Av. Elena Radu: Clarificări despre Legile Justiției. Nu au fost nici primele și nici ultimele legi care au afectat și vor afecta negativ statul și poporul român
Câteva clarificări:
- pentru sesizarea CCR s-au efectuat demersuri către toate persoanele care aveau calitate sa sesizare CCR acum (înainte de promulgarea legii și publicarea în Monitorul Oficial): senatori (trebuiau 25 sa semneze), deputați (trebuiau 50 sa semneze), Avocatul Poporului, ICCJ și Președintele României
- contribuția fiecărui cetățean a avut ca efect numai sesizarea CCR de către Avocatul Poporului.
Dovada ca Avocatul Poporului a sesizat ca urmare a solicitărilor cetățenilor sta faptul ca a sesizat CCR numai cu 4 articole din una din cele 3 legi.
Toate cele 3 legi mai conțin și alte articole care sunt neconstituționale. Insa, ne-am concentrat pe 4 articole care aveau impactul cel mai grav, ca să putem sa aratam clar efectul negativ.
- senatorii și deputatii nu au fost convinși de către cetățeni sa sesizeze CCR.
Cererea de sesizare pe cele 4 articole care aveau cel mai grav impact NU a fost semnata de numărul minim de parlamentari prevazut de lege (25 senatori sau 50 deputați). A fost semnata numai de 38 deputați - numar insuficient care determina respingerea ca inadmisibila a sesizării.
De aceea, denumirea cererii nu este obiecție de neconstituționalitate, ci cerere de extindere a controlului cu privire la cele 4 articole cu care solicitam noi sa sesizeze CCR pentru a efectua controlul de constituționalitate.
Aceasta cerere nu va fi analizata de CCR ca o cerere de sine statatoare, cel mult va fi considerata de CCR o opinie a respectivilor deputați transmisa către CCR.
Dacă nu exista cererea Avocatului Poporului, cererea celor 38 deputați nu ar fi fost luata în calcul, pentru ca CCR nu fusese investita legal.
Indiferent cât de bine argumentam noi, cetățenii, dacă nu exista numărul minim de senatori sau deputați care sa sesizeze CCR, nu putem stopa o lege neconstitutionala.
- sesizarea CCR de către deputatii USR și cei "ai lui Orban" se refera la neconstituționalitatea numai a unui articol din cele 4 (nu și la cel cu privire la obligativitatea deciziilor CCR).
Concluzie: nu exista în prezent numărul minim de senatori sau deputați care sa sesizeze CCR cu neconstituționalitatea legilor adoptate de Parlament care ne fac rău.
Obiective: menținerea în continuare a unui dialog permanent cu toți deputatii și senatorii pentru a ii face sa conștientizeze: care le este rolul, ca mandatul de parlamentar este individual și nu un mandat dat partidului din care fac parte, care le sunt obligațiile in exercitarea mandatului (respectarea Constitutiei și respectarea interesului național), care sunt legile pe care le au în analiza și care afectează negativ poporul roman și sa nu le voteze.
Scopul: din ce în ce mai mulți parlamentari sa înceapă sa își respecte mandatul, sa își exercite drepturile și obligațiile cu bună-credință și sa nu mai voteze legi care conțin norme neconstituționale și care afectează poporul și statul roman.
În cazul în care o astfel de lege este votata de Parlament, sa existe numărul minim de senatori și deputați care sa sesizeze CCR.
Legile justiției nu au fost nici primele și nici ultimele legi care au afectat și vor afecta negativ statul și poporul roman.
Din acest motiv, din ce în ce mai mulți cetățeni trebuie sa ne implicam și sa începem un dialog cu parlamentarii prin folosirea tuturor parghiilor legale pe care le avem la îndemână, pentru a stopa adoptarea de legi neconstituționale.
Inițiatorii unor proiecte de lege sau a unor demersuri care afectează negativ statul și poporul roman trebuie sancționați prin revocarea din functie (în cazul miniștrilor) sau determinați sa își dea demisia (in cazul parlamentarilor).
Nu putem ca la infinit noi, ca catateni, sa stam într-o permanenta stare de veghe și sa ne luptam ca cei care sunt aleși de noi și plătiți din banii noștri sa își exercite mandatul cu respectarea Constitutiei și urmărirea interesului național.
Asta întra în obligațiile lor, iar cine își incalca obligațiile, trebuie eliberat din funcție.
Referitor la legile justiției: in continuare, trebuie sa facem campanii de conștientizare a judecătorilor CCR cu privire la rolul pe care îl are CCR potrivit Constitutiei Romaniei (de garant al supremației Constituției) și ca trebuie sa își respecte obligațiile in acest sens.
Aceste campanii sunt necesare ca măsură preventiva, pentru a nu ne trezi cu surprize chiar din partea celor care au în atribuții sa vegheze la respectarea supremației Constituției României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Sistemul a ales „Soluția de Mătase”
AUR AR PUTEA FACE GUVERN ALATURI DE PSD, CU GEORGESCU PREȘEDINTE! Ponta nu vrea ca PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT să se AUTODISTRUGĂ prin susținerea USR-istei pro-LGBT Elena Lasconi la prezidențiale. Ciolacu dă semne bune. O NOAPTE LUNGĂ
Președintele care încalcă legea și pe ultima sută de metri de mandat. Ion Cristoiu: Klaus Iohannis face campanie Elenei Lasconi! El și nevastă-sa vor face pușcărie
Am și eu o curiozitate, mă poate lămuri cineva? Cum se face că noi, „analfabeții funcțional”, susținem un profesor universitar doctor, diplomat ONU, în vreme ce „intelectualii” susțin o prompteristă absolventă de Bioterra, care joacă în reclame la WC-uri?
Tim Constantine de la Washington Times: Călin Georgescu este în aceeași poziție cu Donald Trump când a învins-o pe Hillary Clinton. Și ambii vor pace în Ucraina. Interviu excepțional realizat de tânara jurnalistă Maria Iftime - VIDEO / TRANSCRIERE
Ipoteza ca echipa lui Trump să salute deznodământul electoral care l-a adus pe Călin Georgescu pe primul loc este plauzibilă - Profesorul Ilie Bădescu, un al doilea interviu la zi despre fenomenul suveranist și geopolitică electorală
Recomandările noastre
Prof. Ilie Bădescu: ”Revoluția mondială” a națiunilor. Revoluția neptică. Valul suveranist european sub amenințare
Am și eu o curiozitate, mă poate lămuri cineva? Cum se face că noi, „analfabeții funcțional”, susținem un profesor universitar doctor, diplomat ONU, în vreme ce „intelectualii” susțin o prompteristă absolventă de Bioterra, care joacă în reclame la WC-uri?
AUR AR PUTEA FACE GUVERN ALATURI DE PSD, CU GEORGESCU PREȘEDINTE! Ponta nu vrea ca PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT să se AUTODISTRUGĂ prin susținerea USR-istei pro-LGBT Elena Lasconi la prezidențiale. Ciolacu dă semne bune. O NOAPTE LUNGĂ
BĂTĂLIA PENTRU SUVERANITATEA ROMÂNIEI SE DUCE AZI. PUNEȚI PICIORUL ÎN PRAG, MĂI, ROMÂNI, MĂI! Mesajul Generalului Radu Theodoru în Piața Universității, de 1 Decembrie 2021 - VALABIL ȘI AZI. VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Elena Radu
Locații: București
Subiecte: Justiția în România
Organizații: CCR Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)