ascultă articolul

Mi-am terminat o postare recentă, răspunzând unui prieten, așa: "da, Curtea Constituțională este capturată. Dar de ceilalți!"
Explic acum.

Mascarada juridică jucată recent în plenul Curții Constituționale, sub pretextul dezbaterii pensiilor magistraților, marchează oficial prăbușirea deliberării loiale în cadrul acestei autorități și instaurarea unui regim de dictatură procedurală.
Ceea ce s-a petrecut sub bagheta Președintelui CCR, Simina Tănăsescu, nu a fost o simplă divergență de opinii, ci un veritabil puci administrativ al președintelui, o execuție a normelor legale, prin care „garantul supremației Constituției” a fost predat, cu cheile la vedere, calendarului politic al puterii executive.

În arhitectura decizională a Curții Constituționale, echilibrul dintre celeritate și rigoare este menținut și prin mecanisme procedurale de siguranță.
Textul art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 a CCR, care stipulează obligativitatea amânării pronunțării cauzei la cererea unui judecător, susținută de cel puțin o treime din membrii Plenului, constituie o astfel de garanție împotriva „dictaturii majorității”.
Cvorumul de 6 judecători pentru luarea unei decizii este o alta.

Art. 58 alin 3 are următorul conținut:

"În situația în care UN JUDECĂTOR CERE să se întrerupă deliberarea pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii și președintele Curții Constituționale SAU CEL PUȚIN O TREIME din numărul judecătorilor Plenului CONSIDERĂ CEREREA JUSTITIFICATĂ, SE VA AMÂNA PRONUNȚAREA pentru o altă dată, ținându-se seama de urgența cauzei."

Acest text este prezent în procedura jurisdicțională a CCR încă din 1992, când a fost elaborat primul Regulament de organizare și funcționare, iar în 2004 a fost preluat întocmai în chiar cuprinsul Legii nr. 47/1992.

În 30 de ani de funcționare a Curții Constituționale textul nu a ridicat absolut nici un fel de problemă: ori de câte ori un judecător a cerut întreruperea deliberării și aceasta a fost susținută fie de președintele CCR fie de cel puțin 3 judecători pronunțarea a fost amânată.

Plenul Curții Constituționale este format din 9 judecători.
Norma analizată stabilește un prag critic: o treime (3 judecători).
În momentul în care un judecător solicită întreruperea deliberării și alți doi colegi (totalizând 3) consideră cererea justificată, mecanismul de vot majoritar este suspendat temporar.
Obligatoriu, fără discuții.
Logica legiuitorului este clară: dacă o treime din gardienii Constituției consideră că problemele nu sunt suficient studiate, legitimitatea oricărei decizii luate prin forțarea votului ar fi compromisă. În acest caz, amânarea devine obligatorie prin efectul legii, președintele sau restul Plenului nemaiavând drept de veto asupra oportunității amânării.
Textul previne situația în care o majoritate conjuncturală ar încerca să „grăbească” o soluție înainte ca toate argumentele minorității să fie epuizate.

Deși textul menționează condiția ca cererea să fie considerată „justificată”, în contextul în care o treime din judecători achiesează la ea, „justificarea” dobândește un caracter obiectiv prin chiar faptul susținerii ei. Într-un organ colegial de rang constituțional, evaluarea nevoii de studiu suplimentar este un act de conștiință individuală. Dacă 3 din 9 judecători afirmă că nu pot pronunța un verdict valid fără studiu suplimentar, simpla lor dorință colectivă constituie „justificarea” necesară. Președintele Curții este astfel obligat de textul "se va amâna" (imperativ) să dispună noul termen.

Dacă trei colegi susțin amânarea, se creează un „bloc de opinie” care indică existența unei dileme constituționale reale. În acest context, obligativitatea amânării decurge din obligația Curții de a asigura o justiție constituțională bazată pe consens sau pe o dezbatere epuizată, nu pe un vot mecanic.

Timp de 30 de ani nimeni nu a încălcat această prevedere legală, asta până a apărut ca președinte al CCR dna Simina Tănăsescu.

Datele se știu.
Duminică, 28.12.2025 judecători ai CCR, invocând art 58 alin 3, au solicitat amânarea pronunțării la un alt termen.
Președintele CCR a refuzat, invocând urgența pronunțării până la 01.01.2026, iar cei 4 judecători au părăsit sala.
Președintele CCR a emis un comunicat de presă din care rezultă că deliberarea nu a fost întreruptă, deci cererea celor 4 nu ar fi produs nici un efect, și că o nouă ședință de deliberare se va întruni a doua zi.

Reîntrunirea a doua zi nu era ca efect al cererii de amânare a pronunțării ci ca urmare a neîntrunirii cvorumului de ședință de 6 judecatori.
Cei 4 judecători CCR au refuzat să se prezinte la o ședință care din punct de vedere juridic nu există: în data de 28.12.2025 deliberarea s-a întrerupt de drept, prin votul a 4 judecători întemeiat pe art. 58 alin. 3.

Președintele CCR își continuă însă puciul: iese in conferință de presă, îi expune pe cei 4 judecători ca fiind chiulangii și susține în continuare că nu există nici o întrerupere a deliberării, spunând că următorul termen este 16.01.2026, dar nu ca urmare a votului celor 4 judecători, ci pentru că până atunci nu se poate constitui cvorumul de ședință (au concedii). Ceea ce a decis CCR (cel puțin conform comunicatului de presă oficial) este "continuarea deliberărilor în data de 16 ianuarie 2026, ora 10,00, constatând lipsa cvorumului pentru ședința de deliberare, continuată astăzi, 29 decembrie 2025." Nu amânarea pronunțării, nu întreruperea deliberării, nimic din ce prevede imperativ art. 58 alin. 3 din Legea 47/1992, toate cererile sunt ignorate.

Cei 4 judecători expuși ca chiulangii în conferința de presă de către colega lor, întâmplător președinte, (simplul fapt că li se cunoaște identitatea este o încălcare a secretului deliberării) sunt supuși unui linșaj public, jurnaliștii, influencerii și politicienii sunt dezlănțuiți, se cere de la revocare la arestarea lor, cercetarea disciplinară, modificarea urgentă a legii pentru a fi puși cu botul pe labe, ba chiar se activează "experți" de conjunctură care să teoretizeze și filozofic ("s-au autodemis", "deliberarea o faci și la cimitir") crima de a refuza deliberarea sau prezența la ședință.
Tema linșajului, este oferită chiar de la pupitrul oficial al CCR: cei 4 judecători nu s-au prezentat la ședință, au refuzat deliberarea, au chiulit de la muncă.

Realitatea e mult mai simplă: majoritatea din CCR nu a putut oferi satisfacție Guvernului de a primi o pronunțare până la 1 ianuarie, deși pentru asta au călcat în picioare însăși legea de funcționare a Curții. Normal că frustrarea e mare, dacă tot abuzezi atunci măcar să-ți atingi obiectivele.
Minoritatea dizidentă din CCR a distrus aceste planuri, folosindu-se de legea care e de partea lor: amânarea cauzei a avut loc prin votul a 4 judecători, astfel încât ședința în continuarea deliberărilor de a doua zi nu a existat din punct de vedere juridic, a fost doar exprimarea abuzului și încăpățânării administrative a președintelui.

Singurii care își păstrează cumpătul și înțeleg semnificația comportamentului arbitrar al președintelui CCR sunt, nu întâmplător, foștii judecători ai CCR care se exprimă în media:

" Am stat aproape 11 ani în Curte. N-a existat o situație la Curtea Constituțională în care trei judecători să ceară o amânare și plenul să nu fie de acord. Deci este fără precedent. Asta este regula, nu se poate. Dacă trei judecători cer amânare, este obligatoriu”, Petre Lăzăroiu.

„Procedura spune așa: președintele Curții Constituționale poate să decidă amânarea, reluarea dezbaterilor sau trei judecători, dacă cer, președintele nu poate refuza." Tudorel Toader

Ei nu au spus-o direct, dar o spun eu: președintele CCR, Simina Tănăsescu a orchestrat un puci în interiorul Curții Constituționale pentru a subordona majoritatea constituită ad hoc acolo scopurilor și intereselor Guvernului.

Este un cinism fără margini ca un singur om să cenzureze „nevoia de studiu” a patru judecători constituționali, pretinzând că agenda politică externă a Curții are prioritate în fața calității și temeiniciei deciziei juridice. Prin acest gest, Președintele CCR a desființat caracterul colegial al instituției, transformând Plenul într-un pluton de execuție procedurală unde votul nu mai este rezultatul convingerii, ci al presiunii și al ordinului de zi al coaliției de guvernare.

Această grabă suspectă de a bifa o decizie cu orice preț, călcând în picioare drepturile elementare ale minorității calificate, golește de conținut însăși noțiunea de justiție constituțională. O decizie „smulsă” prin forțarea votului și prin blocarea deliberării este o decizie viciată la rădăcină, o hotărâre care poartă amprenta arbitrarului, nu a dreptului. În momentul în care gardianul legii supreme își sabotează propria lege de funcționare pentru a servi interese de moment, independența justiției constituționale devine o amintire, iar Curtea se transformă dintr-un arbitru neutru într-un instrument de manevră politică.

Sigur, subiectul pensiilor magistraților face ca abuzul administrativ de la CCR să fie aprobat de publicul larg ("să taie odată pensiile alea") și face extrem de nepopulară analiza mea, indiferent cat de tehnică e ea. Mi-o asum.
Spun însă că un minim instinct democratic sau măcar de conservare ar trebui să sune alarma la gândul că suntem pe punctul ca singurul garant instituțional al supremației Constituției în Romania să devină doar o anexă a programului de guvernare al Guvernului Bolojan sau a protocolului coaliției.

(Notă bibliografică: în documentarea juridică a opiniilor exprimate aici asupra obligativității întreruperii deliberării și amânarea pronunțării la solicitarea a 3 judecători CCR am consultat și: Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, ed. 3-a, 2022) și Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice (ed 15-a, volumul 2).