Artistul Willy Petry: Vaccinare pe viață și pe moarte

În secolul XXI omenirea va fi total vaccinată, ori nu va mai fi deloc.
Curajul este generat în principiu de două surse total diferite. El poate fi rodul inconștienței, teribilismului juvenil ori nevoii de adrenalină, dictată de un neuron mai neastâmpărat. Asta ar fi prima sursă, puțin mai nuanțată, e adevărat. A două sursă antagonică ar fi o situație extremă, nedorită, în care trebuie să-ți salvezi familia, recurgând la sacrificiu, eventual la unul suprem. Pentru asta ai nevoie de foarte mult curaj, dar acesta din urmă este mult mai pur decât curajul generat de prima categorie. Dar se pare că mai există și o a treia sursă a curajului, venită de data asta prin sugestie hipnotică, mesaje repetitive (până la exasperare), venite pe calea undelor de tot felul, pe care cei mai slabi de înger, lăsându-se mesmerizați, le asimilează, urmându-le fără vreo urmă de opoziție. În această categorie pot fi incluși lejer și cei care se vaccinează, fie-mi iertat.
Trebuie să ai ceva curaj pentru a te înțepa, știind că sunt destui care au avut reacții adverse severe și chiar au și murit din nefericire, în urmă acestor „vaccinuri”. Metoda ruletei rusești, este extrem de asemănătoare cu această teribilă înțepare în masă. Hazardul este același. Pe viață și pe moarte! În general, cei care acceptă vaccinarea, habar n-au despre ce e vorba. Dacă-i întrebi ce știu ei despre acest „vaccin”, dau din umeri, dar se înțeapă cu o frenezie nebună, invocând alibiuri ridicole, sunând cam așa: n-ai ce face, n-ai de ales, ești obligat...bla, bla... dar firește că ai ce face, dacă ai vrea cu adevărat să faci ceva. Întotdeauna există o a două alternativă, poate de multe ori mult mai ușoară, ori mai puțin populară. Dorința autorităților de pretutindeni de a fi vaccinat tot mapamondul este una necurată, care intră în categoria patologicului, barbariei și neverosimilului, pentru că aceleași entități susțin că suntem prea mulți oameni, și că ar fi necesar un control riguros al populației, prin...depopulare. Pune-n ciur și-alege. Populația este îndemnată insistent și agresiv la vaccinare de gurile mediatice mainstream, care au propus de la început un scenariu pueril și simplist (din acest motiv părând mai credibil. E o tehnică specifică a manipulării, pentru a acoperii conspirațiile complicate, dar foarte reale, din spatele evenimentelor) al originii și propagării acestei pandemii (liliecii și pangolinii de prin sinistrele piețe ale Wuhan-ului), în fapt, doar mediatice.
Nu e nevoie de vaccin că să scapi de o gripă. Cu un tratament clasic, în două săptămâni ai scăpat de ea. Garantat! (pentru că am ajuns săraci, recomand aspirina săracului). Toată această mascaradă nu înseamnă altceva decât zorii noii ordin mondiale, o dictatură în toată regula, pe care mulți din cei pe care îi cunosc deja o acceptă.
„O să fim mult mai puțini, dar foarte fericiți”, cam ăstea au fost cuvintele lui Henry Kissinger, rostite în urmă cu câțiva ani, când era și el mai tinerel sau „dacă totul o să meargă bine cu vaccinarea, atunci populația lumii o să scadă cu... (nu mai știu ce procent)”. Cam asta a afirmat Bill Gates, tot în urmă cu câțiva ani. Momentul este filmat chiar. Covid-19 există și e făcut în laboratoare demult, prin modificarea unui virus gripal. Au realizat un virus foarte agresiv, pe care mulți din dvs. l-ați și avut deja fără să știți, în urmă cu 4-5 ani.
E vorba de o gripă foarte agresivă. Perioada de incubație este extrem de scurtă, într-o oră, din momentul în care ați contactat-o, puteți avea febră severă, cu tot tacâmul. Dacă sunteți deja șubrezi, gripa vă poate fi fatală. Vaccinurile „minune”, devenite celebre deja, nu sunt făcute în pripă așa cum mulți cred. Ele sunt pregătite demult cu mare atenție și sigur au un alt scop decât cel de a ne vindeca. Sunt și dovezi în această privință. Covid-19 nu are forme ușoare, așa cum ne „informează” ăștia la televizor, dar anticorpii noștri îl înving în final și asta se întâmplă pe planetă de milioane de ani. Există chiar o simbioză benefică între noi și viruși, dar Covid-19 este doar un pretext plauzibil, pentru elita globală, cu scopul de a pune genunchiul pe grumazul libertăților noastre.
Deci, ca să n-o mai lungesc prea mult, acest vaccin nu este un vaccin, ci o injecție dubioasă de care ar trebui să vă țineți departe. Desigur că destui au făcut-o deja, ba unii se și fălesc cu asta, pozându-se chiar demonstrativ. Sincer să fiu, nu mă sinchisesc de câțiva care deja au făcut-o. Foarte bine! Le urez multă sănătate. Cristoiule, CTP-ule, Loredana Groza... să fiți sănătoși! dar de alții îmi pare sincer, chiar rău, dar la urma urmei, fiecare e liber să facă ce vrea cu propriul lui corp. Nu-i așa!?
Toată această pandemie, după cum deja mulți știu, este un plan mai vechi, o înscenare globală, prin care se dorește depopularea planetei și instaurarea unui guvern mondial, extrem de autoritar, comunisto-nazist, neomarxist, super robotizat, unde libertățile celor care or să rămână vor fi extrem de reduse. N-am nici cel mai mic dubiu că lucrurile nu sunt așa cum am afirmat.
Câteva situații ipotetice, ce e drept, mă pot determina să-mi schimb părerea cu privire la așa-zisa pandemie, și anume, știrea că Bill Gates și Fauci ori alți grei ai politicii mondiale, s-au îmbolnăvit de Covid și au mai dat și colțu' din cauza asta. Dar cred eu că nu o să se întâmple așa ceva vreodată.
A mai trecut omenirea prin clipe și mai grele, învingând de fiecare dată răul. Suișuri și coborâșuri ciclice inerente. Așa se va întâmpla și de data asta, firește, cu credință și ajutorul lui Dumnezeu, vom învinge!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii
Persoane: Anthony Fauci Bill Gates Cristian Tudor Popescu CTP Henry Kissinger Ion Cristoiu Loredana Groza
Locații: România
Subiecte: condiționarea libertății decese vaccin Guvern mondial Marea Resetare Noua Ordine Mondială vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)