Av. Gheorghe Piperea: Problema creșterii aberante a prețului carburantului a primit de la autoritățile noastre cea mai idioată soluție: compensarea cu 50 de bani pe litru

Problema creșterii aberante a prețului carburantului a primit de la autoritățile noastre cea mai idioată soluție: compensarea cu 50 de bani pe litru.
În afară de gluma proastă cu acest cuantum de "reducere”, de 50 de bani, minunata măsură de politică economică chestia mai are aceste „avantaje”:
(i) prețul la pompă nu se reduce, el doar se va plăti de consumator și de se va co-plăti de stat, adică de noi; astfel, prețul se va consolida la nivelul actual sau, și mai rău, va crește progresiv la orice nivel vor considera producătorii și distribuitorii că este potrivit; poate fi un preț „potrivit”, de exemplu, 10 lei în iulie sau 15 lei în octombrie - noi să fim sănătoși, că ne dă Cîțu 50 de bani pe litru;
(ii) compensarea nu se va acorda tuturor, ci numai persoanelor sau întreprinderilor aflate în situație dificilă precară; vor fi emise criterii, proceduri, metodologii, vor fi făcute controale, va dura luni de zile până când cei 50 de bani vor fi alocați, deci reducerea nu va mai fi de la 9 lei la 8,5 lei, ci de la 15 lei la 14,5 lei; cine nu crede, să ia experiența „compensării” facturilor de utilități, unde a ieșit o minune de haos administrativ și economic;
(iii) cei 50 de bani vor fi suportați din taxe și impozite, plătite de plătitorii obișnuiți, adică de către noi, cei care nu practicăm evaziunea sau optimizarea fiscală (cauzele unei găuri anuale în buget ce 35 de miliarde de euro, btw), chit că noi nu vom primi minunata compensare;
(iv) ca să poată fi susținută, această compensare va genera taxe sau impozite noi; statul nu are cum să se mai împrumute pentru a o susține, căci dobânzile sunt deja dincolo de 9% pe an; și mai „interesant” - această compensare nu va fi susținută de stat printr-un impozit pe profiturile excepționale ale companiilor din domeniu, ale băncilor și ale multinaționalelor din comerțul de tip hypermarket, așa cum face Ungaria, de exemplu, ci din noi taxe și impozite aplicate nouă, cetățenilor și micilor afaceri;
(v) oamenii vor renunța treptat la mașinile cu motoare termice; avem 9 milioane de vehicule care vor sta pe marginea drumului, degeaba; există milioane de credite și de leasing - uri care nu vor mai putea fi achitate - și din acest domeniu ne așteptăm la viitoare executări silite, care vor putea duce și la evacuări din locuința familială; vom avea mase mari de oameni care nu se vor mai putea deplasa comod și rapid și peste un milion de micro-afaceri care nu mai pot funcționa; vom ajunge să cerem în piața publică rații și prețuri plafonate, ceea ce va fi însemnat cvasi-finalul economiei de piață.
Iată ce poate însemna să fii "liberal” în varianta afumatului Cîțu.
PS: Sigur mă veți întreba ce soluții am eu. Bun, reamintesc că eu nu sunt premier sau președinte. Dar oareșce soluții simple și ușor aplicabile ar putea fi găsite, par egzamplu:
- reducerea temporară a accizei la carburant* sau chiar suspendarea aplicabilității acesteia pe termen de 6 luni**;
- plafonarea temporară a prețului, lucru permis de Legea concurenței nr.20/1996 și de OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor și a serviciilor de piață;
- compensarea realistă a costului carburantului, aplicabilă doar pentru persoanele fizice sau juridice aflate în dificultate și numai dintr-un impozit temporar aplicat profiturilor excepționale ale corporațiilor din domeniu.
*puțină lume știe că accizele sunt taxe pe consum, menite a descuraja consumul anumitor produse sau servicii; exact la fel este și acciza la carburant; pentru a scăpa de conjunctura nefericită dată de prelungirea la nesfârșit a plandemiei și a războiului, unele state UE au luat deja acest gen de măsuri, renunțând o vreme la descurajarea consumului de carburant produs din resurse fosile, cauzator de CO2 și NOx
**Joe Biden a cerut ieri Congresului american suspendarea pe 3 luni a taxelor care intră în prețul carburantului, măsură fără precedent în istoria americanilor
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Poporul Român
Locații: România
Subiecte: proteste benzină proteste benzinării
Organizații: Lukoil Ministerul Economiei MOL OMV Petrom
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)