarcă acasă pentru a-și trage pe el niște blugi evazați și a sparge în bătaie bongosurile.”

Asta îmi aduce aminte de un spectacol de satiră cu păpuși din anii 1980, din Marea Britanie, numit „Spitting Images”, care îl înfățișa cu cruzime pe un Ronald Reagan mormăind:

„We want peace... a piece of Nicaragua, a piece of El Salvador.”

Și cu blugii evazați ce-aveți?