Larry Fink este patronul Black Rock, molohul suprem al capitalismului de spionaj și captivitate, gestionar al unei porțiuni enorme a bogăției globale - peste 20 de trilioane de dolari. 

Așdar, să ascultăm de elitele auto-mandatate, nealese de nimeni și imune la răspunderea pentru distrugerea lumii… 

  

În acest timp, miliardarii devin trilionari… 

Ce pavăză, ce scut avem contra acestei Legiuni de molohi? 

Democrațiile trebuie să se bazeze pe drepturile și libertățile individuale. 

Problema este că, sub impactul utilitarianismului (un curent filosofic cinic care pretinde că individului îi este preferabilă colectivitatea și că un om poate fi sacrificat dacă sunt salvați 100 – fără a gândi că, în viitor, acel om sacrificat ar putea salva un milion …) și al cinismului punerii de prețuri asupra sufletelor (corporațiile utilizează fără reținere conceptul de „resurse umane”, care face din om o cifră, o marfă), lumea de azi pune așa-numitul „bine colectiv” deasupra drepturilor individului.

Este evident că toată lumea este interesată în binele comun – chestiunea gravă este că acest „bine comun” nu este o rezultantă naturală a acțiunii sociale și a fraternității, ci un concept oficial, canonic, birocratic și voluntarist.

 

Puterea, elitele tehnocratice, birocrații, politicienii, echivalează binele comun cu ceea ce ei dictează sau planifică ori, după caz, schimbă de la o zi la alta, sub impactul „necesităților” ideologice, cinic-economice și chiar neo-religioase – această „știință” oficială, canonică, devine o religie al cărui precept este „crede și nu cerceta”. Mai rău ca în Evul mediu.  

Reținând că acest slogan nu este o dogma creștină, ci un justificativ al puterii absolute a elitelor plutocrate, vom observa că, în mod paradoxal, creștinismul „încurcă” ordinea mondială actuală, întrucât promovează liberul arbitru. 

 

Înainte de pandemie, drepturile omului nu mai erau „la modă”. Societatea vestică, euro-atlantică, părea că a „rezolvat” acest lucru și că nu mai este necesară nicio vigilență, că totul este deja stabilit. Politic corect, omul digitalizat și hedonist era convins că statul și corporațiile (principalii generatorii de abuzuri de putere și de fapte și comportamente de încălcare a drepturilor și libertăților omului) sunt de mare încredere și nu mai e deloc nevoie de cineva care să le „tragă de mânecă” în vederea respectării și realizării drepturilor și libertăților individuale și cetățenești. În societatea vestică nu se mai întâlnise nimeni cu totalitarismul de mai mult de 75 de ani, deci vesticii nu mai știau cum „miroase” totalitarismul și nici cum arată dubla agenda, dublul standard și minciunile oficiale.

 

Bizar, dar această stare de lucruri se consolidase în ciuda faptului că autoritățile vestice au mințit continuu în ultimii 20 de ani – de la cele două războaie pornite pe premize false (Iraq, Afganistan), la criza bancară, la criza imigranților, la criza sanitară, la criza energetică etc.

 

Pe de altă parte, totalitarismul nu se instaurează de pe o zi pe alta, ci pas cu pas. La fel ca în sindromul broaștei fierte (aruncată într-un recipient cu apă fierbinte, o broască va încerca să sară rapid de acolo, pentru a se salva, căci pericolul este iminent și palpabil; o broască pusă în același recipient, în apă rece, încălzită la foc mic, până la temperatura de fierbere, nu va sesiza că fierbe și va muri), omul contemporan nu mai poate percepe procesul treptat în care dispare democrația, pentru că este „fiartă” la foc mic.

Curând, unii dintre copiii noștri se vor trezi și ne vor întreba:

De ce nu ați oprit dictatura, de ce ne-ați distrus lumea?

Putem noi să stăm drepți în fața acestor copii, viitorii adulți ai acestui popor, și să spunem că ne-am opus tiraniei, că am luptat pentru libertate și democrație, că am încercat să schimbăm traseul tunelului în care orbecăiam, nesesizând că pe contra-sens nu se vede luminița de la capătul tunelului, ci locomotiva care vine cu viteză peste noi?

Putem să ne trezim mai degrabă noi decât urmașii noștri din letargie și din tendința de supunere necondiționată și să schimbăm azi modul în care ne raportăm la politica dusă curent de cleptocrații și farsorii care ne conduc acum către acea locomotivă care vine pe contrasens?

Un lucru bun la această farsă continuă a „luptei” cu pandemia, climate change, dez-informare și cu războiul hibrid (mai nou, cu ... extratereștri) este că oamenii (nu toți, ci doar o minoritate, dar semnificativă, totuși) au perceput că apa în care fierbe statul de drept dă în fiert. Azi, tot mai mulți oameni vor să se extragă rapid din recipientul încălzit la foc mic, pentru a se salva și pentru a-i avertiza și pe alții că sunt fierți și consumați. De aceea, militantismul pentru drepturile și libertățile omului este din nou „la modă”, iar asta este ca un fel de „lebădă neagră” pentru cei care pregăteau recipientul de fierbere la foc mic – nu se așteptau la asta, ci la conformare și supunere necondiționată.

Acest militantism este cu atât mai necesar când constatăm că ne ducem cu viteză pe panta fatală a totalitarismului și a segregării (apartheid …) pe criterii medicale, economice, de rasă, de „bulă” de internet, de pagină de socializare etc.

În final, să ne reamintim că „mai binecuvântat este cel ce dăruiește decât cel ce primește”. (Faptele Apostolilor, 20:35)