Av. Marina-Ioana Alexandru și Călin Georgescu ne spun ce se va întâmpla în Procesul contra Sistemului: Mergem la Curtea de Apel! NOU MESAJ VIDEO al câștigătorului alegerilor: ”Riscați să plătiți voturile anulate cu ANI GREI DE PUȘCĂRIE!”
Călin Georgescu:
„Pe 16 decembrie 1989, Timișoara cerea Libertate. O zi mai târziu, Libertatea era eliminată prin gloanțe criminale. Îmi plec fruntea în memoria copiilor uciși pe scările Catedralei Metropolitane în după amiaza zilei de 17 decembrie 1989. Uciși, pentru că strigau LIBERTATE. Ridic ochii de pe chipul lor veșnic viu asemenea sfintelor icoane ale poporului nostru. Pentru că pe jertfa lor noi astăzi ne clădim forța, entuziasmul și convingerea lor că vom birui din nou și sper ca niciodată armele să nu mai fie îndreptate spre poporul nostru.
Din păcate, acum 10 zile, libertatea neamului nostru, pe care am câștigat-o prin sânge, a fost din nou luată la țintă, de data aceasta de armata politică de la Curtea Constituțională a României. Justiția are obligația să fie justă, să țină balanța în echilibru, nu să se încline în favoarea celui care o apasă mai tare. Le reamintesc judecătorilor ce au jurat: jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei!, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire, așa să-mi ajute Dumnezeu.
De aceea, doamnelor și domnilor judecători ai CCR, nu oare v-ați încălcat jurământul prin ceea ce ați decis în data de 6 decembrie? Nu cumva ați jurat strâmb? Vreți să vă ajute Dumnezeu, așa cum spune jurământul magistraților?
Atunci reparați-vă greșeala! Doar așa oamenii mai pot avea încredere în dreapta judecată a instituțiilor statului.
Vă atrag atenția că riscați să plătiți voturile anulate cu ani grei de pușcărie!
Nu uitați că nimeni nu este mai respus de lege, nici măcar noi. Mai ales voi, cei care ar fi trebuit să protejați legea, nu să o condamnați nedrept. Reveniți asupra greșelii făcute și reparați de îndată nedreptatea create acestui popor! Acesta este mesajul pe care vi-l transmis astăzi!
De asemenea, de 10 zile observăm o liniște din partea comunității internaționale cu privire la nedreptate făcută poporului nostru. De ce? Oare pentru că în momentul în care am cerut pace în Ucraina, zeii războiului au decis că nu pacea este cea care să domnească în România?! Foarte bine! Noi, românii, trăim momentul în care vom arăta că suntem curajoși. Curajul de a fi români. Da, avem curajul și vom păstra linia neamului nostru neînvins și nedestrămat din dorințele și interesele altora. În definitive, este alegerea noastră, nu a altcuiva. Noi ne alegem președintele, noi ne alegem destinul, nu ne dorim să ni le aleagă alții!
Chiar spre să nu mai apară ingerințe mediatice de susținere din partea unor persoane care au făcut în mod direct, chiar televizat, aceste ingerințe mediatice în decursul campaniei electorale.
Închei prin a vă spune din nou că suntem în zilele în care liberate s-a plătit cu sânge la Timișoara. Doar cine nu a trăit acele vremuri nu poate înțelege de ce libertatea și democrația este mai prețioasă decât viață însăși Să nu mai fie niciodată nevoie de un sacrificiu atât de mare Avem nevoie ca judecătorii și Justiția să-și respecte jurământul și să țină democrația vie și sănătoasă. Nimeni, niciodată, să nu fie sau să se creadă mai presus de lege, pentru că nu va fi decât o iluzie.
Dumnezeu este doar Unul, nu vă credeți egalii lui!”, spune Călin Georgescu în mesajul său VIDEO (mai sus) din și despre 16 decembrie.
Av. Marina-Ioana Alexandru:
Este obligatoriu să se restaureze urgent ordinea constituțională și de drept în ceea ce privește procedura electorală, fără a permite nici o intervenție politică.
Legea fundamentală a țării-Constituția României, suveranitatea și libertatea poporului român nu se negociază, nu se comercializează și nu se contestă, acestea sunt sacre și nu reprezintă favoruri care să fie acordate după bunul plac al unei instituții, a unui grup politic sau al vreunui funcționar public - salariat al poporului român.
Nerespectarea Constituției, determină apariția stării de insecuritate juridică și a susceptibilității de a intra sub incidența dispozițiilor art. 394-398 cod penal cu privire la trădare prin acțiuni împotriva ordinii constituționale pentru toți aceia care au premeditat și sunt complici la crearea acestei situații echivalente cu lovitura de stat.
S-a ignorat Art.2 pct.1 din Constituția României care dispune imperativ: „Suveranitatea națională aparține poporul român”(care este titularul natural și de drept al puterii politice).
Nu s-a respectat voința supremă și suverană a românilor din România și din diaspora, manifestată prin cele nouă milioane de voturi exprimate în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din data de 24 noiembrie 2024, care s-a desfășurat în condiții de legalitate.
S-au încălcat flagrant principiile primordiale ale dreptului și ale înfăptuirii actului de justiție în sine, respectiv, principiul bunei-credințe, principiul prezumției de nevinovăție, dreptul la apărare, urmate de încălcarea drepturilor electorale, a libertății conștiinței și al libertății de exprimare prin vot.
Votul cetățenilor reprezintă consimțământul liber exprimat cu discernământ.
Anularea procesului electoral, înseamnă anularea tuturor voturilor valide, adică, înseamnă anularea consimțământului liber exprimat cu discernământ a 9 (nouă) milioane de cetățeni ai României din țară și străinătate.
Hotărârea nr.31/02 decembrie 2024, publicată în Monitotul Oficial nr.1214/03 decembrie 2024 este definitivă, a fost pusă în executare prin derularea turului al doilea de scrutin, începând cu orele 01,00 din ziua de vineri 06 decembrie 2024 și are autoritate de lucru judecat.
Domnul Călin Georgescu este candidat legal validat și calificat pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care a fost oprit brusc, ilegal si anticonstituțional, deși procedura de votare se afla în plină desfășurare, începând cu orele 01,00 din ziua de vineri 06 decembrie 2024.
Domnul Călin Georgescu, detașat față de restul candidaților, a obținut cel mai mare număr de voturi încă de la primul tur de scrutin.
Referitor la anularea celor trei decizii: Decizia Biroului Electoral Central nr. 230D din 06.12.2024 privind punerea în aplicare a soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale a României în ședința din data de 06 decembrie 2024; Decizia Biroului Electoral Central nr. 231D din 07.12.2024; Decizia Biroului Electoral Central nr. 232D din 07.12.2024, astăzi, 16 decembrie 2024, Înalta Curte de Casație si Justiție, își declină competența materială pentru soluționarea cauzei.
În acest sens : Respinge excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și intimații Serviciul Român de Informații și Statul Major al Apărării prin Șeful Statului Major al Apărării, ca nefondată. Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, precizată și completată formulată de reclamanții Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept și Georgescu Călin, în contradictoriu cu intimații Biroul Electoral Central, Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Apărării și Șeful Statului Major al Apărării, Guvernul României prin Prim-Ministru, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională a României, Serviciul Român de Informații, Președintele României, Klaus Iohannis reprezentat de Administrația Prezidențială și Lasconi Elena – Valerica, privind anularea Deciziilor Biroului Electoral Central nr. 230D din 06.12.2024, nr. 231D din 07.12.2024 și nr. 232D din 07.12.2024 și obligarea Guvernului României la emiterea unei noi hotărâri de Guvern, în favoarea Curții de Apel București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Așteptăm termenul de judecată care va fi fixat, pentru a ne judeca pe fondul cauzei, la Curtea de Apel București-Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Avocat Marina-Ioana Alexandru, avocat al Familiei Călin Georgescu
VIDEO de azi de la ICCJ:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Mămăliga națională trebuie să explodeze acum! Mâine va fi prea târziu...
Mesaj exploziv de la Casa Albă
INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma. USR-ista Diana Buzoianu a comis-o grav - Probleme de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
Criza de nervi a lui Yermak – Crăiasa Zăpezilor de la Kiev – Miraculoasa metamorfoză a lui Zelenski: din omidă s-a făcut fluture
Marea Europă a pierdut Războiul din Ucraina
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Persoane: Călin Georgescu
Subiecte: Alegeri Anulate Alegeri prezidențiale
Organizații: Autoritatea Electorală Permanentă Biroul Electoral Central Curtea de Apel Bucuresti ICCJ
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)