Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Așa cum am mai zis-o în repetate rânduri, unul dintre cel mai tari simboluri ale lumii civilizat-euro-atlantice este, după mine, wrestling–ul, ca șaormă cu de toate: spectacol ultra-televizat, plin de sclipiciul mega-reclamelor; fetișizarea corpului și a mușchilor ca deziderat suprem al dezvoltării personale; ideea de cafteală all-inclusive; și, peste toate, mimarea competiției, a confruntării și-a triumfului, ca surogat perfect al simulacrului.[1] Trecerea anilor nu mi-a schimbat părerea: wrestling–ul este cea mai adecvată reprezentare a simulației în care trăim, o lume în care regizorii știu că actorii știu că spectatorii știu că toată lumea știe că este parte la spectacolul mimat, indiferent că spectacolul mimat se numește democrație, meritocrație sau pandemie.
Pe fondul acestei convingeri, n-am fost deloc surprins să aflu că, recent, în Marea Britanie, biserica Saint Peter din Shipley a fost transformată în lăcaș de wrestling („wrestling church”), un sacru ring de bătăi ritualice organizate de Gareth Thompson, fan creștin de box festin. Potrivit acestuia, cafteala simulată este perfecta expresie a luptei dintre bine și rău („wrestling is all about good versus evil”), iar ringul de wrestling este reprezentarea infailibilă a opoziției dintre David și Goliat și, respectiv, Cain și Abel („When I became a Christian, I started seeing Bible stories in the wrestling ring — like David and Goliath or Cain and Abel. I thought, ‘We could tell these stories here‘.”). Ce legătură este între opozițiile David-Goliat și Cain-Abel nu mi-e clar, dar să nu ne încurcăm în detalii. Vorbim, așadar, de un ring de bătaie, fost club de noapte, fostă biserică, devenită astăzi, în acord cu vorbele patronului, o „debandadă organizată” („organised mayhem”), gazdă primitoare a enoriașilor de toate felurile, de la copii entuziaști, la fani tatuat-golani („from excited children to tattooed wrestling fans”). Este, pare-se, un lăcaș post-modern de ultimă generație, upgraded, evident, în care, după o scurtă rugăciune („a short prayer”) urmează două ore de acțiune („two hours of action”), cu credincioși pioși și din priviri lăcrimoși, mesmerizați și încântați de gladiatori-predicatori („with fans cheering and waving foam fingers as wrestlers tumble through the aisles”). Organizatorul spectacolului, patriarh-boxer („preacher and a performer”), cunoscut în mediile academico-angelico-golănești ca Gareth Angel, este adesea văzut purtând chiloți pe care scrie „Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă” („Pray, Eat, Wrestle, Repeat”) și și-a clădit cariera, pare-se, sub deviza „Faianța mi-a zidit speranța” („The Rock gave me hope”). (Vă cer clemență pentru traducerile mele nu tocmai à la lettre; îmi mai lunecă penița din cauza evlaviei.) În orice caz, mândru că wrestling-ul l-a ajutat să supraviețuiască și că i-a devenit pasiune („Wrestling helped me survive — and now it’s become my passion.”), Înalt Prea Gladiatorul Thompson a botezat deja 30 de păgâni în chiar primul an de existență și și-a propus două mari obiective: întâi, extinderea bisericii-ring în toată Marea Bringului și, doi, de-o da domnul Bătăuș, într-o bună și celestă zi, înființarea unei biserici proprii, pe râu în joasă, mai trainică și mai frumoasă („Thompson hopes to take Wrestling Church to more cities across the UK and dreams of starting his own church one day”).[2]
Proiectul angelicului Angel nu mă surprinde deloc. Zic asta nu doar pentru că se potrivește mănușă cu simbolistica pe care eu o asociez wrestling-ului, ci și pentru că el se asortează perfect cu alte trei trenduri în vogă ale civilizației occidentale, în general, și ale „creștinismului” anglican, în particular.
Întâi, scăderea alarmantă a interesului și a nevoilor oamenilor pentru cultivarea și grija sufletului și a spiritualității creștine. Potrivit unor statistici de ultimă oră, mai puțin de 2% (doi la sută!!!) dintre englezi frecventează regulat biserica și se bucură de slujbele religioase.[3] Asta și în condițiile în care al lor mare rege și șef al bisericii anglican-„creștine”, însuși Charles al III-lea, a semnat recent un comunicat de celebrare a finalizării Ramadanului, moment salutat ceremonios și de premierul Keir Starmer care a ținut să deplângă vremurile grele pe care le trăiesc musulmanii în Marea Britanie („difficult time for Muslims in the UK” ).[4] Cât despre postul creștin și Sărbătoarea Învierii Mântuitorului, a se omite subiectele, mai ales în comunicate publice, că-s mult prea incorecte politic și-n vădit dezacord cu religia oficială a progresismului woke.
În al doilea rând, însuși termenul de „biserică” pare să fi devenit problematic în sine, cam demodat și arhaic, numai bun de scos din dicționar. Scriam recent că Biserica Anglicană, din dorința de a redeveni relevantă și-n ton cu tonurile („desire to be relevant and modern-sounding”) a inițiat o veritabilă campanie de înlocuire a termenului „church” cu, ce credeți?, „new thing”. Pentru că, prin definiție, biserica este veche și conservatoare, noi trebuie să-i dăm noul ca nou nume și s-o transformăm în club, bar sau, iată, ring de wrestling. Din erezie-n erezie până la pornografie… (Este adevărat că, potrivit dogmei creștin-ortodoxe, eretica biserică anglicană ar trebui pusă-ntre ghilimelele ca „church”, dar asta este o discuție teologică mult prea profundă și mult prea departe de înțelegerea mea, așa că mai bine-mi văd de borșul propriu).[5]
În fine, chiar dacă, la limită, am păstra biserica și slujba religioasă la locul lor, s-ar cere, zic unele voci, o adaptare, o modernizare, o reinterpretare, o găselniță în acord cu progresul științifico-ideologic, ceva de genul combinației între liturghie și exercițiile yoga, exact-exact tipul de combinație promovat de prima femeie-pastor care a predicat într-o moschee norvegiană (Doamne-Doamne, ce exemplu de diversitate, echitate și incluziune, așa ceva mai rar!). Este vorba de Sunniva Gylver, susținătoare a căsătoriilor între persoane de același sex și a „dreptului” la avort, care, ca femeie-pastor, a predicat în cheie yoga în fața regelui Norvegiei.[6]
Carevasăzică, roagă-te, mănâncă, luptă și repetă: wrestling, yoga și credință, rege, bal și pocăință.
[1] https://florentintuca.ro/tot-ce-se-mananca-zboara-vrem-o-tara-ca-afara/
[2] https://indianexpress.com/article/world/englands-wrestling-church-combines-faith-and-fight-9926908/
[3] https://thecritic.co.uk/what-really-makes-us-british/
[4] https://europeanconservative.com/articles/commentary/this-easter-the-church-is-rising-from-the-grave/
[5] https://florentintuca.ro/actualizarea-certificatului-de-deces-al-lumii/
[6] https://www.france24.com/en/live-news/20250226-dreadlocks-and-downward-dogs-oslo-s-new-bishop-takes-unorthodox-approach
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Florentin Țuca
Locații: România
Subiecte: Creștinism Cultura occidentală
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)