Am văzut odată un om care tocmai omorâse pe cineva. Arăți ca el. 

Și cum arăta?

Ca și cum ar fi fost pictat cu un strop de magie.”

Norman Mailer, An American Dream

Așa cum ne-au obișnuit romanele polițiste și genul „true crime”, adevărata vedetă a unui omor este nu victima, ci criminalul. În cazul de față, el este identificat în persoana lui Lee Harvey Oswald, prezentat sumar ca un tânăr confuz, complexat de sărăcie și nu foarte inteligent. Te și miri de ce se mai uită lumea la filmul ăsta. Dar, ca-n orice policier de calitate, Lee nu e deloc ceea ce poate părea.

Copilăria unui anti-erou american

La data asasinatului, Lee avea 24 de ani abia împliniți în octombrie 1963, dar o experiență de viață pe care cei mai mulți octogenari nici n-o visează. Ca să începem cu începutul, contrar legendei uzuale, Lee nu era chiar un fitecine. Deși ducea o viață modestă, tatăl lui, Robert Oswald, era văr de-al treilea cu președintele Theodore Roosevelt și văr de departe cu generalul confederat Robert E. Lee.

Cei versați în teoriile conspirației vă vor spune că legături de familie cu elitele apar în cele mai neașteptate contexte, la cele mai improbabile personaje. Printre rockerii rebeli ai anilor șaizeci-șaptezeci, de pildă, întâlnim mulți, mulți copii de ofițeri de informații, ba chiar și descendenți ai familiilor fondatoare ale Statelor Unite - dar asta e cu totul altă „cutie cu viermi”, cum spune americanul.

În orice caz, Robert a murit cu două luni înainte de nașterea lui Lee, moment din care pentru familie a început un nesfârșit periplu. Până la vârsta de 17 ani, când s-a înrolat în infanteria forțelor navale americane (Marine Corps), Lee avea să se fi mutat pe la 12 școli și 22 de adrese – printre care două familii de plasament și un orfelinat.

La ce poate duce un chiul

În 1952, Lee ajungea la New York, în Bronx, unde, abuzat de colegi din cauza accentului lui  texan, petrecea mare parte din timp explorând orașul cu metroul. Nu pare o delincvență majoră, dar, pentru chiul, Lee a ajuns să fie pus sub supraveghere psihiatrică, efectuată în principal de un anume Dr. Renatus Hartogs, care avea să și depună mărturie la Comisia Warren după asasinat.

În fața comisiei, Dr. Hartogs declara că și-l amintea foarte bine pe Lee, chiar și după atâția ani, pentru că-l găsise un caz foarte interesant; ținuse și un seminar despre el. Spunea că, după o scurtă examinare, ajunsese la concluzia că puștiul de 13 ani era o bombă cu ceas și ar fi avut un început de schizofrenie. Raportul clinic întocmit de bunul doctor în 1952 nu menționa nimic atât de dramatic, dar asta nu a împiedicat diverși să promoveze legenda că Lee ar fi prezentat de mic semnele unui potențial criminal.

Mai interesant este că Dr. Hartogs nu a pomenit nimic Comisiei Warren despre stagiul lui la Allan Memorial Institute din Montreal, unde își avea sediul sinistrul Dr. Ewen Cameron, ori de colaborările lui cu alte figuri de marcă ale programului de control mintal desfășurat de CIA în anii cincizeci, ca Dr. Harold A. Abramson,Dr. Sidney Malitz și Dr. Paul Hoch. Dar poate nu era nevoie s-o spună, câtă vreme Allen Dulles, director al CIA până în 1961, făcea parte din comisie.

Dr. Hartogs avea și alte pasiuni pe lângă explorarea minții omenești până la punctul la care știința se transformă în tortură. Una dintre ele era ocultismul; în 1969, invitat la o emisiune TV, recomanda tinerilor magia neagră ca modalitate de eliberare a impulsurilor agresive și o sursă de putere inegalabilă, care-i putea ajuta să depășească depresia.

Un alt hobby pare să fi fost abuzul sexual asupra pacientelor; pentru care a fost condamnat, în 1975, la plata unor despăgubiri serioase și și-a pierdut licența de practică în psihiatrie. Din fericire pentru el, Dr. Hartogs practica și hipnoza, așa că reconversia profesională nu a fost dificilă.

În fine, Dr. Hartogs a scris o carte, numită The Two Assassins, despre Oswald și ucigașul lui, Jack Ruby. Care Ruby fusese și el supus la supraveghere psihiatrică, tot pentru chiulangeală cronică, la vârsta de 11 ani.

Lumea pare brusc destul de mică și repetitivă. Criminalii supuși la „evaluări psihiatrice” înainte de crime abundă – de la Sirhan Sirhan și Unabomber la Mark David Chapman și Charles Manson.

Unii trăiesc mai multe vieți

Revenind la Lee, în aceeași perioadă petrecută la New York, acesta devenea fascinat de un serial TV numit I led three Lives, bazat pe memoriile unui director de publicitate din Boston, care, în anii patruzeci, infiltrase partidul comunist american lucrând pentru FBI; se spune că așa ar fi prins Lee gustul spionajului, al vieții duble.

Dar avea exemple și mai aproape de casă. Fratele lui vitreg, John Edward Pic, pe care Lee îl diviniza, desfășura și el tot soiul de munci clasificate. În 1952, ca felcer militar, participase la suprimarea unei epidemii de streptococ izbucnite la Bainbridge, o bază militară vecină cu Fort Detrick, Maryland, sediul efortului de cercetare și dezvoltare de arme biologice al armatei americane, unde se lucra în strânsă colaborare cu CIA.

În 1953, John lucra în unitatea de securitate a Gărzii de Coastă de la Ellis Island, New York, unde se ocupa cu identificarea, anchetarea și neutralizarea elementelor comuniste și subversive din sânul sindicatelor de docheri. Ar mai fi exemple de acest fel între rudele apropiate ale lui Lee – se spune că agențiilor de informații le place să lucreze în familii -  dar mă grăbesc să trec la următoarea etapă.

Întâlnirea cu destinul

În 1955, revenit la New Orleans, Lee se înrola în Civil Air Patrol (CAP), o organizație privată care funcționează ca serviciu auxiliar civil pe lângă forțele aeriene americane. Acolo îl întâlnea pe David Ferrie, pe care procurorul Jim Garrison avea să-l considere mai târziu suspect principal în complotul pentru asasinarea lui JFK și „unul dintre cei mai importanți oameni din istorie”.

Ancheta nu a mers prea departe, pentru că Ferrie a murit brusc, în chiar ziua în care Garrison îl elibera din arest, unde îl ținuse pentru protecție. Suferise un anevrism, a conchis legistul. Ceea ce nu l-a împiedicat să lase în urma lui nu unul, ci două bilete de adio.

Oricum ar fi, Ferrie a negat insistent că l-ar fi cunoscut pe Lee. Dar, în 1993, programul Frontline al televiziunii americane PBS obținea o fotografie, datând din 1955, care îi arăta pe Lee și pe Ferrie participând împreună la niște activități ale CAP.

Alți membri CAP au declarat că Ferrie și Lee se știau, sigur că se știau, erau în aceeași unitate. Iar, la arestare, în portofelul lui Lee ar fi fost găsit permisul de intrare la bibliotecă al lui David Ferrie, un detaliu complex asupra căruia nu avem timp să zăbovim.

Grup tematic

În anii șaizeci, David Ferrie, lucra ca pilot pentru CIA și pentru bossul mafiot Carlos Marcello. Homosexual flamboaiant, fusese dat afară de la Eastern Airlines pentru avansurile deșănțate pe care le făcea colegilor mai tineri; iar, la CAP, era vestit pentru seratele deocheate la care îi invita pe cadeți, unde le oferea droguri, băutură și filme pornografice pentru a-i atrage în orgii. Asta deși metoda lui preferată de seducție rămânea, totuși, hipnoza.

Și Clay Shaw, prietenul lui Ferrie și singurul individ judecat pentru complot în asasinarea lui JFK, era homosexual; i se spunea „Queen Bee” în cercurile de profil din New Orleans. La fel și Jack Ruby; după asasinat, Rose Cheramie, una dintre stripteuzele de la clubul lui de noapte, comenta că Ruby și Lee erau „combinați” de ani de zile. Dar nimeni nu a mai apucat să o întrebe pe domnișoara Cheramie ce și cum, pentru că, pe 4 septembrie 1965, ea a reușit cumva să primească și un glonț în cap înainte de a fi călcată de o mașină.

Spion în Japonia

În 1956, după această scurtă perioadă de pregătire la CAP și posibil fatidica întâlnire cu David Ferrie, Lee s-a înrolat în Marine Corps. În 1957, era trimis la baza militară aeriană Atsugi din Japonia, baza de la care erau supravegheate zborurile super-secrete ale avioanelor americane U-2 deasupra Chinei și Uniunii Sovietice. Oswald lucra în secția de monitorizare radio și radar; pentru asta, avea autorizație de acces la informații clasificate.

Prezența CIA la Atsugi e incontestabilă; zborurile U-2 erau gestionate de CIA; care, în plus, desfășura la Atsugi și un program intens de cercetare cu droguri psihedelice.

Printre documentele declasificate în 2022, apare și un raport, datând din 1978, prin care un fost ofițer CIA  informa comisia congresională HSCA că agenția l-ar fi recrutat pe Lee în timpul misiunii lui la Atsugi. Informația a fost apoi contestată de agenție, dar detaliile cunoscute ale activităților lui Lee în Japonia sunt suficient de sugestive.

Ce nu face omul pentru țară

De exemplu, Lee călătorea des la Tokyo, unde întreținea relații cu o japoneză frumoasă, care lucra într-un club de noapte și percepea tarife mult prea mari pentru un mucos ca Lee.

Mai târziu, revenit în SUA, Lee îi spunea unui amic că frumoasa niponă îl abordase într-un bar, încercând să-l tragă de limbă. El raportase incidentul, iar un individ în haine civile îi dăduse apoi instrucțiuni exacte: urma să reia contactul cu femeia, care era un cunoscut agent KGB, și să-i furnizeze informații false.

Putea fi o fantezie de-a lui Lee, sigur, dar dosarul lui de cadre arată că Lee a fost tratat de gonoree la clinica militară, boală contractată „în cadrul atribuțiilor de serviciu” – motiv pentru care nici nu a fost sancționat, cum cerea regulamentul în astfel de cazuri.

În plus, la Atsugi, Lee a devenit, nitam-nisam, turbulent. Provoca intenționat conflicte, motiv pentru care a fost izolat în arest pe o perioadă de optsprezece zile (sugestia fiind că a fost extras din bază pentru alte tipuri de instrucție ori misiuni); s-a împușcat accidental în braț – ceea ce iar i-a atras altă sancțiune de aproape o lună.

După o scurtă perioadă petrecută în Taiwan, de unde, după ce a tras niște focuri stranii în noapte, s-a cerut transferat susținând că nu suportă serviciul de gardă, a revenit la Atsugi și s-a încurcat din nou cu o femeie foarte frumoasă, despre care îi spunea unui coleg că era pe jumătate rusoaică.

Dezertarea

În vara lui 1959, revenit în SUA, la baza El Toro din California, Oswald cerea brusc să fie lăsat la vatră din motive familiale; mama lui era bolnavă și avea nevoie de ajutorul lui. După câteva zile petrecute cu ea la Fort Worth, pleca la New Orleans și, de acolo – unde altundeva decât în Uniunea Sovietică. Dacă tot învățase rusa la școala specială de limbi străine a armatei.

Dezertarea lui Lee Harvey Oswald din lagărul vestic a fost, evident, prilej de imense speculații pentru toți cercetătorii evenimentelor. Dar nu și pentru autorități. Comisia Warren, de exemplu, a pus această „deplasare” pe seama dezamăgirilor suferite de Lee în timpul serviciului militar și a unor înclinații marxiste dobândite din lecturi nerecomandate.

Mult mai târziu, în 1978, un fost ofițer CIA declara în fața comisiei congresionale care cerceta asasinatul că Oswald fusese recrutat de CIA din rândurile Marine Corps cu scopul expres de a fi trimis ca agent dublu în URSS. Sigur, declarația a fost contestată, dar, din nou, faptele vorbesc chiar și fără confirmări oficiale.

Călătorie în stil mare

Lee a plecat din New Orleans spre Europa cu vaporul; era sărac lipit. Biletul și l-a procurat prin International Trade Mart, firma aceluiași Clay Shaw judecat mai târziu pentru complot în uciderea lui John F. Kennedy.

A debarcat în Anglia, de unde a luat avionul spre Helsinki. Dar nu e clar ce avion, pentru că acea cursă de linie trecută în documentele oficiale nu a existat. Suspiciunea e că a fost transportat cu un avion militar.

Ajuns la Helsinki, Lee cel falit s-a cazat la cele mai scumpe și mai luxoase două hoteluri din oraș.

Pe 16 octombrie, ajungea cu trenul la Moscova și se angaja imediat într-o serie de contacte cu autoritățile sovietice, cărora le promitea secrete din tehnologia aviatică americană. A fost supus la interogatorii extensive – dar rușii nu păreau impresionați. Te întrebi de ce oare.

Despărțire furtunoasă

Mai ales că, la două săptămâni după ce ajunsese în noua lui țară, Lee făcea o adevărată scenă la ambasada americană din Moscova, unde își preda cu mare tam-tam pașaportul, însoțit de o scrisoare în care își declara nu doar fidelitatea eternă față de Uniunea Sovietică, ci și intenția de a le da sovieticilor informații despre Marine Corps și despre operațiunile radar ultra-secrete în care lucrase la Atsugi.

Scena a făcut valuri în media internațională, dar nu și la FBI, unde, după câteva verificări cu serviciile de informații ale forțelor navale, se ajungea la concluzia că dosarul de cadre al lui Oswald nu prezenta probleme și nu se impunea luarea niciunei măsuri. Iar CIA a reacționat cu o nonșalanță studiată; doi ani de zile i-au trebuit lui James Angleton, șeful secției de contrainformații a agenției, să deschidă un dosar pe numele acestui dezertor.

Viața în raiul sovietic

La începutul lui ianuarie 1960, autoritățile sovietice îl instalau pe Lee la Minsk, ca muncitor la o fabrică de aparate radio. I s-a dat un apartament și un salariu bunicel pentru acel loc și acea epocă.

Era supravegheat de KGB, dar nu era considerat periculos. Nu mergea în zone securizate; de tras cu pușca, spuneau rușii, nu prea trăgea bine, în ciuda faptului că făcuse armata (și că avea în curând să împuște fix în cap un președinte, cu o pușcă rablagită, de la mare distanță, prin coroana unui copac).

Perspective sovietice

Punct în care în scenă își face intrarea marele (dublu? triplu?) agent Yuri Nosenko, ofițerul KGB care a dezertat (ori a fost implantat) în SUA în 1964, la două luni după asasinarea lui JFK.

Venea înarmat cu informații (dezinformări?) despre Lee Harvey Oswald, pe care l-ar fi supravegheat ca ofițer de caz pe parcursul celor doi ani și jumătate petrecuți de acesta în URSS.

Printre altele, Nosenko declara că Lee încercase să se sinucidă pe 21 octombrie 1959, la Moscova, devastat să afle că nu putea rămâne în URSS. Faptul că Lee și-a tăiat venele în acea zi rezultă și din propriul lui jurnal.

Contribuția lui Nosenko a constat în sugestia că ghida de la Intourist cu care Lee trebuia să se întâlnească în acea zi a încălcat protocolul intrând în camera de hotel peste Lee și salvându-l. Dacă, așa cum cereau regulile, ar fi notificat KGB că Lee nu se prezentase la întâlnire, agenții l-ar fi găsit pe Lee mort. 

KGB nu a decis să-l trimită pe Lee la Minsk decât după această tentativă nereușită de sinucidere. Li s-o fi făcut milă.

Nosenko ar fi vrut să depună mărturie la Comisia Warren, dar CIA nu l-a lăsat. Contraspionul James Angleton, a cărui paranoia nativă ajunsese la paroxism după trădarea abjectă a agentului britanic Kim Philby, care îi fusese prieten intim ani de zile, a preferat să sufle și-n iaurt și l-a ținut pe Nosenko încarcerat trei ani de zile.

În ciuda interogatoriilor mai speciale, Nosenko nu a cedat. Avea să fie „reabilitat”, cam cu jumătate de gură, în 1969, și lăsat să depună mărturie la noua comisie de anchetare a asasinatului, HSCA, în 1978.

Lăsând la o parte mărturia controversată a lui Nosenko, cel mai în măsură să-l observe pe Lee în perioada lui la Minsk a fost Ernst Titoveț, un student rus la medicină, care i-a devenit prieten apropiat.

„Mi-a lăsat impresia unei persoane foarte inteligente, iuți la minte”, spunea acesta mai târziu. Nu era un zelot politic și sigur nu era comunist. Avea propriile lui idei despre o societate ideală, o combinație între capitalism și comunism pe care o numea „sistemul atenian”. Mai presus de toate, însă, iubea America. Și i s-a făcut repede dor de casă.

Revenea în SUA în iunie 1962, cu doar un an și jumătate înainte de asasinat. Urma să intre în lumea bună.

Dar, despre asta, în Partea a IV-a.

Citiți și:

Asasinarea lui JFK (I): Marele portal al teoriilor conspirației

Asasinarea lui JFK (II): Vârful aisbergului