Av. Marina Ioan Alexandru: Atenție maximă la contractul educațional!

Referitor la faptul că la începutul anului școlar se impune obligativitatea semnării contractului educațional, iar în sens contrar se aplică amenzi usturătoare, vă învederez următoarele:
Tratatele de drept spun clar că la încheierea unui act juridic...contractul educațional este un act juridic...
CONSIMȚĂMÂNTUL părților trebuie să fie liber exprimat și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ!
Altfel contractul este nul!!!
În cazul contractului educațional, sancțiunea amenzii la refuzul semnării contractului, înseamnă smulgerea consimțământului prin violență în primul rând...violență psiho-emoțională, urmată de inducerea în eroare cu privire la onestitatea clauzelor contractuale și mai ales la intenția pentru care vrei să determini încheierea contractului, recurgând astfel, la obligarea părinților în cauză la semnarea unui asemenea contract!!!
Dacă contractul educațional ar fi încheiat pentru o justă cauză, în condiții de legalitate, etică și moralitate, din partea prestatorului de servicii educaționale, respectiv din partea Ministerului Educației și pe scară ierarhică în jos, până la unitatea de învățământ, atunci este exclusă obligativitatea încheierii unui astfel de contract, obligativitate care oricum este exclusă, deoarece generează nulitate prin vicierea consimțământului.
În concluzie, avem toate motivele de bănuială legitimă în ceea ce privește onestitatea cadrelor din sistemul de învățământ din România, precum și cu privire la sistemul de învățământ în sine, așa cum a ajuns să fie mutilat.
Această bănuială legitimă cu privire la îndeplinirea unor acte ilicite în cadrul procesului educațional, rezidă și din faptul că din momentul în care ai încheiat un contract și ai dus copilul la școală, practic tu ca mamă și tată sau reprezentat legal, prin contract ți-ai predat "școlii" împreună cu copilul și dreptul și autoritatea părintească ce o ai asupra acestuia.
Cadrele didactice au dreptul să facă ceea ce consideră de cuviință conform ROFUIP, inclusiv să predea copilul DGASPC pentru că așa a interpretat nu știm cum, ceva ce i s-a părut, după nu știm ce "reguli".
Iar în acest sens, există deja legislație în vigoare...celebra lege a separării copilului de familie, spre exemplu.
ATENȚIE maximă!!!
Voi reveni cu soluții, ca în fiecare an, din 2020 încoace!!!
DOAMNE ajută-ne!
Marina-Ioana Alexandru
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație Opinii Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: contractul educațional
Organizații: Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)