Av. Elena Radu: Prima zi de vot la Baroul București și Casa de Asigurări a Avocaților – Filiala București – Ilfov. Întrebarea de la finalul primei zile: Oare suntem avocați și când e vorba despre noi?
Observator la alegeri nu poți sa fii decât dacă a formulat cerere cu 3 zile înainte de alegeri un candidat și te-a mandatat să fii observator (așa zice minunatul regulament).
Au formulat cerere doi candidați (Cosmina Cerva și Claudia Khalil) și m-au mandatat observator (oricum nu se îngrămădeau colegii să facă muncă pro bono, iar potrivit regulamentului unele drepturi le pot exercita candidații numai prin intermediul observatorului). Nu au primit niciun răspuns de la comisie.
Azi se deschideau adunările elective. Erau prezidate de decanul de vârstă din evidențele Baroului București. Mi-am lăsat deoparte urgențele și m-am dus la adunare, la sediul Baroului, curioasă fiind cine este decanul de vârstă, că nu ne-a comunicat nimeni.
Observator habar nu aveam dacă am fost ”admisă”, dar m-am pregătit și pentru asta. Să fie!
Am ajuns cred că pe la 8 fără 10. Erau deja câteva persoane în sală. Președinta Comisiei de Organizare, Votare și Validare mi-a zis că sunt observator (ce bine că am aflat și eu!) și mi-a dat un ecuson.
La masa de prezidiu erau câteva persoane, ”la laptop”, am auzit că introduceau ”chei”. I-am comunicat președintei că înainte de a se da drumul la sistemul de vot ar trebui să se facă mai multe verificări și că am și o cerere în sensul acesta: să îmi dea dovada desemnării consultantului tehnic, contractul, mandatul persoanei fizice care o reprezintă, mandatul operatorilor, să se verifice registrul electoral cu datele introduse în sistemul de vot dacă corespund (dacă sunt aceeași votanți), etc. Orice îi solicitam îmi răspundea ” am transmis”.
Cui ați transmis? Baroului. Păi, dvs. sunteți președinta comisiei de organizare votare și validare, toate aceste documente ar trebui să le aveți. Nu se poate da drumul la sistemul de vot înainte de a face aceste verificări. Nu aveți nici registrele electorale ale celor două adunări. ”Am transmis.. o să vi le comunic, când le voi primi”.
Membrii ai comisiei: erau prezenți numai vreo 5-6 din 15.
M-am așezat la o masă, unde era un scaun liber. Mai era un coleg desemnat observator mandatat de către un alt candidat. Lângă mine era domnul un domn mai în vârstă. Nu știam cine este.
Încep să primesc câte o hârtie: Proces – verbal - la data de 15 septembrie 2023, ora 14.00, în baza de date a Baroului București: 10.079 de avocați activi în Tabloul Avocaților.
Dovada desemnării consultantului tehnic, contractul? Registrele electorale? ”Am transmis, când le voi primi vi le comunic.”
Mai trec ceva minute: Proces – verbal încheiat la data de 01.09.2023 - tragere la sorti efectuată de această comisie: reprezentantul candidați Minea V.D. Gabriel, iar supleantul este dl. Av Durgheu Ctin Florin.
Dovada desemnării consultantului tehnic, contractul? Registrele electorale? ”Am transmis, când le voi primi vi le comunic.”
Mai trec ceva minute: Procesul – verbal desemnare reprezentant filiala la AGE 2023 - dl. Director Faur Iordăchescu Cosmin.
Dovada desemnării consultantului tehnic, contractul? Registrele electorale? Am transmis, când le voi primi, vi le comunic.
Extras din Decizie CAA – Fil. Buc că în data de 13.09.2023 au aprobat un contract cu Intra Connect, pe care era aplicată o ștampilă, fără semnătură. Habar n-am ce contract. Nerelevant!
Îmi aduce președinta comisiei un contract de mandat: mă uit în el părți: Intra Connect SRL (cu date de identificare) și ”Dumitru Marius” (fără nicio dată de identificare) ”mandatarul este de acord să ofere suport tehnic, în mod GRATUIT, privind instrumentele software utilizate în sistemul de vot electronic folosit pentru Adunarea Generală Ordinară din anul 2023 organizată în perioada 18.09.2023- 23.09.2023 de Baroul București”. (Bun baiat! 6 zile gratuit!)
Merg și îi spun președintei comisiei: mandatarul lui Intra Connect nu are date de identificare menționate in contract, cum poate fi identificat? Vine mai târziu și îmi cere să îi restitui Contractul de mandat pentru ca este în original. Am făcut o fotografie și l-am restituit.
Îi arăt președintei și că în nota tehnică este o schiță din care rezultă că dacă un avocat vine să voteze fizic și nu e găsit în sistemul de vot, apare informare că poate fi introdus, dacă este cazul. O întreb care sunt cazurile prin care poate fi introdusă o nouă persoană în sistemul de vot și care este procedura. După ceva timp, vine și îmi spune că nu va fi introdus în baza de date, ci va vota pe liste suplimentare.
Registrele electorale? Nici gând să existe. A transmis, când le-o primi.
Oricum aveam și cerere scrisă și am transmis-o pe e-mail la secretariat la 8:25 pentru că oricum nu primeam nimic din ceea ce am solicitat pentru a putea să fac o minimă verificare.
Comisia ”minoritară”, cei 5-6 oricum nu au făcut nicio verificare, că nu aveau ”nimic” în sală în care trebuia să se desfășoare adunarea.
Lângă mine un domn mai în vârstă. Intru în vorbă cu dânsul la un moment dat și uite așa aflu cine este decanul de vârstă. Îmi spune că are 85 ani și că a fost sunat să vină să prezideze adunarea. Îmi povestește că are 63 ani experiență: judecător, în minister, avocat. Îi spun la un moment dat că pentru mine este halucinant ce se întâmplă. Avem adunări elective, sistem de vot mixt, când legea prevede sisteme alternative, registrul electoral lipsa, verificări deloc.
A transmis si un candidat cerere către comisie aseară, însă nu îi interesează să verifice nimic.
Îi cer candidatului cererea si i-o dau. Si eu ce sa fac? Ce considerați dvs. Sunteți președinte de adunare, eu v-am informat.
Fac precizarea că la masa de ”prezidiu” nu îl așezaseră pe decanul de vârstă, erau laptopul cu sistemul de vot. Îl așezaseră la o masă alăturată.
Spre 8.30 îi dau, într-un final, cuvântul președintelui adunării – decanul de vârstă al Baroului, la ”prezidiu”. Mă gândesc să fac live, poate și alți colegi vor să știe cine este decanul nostru de vârstă.
Și începe președintele adunării – decanul de vârstă: Teodor Rus ... în urmă cu 1 lună în Spania i s-au pus două stenturi și uite așa a ajuns în fața noastră în cea mai înaltă funcție a avocaturii bucureștene pentru câteva minute. Deschide lucrările adunării generale elective (nu procedura de votare).
”Aș vrea să vă informez ceva inedit: înainte de lucrări mi s-a înmânat un document, l-aș califica ca o contestație adresată comisiei de organizare ... îmi permit să adresez întrebarea membrilor comisiei dacă au luat cunoștință și dacă li s-a adresat un asemenea document”. Le-a parvenit. Urmează să primească răspuns, că a trimis-o seara târziu, că la ora aia ... ”În opinia mea acest incident procedural ar trebui soluționat de către comisie. Eu îmi declin competența de a adopta o soluție. ... Ar fi o uzurpare a competenței organismului căreia i s-a adresat și propun ca membrii comisiei să se retragă pentru câteva minute pentru a decide.” ... Întreb Președintele adunării ”În aceste condiții votul în cadrul adunării poate să înceapă, se poate derula sau înainte de a începe votarea, această cerere să fie întâi soluționată?” Răspunde președintele: ”Eu consider că este imperios necesar ca această comisie care a fost deja sesizată, deci sesizarea nu este din partea mea, ci e de fapt o constatare, și în atare situație apreciez că se impune a se retrage pentru deliberare.” ... ”Până la pronunțarea soluției de către comisie suspend lucrările”. Întrebare: ”Să înțelegem că orice vot înregistrat până la ora 8.46, înainte de deschiderea oficială nu va fi luat în considerare? Dacă voturile exprimate deja în sistem electronic nu vor fi luate în considerare ca urmare a faptului că nu s-a deschis ședința în mod oficial, dar cu toate acestea sistemul de vot s-a deschis de la ora 8 dimineața?” Răspuns: ”Este o chestiune care urmează a fi soluționată tot de către comisia de organizare. Nu cade în competența mea. Rămânem cu lucrările suspendate”. (Acum mă gândesc că poate stenturile de acum 2 luni nu au fost o întâmplare, poate totul se întâmplă cu un scop în viață).
Si se apucă comisia să delibereze în câțiva membri, mai vine câte unul pe parcurs.
Pe la 9.14 am transmis o cerere comisiei, pe e-mail, prin care:
- o informam că nu a fot desemnat un secretariat al adunărilor și îi solicitam ca, de urgență, să îl desemneze pentru a consemna în timp real lucrările adunărilor;
- ca urmare a faptului că Președintele adunărilor a suspendat lucrările până la soluționarea cererii formulata de candidatul Cerva Nadia Cosmina, i-am solicitat să îmi comunice care este situația voturilor consemnate deja in sistemul electoral (electronic), daca rămân valabile sau nu;
- cu toate că i-am solicitat încă de la ora 7.55 președintei Comisiei sa mi se pună la dispoziție registrul electoral al celor doua adunări si sa se efectueze verificări privind corespondenta bazelor de date ale sistemului electronic de vot cu registrele electorale, fără să mi se fi comunicat aceste registre si nici nu s-a făcut vreo verificare de către comisie, dar votul in sistem electronic era deja deschis încă de la ora 8.00, i-am solicitat să îmi comunice, de urgenta, sa registrele electronice si sa procedam la verificarea concordantei membrilor adunării din sistemul electronic cu cele din registrele electorale;
- având în vedere că nu mi s-a comunicat contractul încheiat cu consultantul tehnic, iar mandatul emis de Intra Connect SRL si pe care mi l-a prezentat in aceasta dimineata este neconform, deoarece nu contine datele de identificare ale reprezentantului acestuia, am solicitat ca de urgenta sa imi comunice care sunt motivele pentru care a permis deschiderea votului in sistem electronic de către o persoana care nu are un mandat valabil.
La un moment dat a venit în sală supărat candidatul Dragne – actualul Decan și ”îl cearta” pe președinte de ce a suspendat votul (votul nici nu începuse, conform art. 2.3. din Regulament).
A fost întrebat dl. Drage în ce calitate ... și zis că ... își exprimă și dânsul o opinie în calitate de candidat.
Cu toate că până la acel moment votul fizic nu fusese deschis, fiind colegi care veniseră de la ora 8.00 să voteze fizic, imediat după plecarea d-lui Dragne, președinta comisiei a dispus să înceapă și votul fizic.
Comisia tot delibera. I-am întrebat de vreo două ori dacă au luat o decizie și au vreun răspuns să îmi comunice. Un membru al comisiei mi-a răspuns că nu au prevăzut în regulament un termen de răspuns. Pe la 11 și ceva am întrebat iar dacă au finalizat. Mi-au zis că așteaptă colegi să mai vină să semneze. Cu toate acestea, când mi-am deschis telefonul am văzut că îmi trimiseseră două răspunsuri încă de la ora 10.41, 10.50.
Ce scria în ele?
”Au uitat” să îmi răspundă cu privire la voturile exprimate în sistem electronic (dacă rămân valabile sau nu).
În privința secretariatului mi-au răspuns că deja există deschis un proces – verbal în care s-au consemnat toate aspectele privind lucrările adunărilor.
În privința registrelor electorale, aceste solicitări au fost transmise Baroului București și urmează să mile pună la dispoziție după ce le vor primi în format fizic. Nu le-am văzut nici până acum. (Colegul care este observator mi-a transmis 14.00 că nu s-au de Baroul București comunicat registrele electorale comisiei, deoarece registrul conține date cu caracter personal și nu poate fi pus la dispoziție de către Barou. Oare tot așa le-or spune colegii avocați cu putere de decizie din cadrul Baroului și clienților lor? Că nu pot fi cunoscute registrele electorale pentru că dețin date cu caracter personal? Oare AGA la SA-uri se desfășoară fără registre electorale?)
În privința cererii pentru care s-au suspendat lucrările ședinței pentru a delibera Comisia, găsiți răspunsul în foto atașate. Voi relata cele pe care le-am solicitat din nou Comisiei, pe e-mail, la ora 14.16, având în vedere, răspunsul pe care mi-l comunicase (ca să nu scriu de 2 ori):
A. Față de răspunsul dvs. potrivit căruia Comisia nr. 1 mi-ar fi comunicat documentele solicitate, arăt că această mențiune este neconformă realității.
Președinta Comisiei nr. 1 mi-a comunicat numai următoarele înscrisuri:
- Proces – verbal întocmit la data de 15 septembrie 2023, de către Administrator retea conform căruia la data de 15 septembrie 2023, ora 14.00, în baza de date a Baroului București figurează un număr de 10.079 de avocați activi în Tabloul Avocaților;
- Proces – verbal încheiat la data de 01.09.2023 de Comisia de Organizare, Votare si Validare, potrivit căruia prin tragere la sorti efectuată de această comisie: reprezentantul candidaților tras la sorți este al av Minea V.D. Gabriel, iar supleantul este dl. Av Durgheu Ctin Florin;
- Procesul – vebal nr. 3 din data de 15.09.2023 privind desemnarea reprezentant filiala la AGE 2023, respectiv dl. Director Faur Iordachescu Cosmin;
- Extras din Deciaia nr. 36 a ședinței de consiliul din data de 13.09.2023 a Casei de Asigurări a Avocaților – Fliliala București – Ilfov potrivit căruia ”În Decizia nr. 36, din data de 13.09.2023, la pozitia 8, Consiliul a adoptat rezolutia de mai jos: 8. GN-01313, 13.09.2023, Contract Intra Connect, Intra Conect/buletin vot, cu unanumitate de voturi se aprobă contractul”
(Menționez că acest pe acest extras este aplicată numai o ștampilă a CAA Filiala Bucuresti (nu Bucuresti – Ilfov) și nu este semnat de nicio persoană.
Totodată, mi s-a prezentat un Contract de mandat nr 20 din 15.09.2023 încheiat între Intra Connect SRL cu dl Dumitru Marius (fără a se indica vreo dată de identificare a acestuia), durata mandatului fiind 18.09.2023-23.09.2023, iar obiectul fiind ”mandatarul este de acord să ofere suport tehnic, în mod gratuit, privind instrumentele software utilizate în sistemul de vot electronic folosit pentru Adunarea Generală Ordinară din anul 2023 organizată în perioada 18.09.2023- 22.09.2023 de Baroul București” (s-a susținut că este originalul contractului și mi s-a permis să îl fotografiez).
Drept urmare, se poate constata că, prin raportare la documentele solicitate de către dna Cerva Nadia Cosmina și subsemnata, nu mi s-au comunicat urmatoarele documente:
1. Registrul electoral al adunării generale a Baroului București din 18-22 septembrie 2023 și nici Registrul electoral al adunării generale a CAA – Fil Buc – Ilfov din 18-22 septembrie 2023 (solicitate la pct 1 din cererea mea) și nici dovada privind persoanele care le-au întocmit și mandatul acestora;
2. Nu mi -a fost comunicat niciun document solicitat la pct 2 din cererea mea referitor la consultantul tehnic (care să conțină numele/denumirea acestuia, dovada desemnării acestuia, contractul încheiat cu acesta, persoanele desemnate de către consultantul tehnic să îl reprezinte în proiectul care are ca obiect desfășurarea votului în cadrul adunărilor elective din 18-22 septembrie 2022, dovada mandatelor acordate acestora de către consultantul tehnic, precum și dovada care atestă specializarea IT a reprezentanților acestuia, dovezile privind softul pe care acesta îl folosește pentru desfășurarea procesului de votare, cu indicarea și prezentarea dovezilor aferente privind: proprietarul softului, dacă softul este licențiat sau este open source)
Simplul fapt că mi s-a comunicat un extras (nesemnat de nimeni), din Decizia nr. 36 a consiliului C.A.A. Filiala București – Ilfov, în care se menționează că la poziția 8 că s-a aprobat un contract cu Intra Connect SRL nu este o dovadă din care să rezulte că acesta a fost desemnat ca și consultant tehnic conform Regulamentului pentru AGAE a CAA – Filiala Buc – Ilfov.
Nu mi s-a comunicat niciun document emis de către Baroul București cu privire la desemnarea unui consultant tehnic pentru AGAE din 18-22 septembrie 2023.
Contractul de mandat cu titlu gratuit încheiat între Intra Connect SRL și un anume Dumitru Marius nu poate să suplinească nici lipsa dovezilor de desemnare a consultantului tehnic în cadrul celor 2 adunări elective. Mai mult, acest contract de mandat nu conține nicio dată de identificare a mandatarului și nici calificările acestuia.
Cu toate acestea, în lipsa dovezilor solicitate, președinta Comisiei și membrii prezenți au permis deschiderea sistemului de vot mixt.
3. Nu mi-a fost comunicat procesul – verbal încheiat între Baroul București/Casa de Asigurări a Avocaților Filiala București – Ilfov și consultantul tehnic care atestă predarea către acesta a Registrului electoral aferent fiecărei adunări (solicitate la pct 3 al cererii mele)
Cu toate că nu existau în sala în care se desfășoară adunarea, din incinta Baroului București registrele electorale ale celor două adunări și nici nu au fost aduse la cunoștința niciunui membru al adunării aceste registre, s-a permit deschiderea sistemului de vot mixt.
Cu toate că am solicitat președintei Comisiei nr. 1 să îmi prezinte aceste registre, iar înainte de începerea votului, să se facă verificarea dacă membrii adunării (avocații cu drept de vot în cadrul adunării) înscriși în registrele electorale au fost preluați în mod corect în baza de date a softului de către consultantul tehnic, aceasta a refuzat, mi-a comunicat că ”s-a transmis” (solicitarea la Baroul București) și s-a deschis sistemul de vot mixt, în lipsa oricăror verificări.
4. Cu toate că în sala în care se desfășoară adunările sunt mai multe calculatoare și mai mulți operatori ai acestora, nu mi-au fost comunicate dovezile privind numirea personalului tehnic, calitatea și specializarea acestora, precum și dovada instructajului făcut acestora pentru ca secretul votului să fie asigurat (solicitate la pct 4 din Cererea mea);
5. Mi s-a comunicat numai procesul – verbal din 01.09.2023 privind tragerea la sorți a reprezentantului candidaților la AGAE a Baroului București, indicându-mi-se că cel care vizează AGAE a CAA Filiala București se află postat pe site. (solicitări care se regăsesc la pct 5 din Cererea mea).
B. Față de răspunsul dvs potrivit căruia pentru obținerea informațiilor solicitate la pct 6 si 7 și 9 din Cerere este oportun să mă adresez beneficiarului contractului încheiat:
- Având in vedere cele menționate la lit A din care reiese că nu se află în posesia Comisiei niciun document care să certifice: numire consultant, date de identificare reprezentant consultant tehnic; răspunsul de la pct 6/7 și 9 conform cărora Comisia nr. 1 nu se află în posesia documentelor solicitate, ceea ce dovedește că de fapt Comisia nr. 1 nu deține nicio informație concretă cu privire la sistemul de vot electronic (mixt) pus la dispoziție de Intra Connect SRL, vă rog să îmi comunicați cum își îndeplinește Comisia nr. 1 atribuțiile care îi revin conform art. 12.3 ”lit. g) supraveghează desfășurarea regulamentară a operațiunilor de votare” și ”lit. h) supraveghează desfășurarea procedurii de votare electronică ...”, în condițiile în care nu a efectuat verificări minime cu privire la procesul și sistemul de vot.
C. Față de răspunsul de la pct. 12 conform căruia ”informațiile solicitate la pct 12 se regăsesc în Nota tehnică (Anexa nr. 2 la HCBB nr. 14 din 18.07.2023”¸ vă informez că nu este reală această informație.
Cum dvs susțineți că s-ar regăsi în Nota tehnică informațiile solicitate, respectiv :
” a) Dacă numărătoarea voturilor electronice se va face la final, sau în timp real, prin incrementarea bazei de date?
b) Daca exista log-uri de acces la baza de date si la procedura de votare. Data, ora minutul când s-a votat?
c) Cate persoane au acces în sistem și la baza de date și în ce calitate?
(inclusiv dovada comunicării de către consultantul tehnic a acestor informații)
d) Cum este gestionat accesul din exterior, prin internet, la sistem (user, parola, cheie) și câte persoane au acces din exterior?
e) Accesul la sistemul de vot se face prin OTP sau parolă fixă? Cu dublă autentificare sau simplă? Dacă se face prin OTP pe care număr de telefon se transmite și cine este deținătorul acestuia?
f) Există o jurnalizare a accesului la sistemul de vot și la baza de date privind procedura de votare?
g) Care este serverul pe care este găzduit softul pe care se votează? Cine este hoster-ul?
h) Care sunt măsurile de siguranță luate pentru ca cei care accesează sistemul de vot să fie chiar membrii adunării din registrul electoral, având în vedere ca potrivit dispozițiilor art. 54 alin 3 din Legea nr. 51/1995: ”Participarea la adunarea generală de alegere a organelor de conducere a baroului se face personal. Avocatul membru al baroului nu poate delega exercitarea dreptului său de vot unui alt avocat.”
i) Care este procedura prin care Comisia nr 1 supraveghează votul electronic, la ce date din sistem are acces si ce anume supraveghează?”
vă solicit să îmi indicați cu citat din Nota tehnică răspunsul la aceste întrebări.
Menționez că acestea sunt informații minime pe care trebuia să le dețină Comisia nr. 1 pentru a își putea îndeplini atribuțiile de supraveghere prevăzute la art. 12.3 lit. g) și h) din Regulamentul AGAE a Baroului București (identice cu cele din atribuțiile din Regulamentul AGEA a CAA – Fil Buc – Ilfov).
Față de cele menționate anterior, revin cu solicitarea de a îmi comunica documentele și informațiile solicitate, inclusiv registrele electorale ale celor două adunări.
În lipsa acestor registre al cărui conținut să fie însușit și certificat de către un reprezentant al Baroului București/ Casei de Asigurări al Baroului București- Fil Buc. -Ilfov, adunările nu puteau să aibă loc.
Mai mult, față de lipsa verificărilor efective a documentelor și informațiilor solicitate de către subsemnata în cerere, Comisia nr. 1 nu face nicio supraveghere reală și efectivă a desfășurării regulamentare a operațiunilor de votare și nici a procedurii de votare electronică.
În aceste condiții, nu există nicio garanție cu privire la realitatea voturilor exprimate și nici cu privire la corectitudinea și secretul voturilor exprimate.
Faptul că, cu toate că s-a deschis sistemul de vot mixt (electronic și fizic) încă de la ora 8.00, până la ora 14.00 nu mi-au fost comunicatele registrele electorale ale celor două adunări, iar Comisia nr. 1 nu este interesată de verificarea datelor din sistemul de vot (a membrilor adunărilor înscriși în sistemul de vot electronic) îmi creează suspiciuni că aceste alegeri sunt fraudate.
Nu am mai primit niciun răspuns.
Cum s-a desfășurat votul mixt (în sistem electronic și fizic cu numărătoare electronică) la Baroul București, am arătat mai sus: fără deschiderea procedurii de votare conform art. 2.3. din regulament, fără registre electorale, fără ca cineva să supravegheze în mod real desfășurarea regulamentară a operațiunilor de votare și desfășurarea procedurii de votare electronică.
Pe la 12 fără ceva am plecat, trebuie să mă mai ocup și de obligațiile profesionale. A rămas colegul care este și el observator, să asiste și la sigilarea urnelor.
Decanul de vârstă – președintele adunării a fost ignorat total de Comisie. Până la ora 12 fără 10 când am plecat nu îi comunicaseră nimic, nu se reluaseră lucrările adunării.
Unii dintre cei din sala (mă abțin să le spun colegi) au avut o asemenea lipsă de respect încât și atunci când vorbea la prezidiu se plimbau prin sală și stăteau cu spatele. Nu pot să le transmit decât: să vă fie rusine!
***
M-am tot gândit. Suntem avocați. Ne ducem să consiliem clienții la AGA, la SA -uri. Daca e cotata la bursa, știm să cerem de la Depozitarul Central lista acționarilor la data de referința a adunării. Consiliem clienții sa își desfășoare AGA conform legii, facem acțiuni in instanța împotriva AGA desfășurate in mod nelegal, atacam rezultate vot.
Și la noi în profesie? Ce facem la noi la AGA? Nimic. Se face după ureche, face fiecare ce vrea. Funcție sa aibă! Daca are funcție este direct abuz de putere, nu îi mai pasa de nimic, de cei 10.000 avocați nici atât.
Nu ne pasă oare de noi?
Om fi avocați și când e vorba de noi? Sau la noi nu mai contează, că știm deja că unii fac ce vor.
Vreo 2 colegi cu care m-am întâlnit și le-am povestit, mi-au zis că de ce mă mai mir?
Alți câțiva care au văzut direct ce s-a întâmplat sunt dezamăgiți, ”oricum ceilalți colegi nu par interesați.”
Altul zicea că nu mai are rost să mai rămână în profesia asta.
10.000 avocați învinși de o mână de oameni (culmea, tot avocați). 10.000 avocați învinși fără luptă!
***
PS: Am terminat. Am scris mult, foarte mult. Am mai pierdut ceva ore pentru a mai scrie si asta. Nu îmi ajungea de la 7 dimineața plecata de acasă? Mă scurg pe scaun. Oare de ce mi-oi pierde timpul degeaba? Oricum nu vor citi prea mulți.
Sunt 10.000 avocați in Baroul București. Nu pare să le mai pese, că nu reacționează. Și avocații, până la urmă sunt tot cetățeni și nu e nicio diferență în breaslă față de lipsa de reacție la nivelul întregii societăți.
Oare de ce îmi mai pierd timpul?
Și îmi aduc aminte: conștiința, să o am liniștită! Să știu că eu am spus, am informat, am încercat. Moare un întreg drept fundamental: dreptul la apărare! Însă, dacă celorlalți nu le mai pasă, ce pot face eu?
Eu mi-am făcut partea. Restul? Treaba lor!
Probabil unii vor sări ca arși: vai uite ce zice colega de avocați! Zic! Taman pentru că sunt avocat și mă minunez de ceea ce se întâmplă în rândul nostru, fără cine știe ce reacție. Când nici măcar avocații nu se mai apără nici pe ei împotriva abuzului de putere exercitat în interiorul breslei ... unde se va ajunge?
Acum trebuie să mai și dorm. S-a terminat o zi, mâine începe alta. O iau de la capăt, probabil cu aceleași dezamăgiri la sfârșitul zilei.
Atașez toate despre cele care am vorbit. Dacă eu mi-am pierdut aproape 1 zi cu asta, poate își vor pierde și alții măcar 1 oră să citească, să analizeze, să tragă o concluzie, să reacționeze.
Încă ... sper!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
OPRIȚI LOVITURA DE STAT !
AUR AR PUTEA FACE GUVERN ALATURI DE PSD, CU GEORGESCU PREȘEDINTE! Ponta nu vrea ca PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT să se AUTODISTRUGĂ prin susținerea USR-istei pro-LGBT Elena Lasconi la prezidențiale. Ciolacu dă semne bune. O NOAPTE LUNGĂ
Președintele care încalcă legea și pe ultima sută de metri de mandat. Ion Cristoiu: Klaus Iohannis face campanie Elenei Lasconi! El și nevastă-sa vor face pușcărie
Am și eu o curiozitate, mă poate lămuri cineva? Cum se face că noi, „analfabeții funcțional”, susținem un profesor universitar doctor, diplomat ONU, în vreme ce „intelectualii” susțin o prompteristă absolventă de Bioterra, care joacă în reclame la WC-uri?
ULTIMELE ZVÂRCOLIRI ale SISTEMULUI IOHANNIS: Declasificarea unor ”documente secrete” pline de banalități, speculații și interpretări, cu excepția STS. Jihadul anti-Georgescu declanșat de artificiul lingvistic ”AR FI FOST” susținut de un ”actor statal”
Scrisoare pentru tinerii aduși de Lasconi în piețe din partea unui fost student anticomunist, ”legionar”, ”fascist”, ”golan” și ”huligan”, acum preot ieromonah, care a ieșit în stradă în decembrie ‘89: ATENȚIE - NU MURIȚI ”CA PROȘTII”! TREZIȚI-VĂ!
Recomandările noastre
Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Curajos luptător pentru libertate, Georgescu ar trebui să fie următorul președinte al României” - VIDEO TRADUS
Virgiliu Gheorghe Vlăescu: MESAJ IMPORTANT DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS (VIDEO)
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Opinii Prima pagină
Persoane: Elena Radu
Locații: București
Subiecte: Alegeri Baroul București
Organizații: Baroul Bucuresti
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)