ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Recent am dat peste un comentariu privind acest subiect spinos. Toate „minoritățile” pretind să fie victimizate, iar societatea globală, tribunalele și ONU au construit o „ierarhie a victimizării”: unele grupuri sunt mai îndreptățite la statutul de „victime” (și, în consecință, la mai multă atenție din partea presei), iar altele mai puțin îndreptățite.

În vârful piramidei se află, de câteva decenii, „minoritățile sexuale”, iar din 2020 încoace „minoritățile rasiale”. Dar cele mai persecutate comunități din lume, și anume cele creștine, nu sunt nici măcar menționate. De ce oare?

Comentariul lui Rupert Shortt, Why don’t more people care about Christian persecution? este direct relevant acestei preocupări pe care o am de mulți ani. Shortt e, de fapt, autorul unei cărți privind subiectul, The Eclipse of Christianity and Why It Matters / Apusul creștinismului și de ce ar trebui să ne pese. Pe 28 septembrie, Shortt a publicat un pasaj din cartea lui în The Spectator. Link: https://www.spectator.co.uk/.../why-dont-more-people.../
 
Vă pun la dispoziție traducerea în limba română.

***

În timp ce iudaismul este proporțional cea mai persecutată credință globală, creștinismul este de departe cea mai oprimată numeric. Unul din șapte creștini din întreaga lume – aproximativ 300 de milioane de oameni – sunt amenințați, inclusiv unul din cinci în Africa. Cu toate acestea, auzim prea puțin despre acest val în creștere al „creștinfobiei”. Creștinii sunt încă considerați a fi disproporționat albi, occidentali sau privilegiați – și, prin urmare, cumva, mai puțin vulnerabili la opresiune.

Creștinii sunt chiar în pericol si în Occident. Peste 850 de biserici și cimitire creștine au fost atacate în Franța în 2021. Un preot catolic, părintele Olivier Maire, a murit tragic în același an. El a fost lovit mortal de Emmanuel Abayisenga, aflat pe cauțiune, în așteptarea procesului pentru un atac incendiar asupra catedralei din Nantes. 

La câteva luni după moartea lui Maire, catolicii care participau la o procesiune din Nanterre au fost denunțați în stradă drept „kafiri” sau „necredincioși” de către demonstranții islamiști. Un membru al grupului a strigat „Wallah [jur] pe Coran că vă voi tăia gâtul.” Aceste evenimente au avut loc la cinci ani după martiriul părintelui Jacques Hamel, ucis de adepții Statului Islamic în timp ce ținea Liturghia la o biserică din Saint-. Étienne-du-Rouvray, Normandia.

În februarie 2022, Ministerul de Interne francez a promis o finanțare sporită pentru securitatea bisericilor catolice după o nouă serie de atacuri, inclusiv la catedrala Saint-Denis din afara Parisului (ferestre și uși sparte); în Bondy și Romainville, tot lângă capitală (furtul și profanarea corturilor la bisericile din ambele locuri); în Vitry-sur-Seine (profanare și furt); în Poitiers (statui ale sfinților distruse); și Paray-le-Monial, la nord de Lyon (furt de relicve). Un sentiment de alarmă nu a fost simțit doar de catolici. Angajamentul guvernului a urmat unei cereri fără precedent de garanții de securitate din partea președintelui Federației Protestante din Franța.

Dar lucrurile nu s-au îmbunătățit. Sute de spații sacre – cimitire și Calvare, precum și biserici – au fost profanate pe tot parcursul anului 2022. Unele biserici, precum catedrala din Saint-Pol-de-Léon, Bretania, au fost vizate de mai multe ori de vandali sau incendiari. Modelul s-a repetat anul trecut: cifrele guvernamentale înregistrează aproximativ 1 000 (o mie) de atacuri anti-creștine, dintre care 90% au presupus profanarea proprietății bisericii.

Încă au loc scandaluri similare. În noaptea de duminică, 14 iulie, Notre-Dame-du-Travail din sudul Parisului a fost împodobită cu graffiti care cereau distrugerea clădirii și decapitarea creștinilor. Un incendiu izbucnit lângă biserică a doua zi a fost stins înainte să se răspândească. Multe dintre sloganurile pulverizate atât în exterior, cât și în interiorul Notre-Dame-du-Travail au fost în mod explicit islamiste, inclusiv „Supuneți-vă lui Allah”, „Rugați-vă de cinci ori pe zi”, „Nenorocitul Isus, un singur dumnezeu, Allah”.

Amenințarea anti-creștină și-a asumat proporții globale cu câteva decenii în urmă. Privind dincolo de Irak și Afganistan, și într-un interval de timp care se întinde cu mult înainte de 9/11, putem vedea nenumărate comunități creștine aflate în defensivă împotriva formelor rampante de intoleranță, atât laice cât și religioase. Problema s-a agravat dramatic în ultimii 20 de ani.

Aceasta ar trebui să fie o problemă majoră de politică externă pentru guvernele dintr-o centură vastă a lumii. Din nefericire, nu ne spune prea multe despre ierarhiile false ale victimizării și despre punctele oarbe liberale mai largi. O conștientizare tardivă a problemei a apărut în unele tari, inclusiv atunci când Jeremy Hunt era ministru de externe în administrația Theresei May.

Avertizând în 2018 că creștinismul este pe cale de dispariție în locul său de naștere din Orientul Mijlociu și că eforturile actuale ale Marii Britanii nu se potrivesc cu amploarea problemei, Hunt a anunțat înființarea unei comisii independente conduse de episcopul Philip Mounstephen. Publicat în anul următor, raportul comisiei se bazează pe o mulțime de cercetări serioase - inclusiv o constatare că creștinii sunt vizați în 144 de țări. Raportul oferă o concluzie directă:

„Dovezile arată nu numai răspândirea geografică a persecuției anti-creștine, ci și severitatea crescândă a acesteia. În unele regiuni, nivelul și natura persecuției se apropie, fără îndoială, de a îndeplini definiția internațională a genocidului, conform celei adoptate de ONU. Eradicarea creștinilor și a altor minorități sub amenințarea „sabiei” sau a altor mijloace violente s-a dovedit a fi obiectivul specific și declarat al grupărilor extremiste din Siria, Irak, Egipt, nord-estul Nigeriei și Filipine.”

Această imagine tulburătoare, dar încă neglijată cronic, necesită o analiză informată teologic alături de reportaj. Dintre cele 41 de țări considerate tolerante din punct de vedere religios într-un sondaj realizat în urmă cu câțiva ani de think-tank-ul Freedom House – adică, scorul 1, 2 sau 3 pe o scară de la 1 la 7, 35 țări sunt în mod tradițional creștine. Doar două societăți tradițional creștine din 45, Belarus și Cuba, au fost considerate a nu fi „libere” – adică au obținut un scor de 6 sau 7. Celelalte țări evaluate foarte bine au inclus trei domenii istoric budiste: Japonia, Mongolia și Thailanda. Politicile budiste cu scoruri slabe au fost cele cu guverne comuniste: China, Tibet, Laos, Coreea de Nord și Vietnam. Printre numărul mic de țări în principal hinduse, Nepal a obținut scoruri proaste atât la libertatea politică, cât și la libertatea religioasă, în timp ce India a fost apreciată foarte bine în prima categorie, dar nu bine în cea de-a doua.

Întrucât sondajul arată clar că cele mai mari restricții ale libertăților religioase au loc în țările cu majoritate musulmană, ar trebui să se pună o întrebare controversată: are Islamul o problemă cu creștinismul ca atare, sau problema este mai degrabă o chestiune de contingențe geopolitice în unele regiuni și de probleme sociale (inclusiv de slabă integrare) în altele?