ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cursul acela "anti-radicalizare” ținut unor profesori de către "formatorii” SRI este cât se poate de grav și serios.

E vorba de 1200 de profesori care au fost dăscăliți cum să descopere viitori teroriști printre elevi. Printre altele, dacă se vede pe ei că sunt interesați de Mihai Viteazul sau că recită prea vibrant Scrisoarea a III - a sau, Doamne ferește, vin la școală împopoțonați cu ceva veșminte populare, astea-s semne de radicalizare. 

Profesorul va turna unde trebuie (la director? la inspector? la șefa de cadre? direct la SRI sau la miliție ori la don procoror?), după care copilul va rămâne în lista neagră în mod perpetuu, mai ceva ca debitorul care a ratat o rată de 300 de lei la bancă și a ajuns în Biroul de Credit. 

Cei 1200 de profesori școliți de SRI vor considera legitim să toarne și colegi… E adevărat că și azi unii fac asta, fie ca acoperiți ai SRI (ce, credeați că în școli și universități nu există așa ceva? păi, bugetul acela de 1,5 mld euro anual pe ce se cheltuie?), fie pentru că au turnătoria în sânge. Acum au și patalama, emisă într-un program de un milion de euro, co-finanțat de UE și de guvernul României… 

De aceea zic: organizațiile de părinți și sindicatele profesorilor trebuie să ceară urgent informații despre acești cursanți și viitori turnători ai SRI, ca să se știe la ce școli să NU fie înscriși copiii și la care nu se lucrează în libertate și pace, ca dascăl.

Altfel, educația va fi fost și mai infestată de securiști care dictează unde să pui "pepsiglas” și pe cine să votezi ca președinte (mă rog, în ultimii 12 ani a fost vorba, mai degrabă, de mutul satului și prostul cartierului).