Av. Gheorghe Piperea: Vă mai amintiți afirmația “țara s-a umplut de mămicuțe și bebeluși”? De la Petrov Băsescu la Nicușor Dan
Îi aparține turnătorului la securitate Petrov, alias Băsescu. A făcut-o în mai 2010, când ne spunea ce bine e să taie din indemnizațiile pentru creșterea copiilor, ca să meargă planurile de austeritate moșmondite cu FMI și CE, de la care luase 20 de miliarde împrumut ca să salveze băncile falimentare.
A impus Petrov, atunci, și alte măsuri fasciste, cum ar fi tăieri de salarii ale bugetarilor de 25% și majorarea tva la 24%. Dar cea mai cinică a fost cea contra "mămicuțelor și bebelușilor”.
A urmat o lungă perioadă de falimente personale ale celor mulți (inclusiv simpatizanți băsiști și neo-liberali) și de acumulare de averi de către cei puțini și mufați la robinetul de stat. Dar cel mai grav efect a fost că lumea a perceput că nu se mai pot construi planuri de familie bazându-te pe statul român, "democratic și social”, și copiii au început să vină pe lume tot mai rar. Am intrat în regres demografic accelerat.
E, și iată că, după 15 ani, timp în care lumea l-a iertat pe Băsescu, iar CCR i-a dat înapoi privilegiile de ex-președinte, chit că a rămas tot Petrov, vine un alt supărat, desemnat premier de un "onest”, și readuce pe masa sacrificiilor inutile și injuste, alături de seniorii țării, mămicile, tăticii, bebelușii și stabilitatea demografică a României.
Guvernul Bolojan va elimina scutirea de cass a părinților aflați în îngrijirea copiilor mici, scutire care azi se regăsește în Legea nr. 96/2005 privind reforma în domeniul sănătății (*). Pentru a beneficia de asigurare medicală, cei în cauză vor fi obligați să achite cass de cca 2600 de lei pe an.
Notă extrem de importantă pentru cei vizați: regula în domeniu este că primești asigurare medicală (clinică, spital, medicamente) dacă aduci dovezi că ai plătit cass timp de un an, anterior. Deci, posibil ca cei vizați de "austeritatea” bolojaniană să aibă drept la asigurare de acum într-un an… Până atunci, se descurcă singuri, pe cont propriu…
Mizeria asta seamănă cu moda din plandemie, când influencerii pro-vaccin și naziștii arahatofili cereau imperativ ca cei ce refuză vaccinarea să nu mai primească asigurarea medicală (deși, în cazul meu, e vorba de 31 de ani de când plătesc asigurare medicală, deseori nedatorat). Nu s-a pus în practică atunci, se pune în pratică acum, sub talpa bocancului pro-european: părinții care au plătit și vor plăti zeci de ani cass, pensionarii care au plătit zeci de ani cass, vor fi privați de asigurări medicale dacă nu contribuie la sistem.
Halal valori europene, halal cinste, halal respect pentru rule of law.
Ca să realizăm împreună cinismul acestei măsuri de "austeritate”, egalat de impunerea unui cass de 10% pe sumele din pensii "mari”, care depășesc 3000 de lei: la ora actuală se plătește cass pe aproape tot ce mișcă (cu excepția pensiilor speciale de magistrați), dar sistemul medical românesc e mereu în colaps, în timp ce corporațiile pharma și marii distribuitori de medicamente fac cifre ce afaceri de zeci de miliarde anual și nu plătesc impozite, întrucât fac "optimizare fiscală”.
(*) Am contribuit atunci, în 2005, la elaborarea acestor dispoziții cruciale pentru sănătatea demografică și morală a acestui popor, solidaritatea de acest gen fiind un principiu fundamental al unei comunități închegate și reziliente în timp - africanii, mult mai înțelepți decât neo-liberalii cu tendințe fasciste, spun că "e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Mesajul regizorului Constantin Vaeni către Alexandru Florian-Feinstein: ”Auzi, băi.. Foriane - și (sau) cum "puii mei" te-o mai "chema" de fapt: calmează-te, bufonule,.. să nu te lovească, dreaku', vreun AVC!”
De Ziua Americii, Nicușor Dan i-a omagiat pentru americani pe luptătorii anticomuniști din MIȘCAREA LEGIONARĂ parașutați de SUA și NATO în Munții României
La Dumbrava a atacat Clanul Psihopaților - un om a murit, un vizitator a fost răpit și nu se știe nimic de el
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Recomandările noastre
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Persoane: Emil Boc Ilie Bolojan Nicușor Dan Traian Băsescu
Locații: România
Subiecte: Alocatii copii Petrov
Organizații: Guvernul României Rețeaua Soros Securitatea
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)