Av. Gheorghe Piperea: Vom ajunge să trăim într-un regim putinist sau chinezesc, în ciuda „valorilor” europene pe care le afișează curcubeic și ipocrit corporațiile. Nici măcar o centimă din muntele de bani cheltuit în Ucraina nu ar fi fost alocat sărăciei


SUA și UE au cheltuit în mod direct 34 de miliarde de dolari, respectiv, 35 de miliarde de euro, pentru continuarea cu orice preț a războiului cu Rusia. SUA se pregătesc să mai pompeze 40 de miliarde de dolari, în același scop.
Nici măcar o centimă din acest munte de bani nu ar fi fost alocat vreodată combaterii sărăciei și analfabetismului din țari ale UE sau din vecinătate. Ce să mai vorbim de foametea și bolile adevărate ale Africii sau ale sudului Asiei…
Costurile indirecte ale acestui război sunt infinit mai mari: inflație (în curând, stagflație), sărăcire sau chiar privare energetică, falimente, șomaj, penurie de materie primă și produse de larg consum. Sărăcirea clasei de mijloc, neîncrederea în viitor și în democrație și chiar radicalizarea, vor lua locul confortului hedonist, totalitarismul venind ca o soluție "naturală” la crizele care se vor fi ivit.
Adică, vom ajunge să trăim într-un regim putinist sau chinezesc, în ciuda "valorilor” europene pe care le afișează curcubeic și ipocrit corporațiile.
Și, cică, sprijinirea fățișă a acestui război tocmai asta ar intenționa să evite…
Între timp, ucrainienii sunt umflați artificial cu slavă, ca să nu le vină proasta idee de a cere pacea. În acest scop, merge chiar și să furi voturi de la artiști care și-au dat toată silința să pară că participă la un concurs și să le donezi Ucrainei.
Just follow the money
Congresul american se chinuie să aprobe un ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de dolari. Deocamdată, un singur senator se opune: Rand Paul. El cere un mecanism independent de verificare a modului în care acest fluviu de bani sunt cheltuiți. E clar că cei 34 de miliarde aruncați deja în războiul din Ucraina de Biden și-au cam pierdut urma, de vreme ce Rand Paul a pus o asemenea problemă.
Așa-zisul ajutor pentru Ucraina se împarte așa:
20 de miliarde merg către complexul militar - industrial american (care
rămăsese fără oxigen pe vremea plandemiei), pentru a fabrica arme de
trimis în Ucraina si alte 20 de miliarde vor fi cheltuite pe … diverse.
Biden cere încredere totală și dă asigurări că banii vor fi cheltuiți
bine. Ca și în cazul Biden-junior, presa main - stream și paginile de
socializare, plus fact-checker-ii se vor asigura că adevărul nu e ce
vedem noi, ci imaginea butaforică edificată de ei. Informați-vă numai
din surse oficiale…
De fapt, săracii țărilor bogate vor finanța
bogații țării sărace, mai precis oligarhii țării sărace care a avut
nenorocul de a fi atacată de ruși.
Ilustrație-parodie din SUA: Babylonbee
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Joe Biden Ursula von der Leyen Volodimir Zelenski
Locații: Rusia SUA Ucraina Uniunea Europeană
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Comisia Europeana Partidul Democrat Senatul SUA
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)