ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Încercările de a realiza reactoarele nucleare modulare în lume au fost soldate cu eșecuri lamentabile, ultimul dintre acestea fiind abandonarea proiectului de către NuSclae, în care România a investit deja 9 milioane de dolari. Dr. Jim Green notează, în publicația australiană Renew Economy, că toate proiectele din lume pentru SMR-uri au depășit enorm costurile care le-ar fi asigurat vreo eficiență.

Cu titlul ”Reactoarele nucleare modulare mici: o istorie a eșecului”, articolul apărut în publicația australiană Renew Economy, al dr. Jim Green, un cunoscut specialist din această țară, face o radiografie a încercărilor nereușite de realizare a SMR-urilor în diferite colțuri ale lumii, culminând cu răsunătorul abandon de proiect al NuScale. Articolul este cu atât mai interesant cu cât ministrul Energiei, Sebastian Burduja, continuă să susțină că va sprijini în continuare proiectul NuScale.

”România va merge până la capăt cu tehnologia SMR, iar primul complex va fi instalat la Doicești, județul Dâmbovița. Este cert că NuScale este în acest moment cea mai avansată tehnologie pentru reactoare modulare de mici dimensiuni din lume, fiind totodată și singura tehnologie certificată la cel mai înalt nivel de siguranță, de cel mai strict reglementator din domeniul nuclear din lume”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Afirmația vine în contextul în care americanii au abandonat proiectul din cauza costurilor uriașe, costuri la care și România a contribuit cu 9 milioane de dolari. Suma a venit de la Nuclearelectrica, companie de stat, sub formă de împrumut pentru filiala sa RoPower Nuclear SA, înființată special pentru proiectul SMR-urilor americane, jumătate din acțiuni fiind transferate, în mod suspect, unei firme private din România. Din cei 9 milioane de euro, 4,55 milioane au fost donați companiei NuScale, pentru realizarea unui studiu. În fapt, întreaga afacere are iz penal, în condițiile în care o companie de stat a finanțat o companie străină, pentru dezvoltarea unui proiect, care s-a și dovedit a fi falimentar.

Radiografia dezastrului

Potrivit articolului dr. Jim Green, publicat în Renew Economy, istoria SMR în SUA a început în 2012, când Departamentul de Energie al SUA (DOE) a oferit până la 452 milioane dolari pentru a acoperi „costurile de inginerie, proiectare, certificare și licențiere pentru până la două modele SMR din SUA”.

Cele două modele SMR care au fost selectate de DOE pentru finanțare au fost NuScale Power și Generation mPower, din care doar NuScale a mers mai departe. ”NuScale a beneficiat de subvenții în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari de la guvernul SUA, cuprinzând o subvenție de 1,4 miliarde dolari de la DOE și o subvenție estimată la 30 dolari MWh în Legea de reducere a inflației. În ciuda acestei amplori guvernamentale, NuScale nu s-a apropiat de a asigura fonduri suficiente, abandonând recent proiectul său emblematic din Idaho. Cele mai recente estimări ale costurilor NuScale au fost de 9,3 miliarde dolari pentru o centrală de 462 MW, care cuprinde șase reactoare de 77 MW, ceea ce ar însemna un cost de 129 dolari MWh. Consiliul Mineralelor din Australia afirmă că SMR-urile nu vor găsi o piață în Australia decât dacă pot produce energie la un cost de 60-80 USD / MWh. NuScale încă speră să construiască SMR, dar compania, sugerează unii analiști, se îndreaptă către faliment”, scrie dr. Jim Green.

Fără viitor

Eșecul NuScale este deosebit de izbitor, având în vedere amploarea subvențiilor guvernamentale și având în vedere că NuScale a progresat mai mult prin procesul de licențiere decât alte modele SMR, ceea ce nu spune mare lucru, consideră dr. Jim Green. ”Zeci de modele SMR sunt promovate, în principal de către start-up-uri cu o prezentare Powerpoint. Puțini vor ajunge însă în stadiul de construcție și probabilitatea ca SMR-urile să fie construite în număr mare este neglijabilă”, mai arată dr. Jim Green.

Klaus Iohannis s-a înțeles cu prietenii americani și a transferat în România gaura neagră a finanțării reactoarelor nucleare modulare. Costurile unui SMR, care ar produce 460 MWh, au ajuns la 9,5 miliarde de dolari, cu perspectivă de creștere, în timp ce reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, care ar produce 1.400 MW, ar costa 7 miliarde de euro. În plus, toate riscurile SMR-urilor experimentale vor fi asumate de țara noastră.

Când costurile reactoarelor nucleare modulare au ajuns la 9,5 miliarde de dolari, cu perspectivă de creștere, americanii au abandonat proiectul. Banii băgați de SUA în NuScale nu sunt, totuși, pierduți, atâta timp cât există România. După anunțul halucinant al ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care a transmis că va continua proiectul NuScale, iată-l și pe președintele Klaus Iohannis, care întărește această idee absurdă.

”Ne angajăm să construim și să implementăm SMR-uri, reactoare modulare mici, așa cum a arătat și John Kerry, în România. Referitor la acest lucru, este o nouă tehnologie la care lucrăm împreună cu prietenii noștri din Statele Unite și se pare că vom construi primul reactor modular mic civil bazat pe tehnologia despre care am vorbit”, a declarat Klaus Iohannis la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), în Dubai. Declarația președintelui schimbă toate datele problemei. Practic, prototipul reactoarelor nucleare modulare nu va mai fi construit în SUA, ci în România, care își va asuma toate riscurile acestui experiment.

”În momentul când vom ajunge să fim gata să începem să operăm centrala NuScale din România, proiectul nostru din Statele Unite nu doar că va fi deja operațional, ci vom putea și să utilizăm experiența acumulată acolo. În industria nucleară, toată lumea vrea să fie numărul 2. Nimeni nu vrea să fie numărul 1. Este important de înțeles că proiectul din România va fi pus în operare după cel din SUA. Modulele NuScale vor fi mai întâi instalate în Statele Unite, iar dacă vor apărea probleme tehnice, vor fi identificate și rezolvate înainte”, preciza, în mai, vicepreședintele pentru vânzări al NuScale, Chuck Goodnight.

România va suporta pierderile SUA

Construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, care vor produce 1.400 MWh, a fost estimată la 7 miliarde de euro. Pentru reactoarele modulare americane, costurile încep de la 9,5 miliarde de dolari și tot cresc, în condițiile în care acestea vor produce doar 460 MWh. La ora actuală, în lume, niciun proiect al SMR-urilor nu s-a dovedit viabil, în primul rând din cauza costurilor uriașe și în al doilea rând din cauza problemelor de siguranță, care nu au fost încă rezolvate în totalitate.

Reactoarele 3 și 4 sunt absolut necesare pentru sistemul energetic național și va fi un efort financiar uriaș pentru România de a suporta aceste costuri. Să mai vii însă cu un proiect nefezabil, de dragul americanilor, în care să bagi peste 9,5 miliarde de dolari, din bani împrumutați, bineînțeles, înseamnă să programezi, în mod deliberat, falimentul României. Culmea este că toate aceste împrumuturi vor fi contractate de Nuclearelectrica, cu garanții din partea statului român, care este și acționar majoritar la această companie. Riscul cel mai mare este că, pentru a acoperi datoriile imense, statul va ajunge să înstrăineze această companie strategică.

Cum ne prostesc americanii

În 6 septembrie 2023, la o conferință organizată de Ambasada SUA cu sprijinul Nuclearelectrica, John Kerry, reprezentantului special al Președintelui SUA Joe Biden pe probleme climatic, spunea că România este prima țară în Europa și a doua din lume după SUA care implementează tehnologia SMR. Ca să liniștească temerile, acesta a minimalizat riscurile transferului de tehnologie în sectorul civil, susținând că nu reprezintă niciun pericol, deși nu a fost pus în funcțiune niciun SMR în SUA.

”În fond, reactoarele nucleare mici care vor fi instalate la Doicești, sunt similare cu reactoarele nucleare folosite de U.S. Navy, și care alimentează portavioanele și unele din submarinele Marinei americane. Ce e nou, e că această tehnologie e adusă în scop civil pentru prima dată în Europa de către România”, afirma John Kerry.
 

 
      NAȚIONAL.ro