ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


WELCOME IN THE NEW WORLD (că la aia veche ni se spune că nu ne vom mai întoarce. Oare de ce?)

Au dat cei din Parlamentul Eupean in balbaiala cu Adeverinta electronica verde (certificat EU CXXXXD-19 cum i-au schimbat denumirea dupa aia).
S-au invartit, s-au sucit ca incalca legislatia pe GRDP, colectarea datelor, ca e discriminatorie, dar au zis că o scot ei la cap.

Ca sa para ca nu se colecteaza datele cetatenilor in vederea crearii unor baze de date (care pot fi folosite nu se stie cum si de cine, poate chiar la o monitorizare in masa) au învârtit și au sucit art. 9 din proiectul de Regulament, de nici ei nu mai știu ce au scris în el.”

Deh, așa e când ai comandă să se voteze, dar te trezești că ce e prin propunerea legislativă nu prea pupă cu ce e prin tratate, directive, alte regulamente, etc și te apuci de cârpit. Să fie bine ca să nu fie rău, dar, îl cârpești atât de bine de îl faci praf.

Cu toate ca l-au făcut varza, conținând prevederi contradictorii, la aliniatul 9 au băgat o prevedere ”Nu se efectuează nicio prelucrare sau păstrare centralizată a datelor cu caracter personal incluse în adeverință la nivelul statelor membre sau la nivelul Uniunii. ”

Pentru ca era cam discriminatoriu sa te oblige sa faci teste pe banii tăi din 3 în 3 zile ziseră că se fac că nu mai e, dacă zic că suportă statul cheltuielile și testele se fac gratis.
Pe același principiu să fie bine ca să nu fie rău, ziseră că bagă și asta în regulament.
Așa că băgară la art 3 alin 3c) care zice că: ”Eliberarea adeverințelor în temeiul alineatului (1) nu conduce la un tratament diferențiat și la discriminare bazată pe situația din punctul de vedere al vaccinării sau pe deținerea unei adeverințe specifice menționate la articolele 5, 6 și 7. Statele membre asigură posibilități de testare universale, accesibile, la timp și gratuite pentru a garanta dreptul la liberă circulație în interiorul Uniunii, fără discriminare din motive de posibilități economice sau financiare.”

Cu alte cuvinte, nu mai e domnule nicio discriminare, că puteți să faceți moca testele (aiurea).

Aaa, că nu există dovezi științifice pe nimic au recunoscut-o și cei din Parlamentul European. Au băgat un amendament nou în recitalurile alea (7a) conform căruia: ”Cu toate acestea, în această etapă, nu se știe încă în mod clar dacă vaccinurile previn transmiterea COVID-19. În mod similar, nu există dovezi suficiente cu privire la durata protecției efective împotriva COVID-19 în urma vindecării după o infecție anterioară.”

Deci, totul e apă de ploaie, n-are treabă cu combaterea vreunui virus pentru că nimic nu se știe sigur, da' dacă e comandă, nu execută ei?

Ia să facem așa un calcul scurt: în UE există vreo 500 milioane cetățeni. Taman mai comandară vreo 1,8 miliarde vaccinuri, iar cu ce au mai comandat până acum or fi vreo 2 miliarde și mai bine de vaccinuri. (că doar ne trebuie vreo 3 doze de vaccin la fiecare). În fine, se asigurară și de rezerve.

Deci, să zicem 2 miliarde doze vaccin x 10 euro/doză (că or face ăștia discount) = 20 miliarde euro.
Ce înseamnă pentru UE 20 miliarde euro? O nimica toată, că doar au acum vreo 750 miliarde euro (multe împrumutate) cu termen de cheltuire 2 ani, de nu știu ăia prin departamentele de pe la UE pe ce să mai zică că îi cheltuie, că depășesc cu mult bugetele obișnuite.
Da' nu e bai, stați liniștiți, că doar noi îi dăm înapoi, doar nu curg banii din cer. Împrumuturile se și restituie, nu?

Eh, și acuma să facem și un calcul cu testarea. Deci, un test valabil 72 ore, adică 3 zile. Într-un an, un cetățean ar trebui sa facă vreo 122 teste (365 zile /3). Nu de alta, dar tot auzii ca un mall se apuca de contractat deja aparate de-alea de scanat la intrare adeverințe de de toate.

Câți vor să se vaccineze? 30% hai să zicem 40%.
Ar mai rămâne vreo 60%. Pai, 500 mil cetateni UE x 60 % = 300 milioane cetățeni.
Pai, intr-un an 300 mil cetateni x 122 teste/cetatean = 36,6 miliarde teste.
Nu mai zicem de PCR, că e scump, hai să zicem că acceptă testele rapide, că tot aia e (adică un fâs). Cât e la noi acum testul rapid? 20 euro? Hai să zicem că ni-l ia Comisia la toți cu 5 euro/test ca e buna la negocieri si comanda cantitate mare pentru toți ăilalți.
36,6 miliarde teste x 5 euro/test = 183 miliarde euro pe an.
Față de 20 miliarde pe an vaccinurile, e cam scump, nu?
Vă prinsărăți acum de ce se comandară minim 3 doze de vaccin de căciulă? Că vrei nu vrei, o să zică să bagi un vaccin, ca e mai ieftin decât cu testul si n-are statul bani de cheltuit pe tine.

Da', mă băieți, dacă fu comandă, vedeți că greșirăți ordonatorul, nu era mai bine cu testele? Era cașcavalul mai mare.
Sau aia cu vaccinul este corelată cu aia cu monitorizarea și cu controlul. Costul mic, profitul mare, e de viitor. Că doar este era pandemiilor, că așa ni se spune. Se organizează și summit-uri pe la UE pe tema asta. Unu mare în luna mai 2021: cică să vedem ce am învățat din pandemia asta, că sigur vin altele. Mulți Nostradamuși avem!

Aaa, pentru persoanele care s-au vaccinat, cam cât de repede credeți că apare vaccinul la următoarea pandemie? Facem pariu că într-un termen mult mai scurt, chiar record? Iar atunci placa cu stați așa, când îl făcurăți? E bun? E rău? Ce-mi face? efecte adverse? Vocea joasă spre deloc, că văzură oamenii că se poate și sunteți de acord cu orice e nou, că ce e nou, e bun, nu?

(a se vedea forma regulamentului votată de Parlamentul European după prima citire: https://www.europarl.europa.eu)

Auzii un zvon că se ceartă acum prin UE că nu vor teste gratuite că sunt bani mulți și n-au (vreo 20 de state zic asta).

Sunt tare curioasă cu cearta asta, că doar m-am obișnuit în ultimul an cum stă treaba cu manipularea psihologică.

Așa că ori să ceartă de formă ca să câștige în final binele cetățeanului, adică aia cu testarea gratis (că doar e cașcavalul mai mare) si sa vezi ușurare atunci după stresul cu vaccinarea de 1 an ce se mai bucură lumea că e spre binele ei (pe banii ei, normal) pentru că nu or să mai impună vaccinarea obligatorie. (Aaa, dar monitorizarea tot rămâne, câștig: ei).

Ori se ceartă pe bune că aia cu vaccinarea e bătută palma demult și sunt oameni de cuvânt și să vezi ce se dă aprobare finală pe repede înainte la toate vaccinurile, lasă-le naiba de dovezi, că apar din neant, peste noapte. Iar o sa se bucure lumea, da' acum categoria ailaltă care s-a vaccinat sau vor să se vaccineze și crede că cei care nu se vaccinează îi omoară pe ei. (Aaa, și în cazul ăsta monitorizarea tot rămâne, câștig: tot ei).

****

Și-acu românii, adică ăia care intră în categoria ”statelor membre”: păi dacă e comandă, nu executăm noi pe repede înainte?

Făcură ei un proiect de ordin de ministru (al sănătății), din 29.03.2021 (adică imediat după ce a propus Comisia Europeana proiectul de Regulament cu adeverința verde la 17.03.2021).
Scriseră in el vrute si nevrute.
Făcură o dezbatere publică, veniră farmaciștii le ziseră că nu prea e bine că nu prea au cum, le mai ziseră că dacă au modificat legea farmaciștilor ca să facă și vaccinuri antivirus să nici nu se gândească pentru că ei nu au nicio pregătire să facă vaccinuri, nefiind învățați nici în facultate și nici postuniversitar, iar dacă intră omul în șoc anafilactic după vaccinare ei nu au cum să îl ajute și le moare-n brațe.
Mai fură și alții care le explicară că nu prea merge cu colectarea aia a tuturor datelor și pentru rezultatele negative și pentru cele pozitive pentru că tinde la o monitorizare în masă.

Da' ce contează ce zic alții? Comanda e comandă, mergem înainte.

Așa că apăru faimosul ordin nr. 644 în M of 483/10.05.2021: https://www.monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial.

Ce ieșii la români? Aceeași cârpeală făcută praf.

Auziră ei de pe la ăia de prin PE că dacă te faci că e testarea gratuită, e de bine, că cică nu ar fi discriminare. Păi nu ne facem noi că facem?

Așa că la art. 8 băgară că farmaciile vor face teste rapide și din rezerva proprie și din alea primite gratis de la MS. Întâi le fac pe alea primite gratis de la MS și când se termină, trec la ale lor (contra-cost).

La prima vedere, bucurie mare că e moca. Da' ia să vedem cam cat moca e la români?

Cam ce avem noi prin buzunare? Pai nu prea avem nimic. Suflă vântul. Datorie la 506,756 miliarde lei, din care in perioada ian 2020 - martie 2021 am ajuns la performanța de 133,259 miliarde lei datorie nou nouță. Adică am fost atât de tari încât intr-un an si 3 luni am reușit să creștem datoria publică cu 35,67%.
Acum cam chițăim: să se taie, să se reducă cheltuielile (dar să vedeți când va trebui să dăm împrumuturile înapoi....)
Așa , să reveni la testarea gratuită.
Să zicem că tot vreo 60% nu se vaccinează. 19 mil x 60% = 11,4 milioane.
11,4 mil x 122 teste/an /cetatean = 1,390 miliarde teste.
1,390 miliarde teste x 5 euro/test = 6,954 miliarde euro/an (adică vreo 34,77 miliarde lei. Dar ce mai contează dacă se adaugă la aia de 507 miliarde?).
Că se împrumută Romania sa ii plătească direct sau că se împrumută Comisia UE si i-i dam după aia, tot aia e, că tot din buzunarul nostru, al ăstora mulți se plătesc în final.

Deci, care va să zică, mai ușor cu bucuria că nimic nu e gratis. Nici dacă ți se oferă, da' mai degrabă nu o să ți se ofere că nu o să fie stocuri. Alea primite prin farmacii cu titlul gratuit de la MS or să fie cam puține și se trece la pasul 2: pe bani, adică din buzunarul nostru direct la livrare.

Deci, ne lămurirăm și cu asta: or să fie gratis, dar nu prea.

Și acum aia cu datele personale e frumoasă tare la noi.
Auziră ei de pe la PE că nu prea e bine să se facă o prelucrare sau păstrare centralizată a datelor cu caracter personal.

Păi nu se fac ei că nu se păstrează nimic?

Art 9 alin 3 - înainte de testare, pacientul va fi informat cu privire la scopul testării, prelucrarea datelor c caracter personal , obligația de raportare a REZULTATELOR testării, informații privind interpretarea rezultatelor testării și informații privind interpretarea rezultatelor testării, în cazul unui rezultat pozitiv. Dovada informarii de consemneaza in formularul din anexa 3.

Art. 10 lit a - rezultatul tuturor testelor efectuate se raportează zilnic prin completare în platforma informatică gestionată de DSP, iar dacă sunt probleme de funcționalitate a platformei datele se transmit prin e-mail conform anexei 4.

Așa, la prima vedere, mare brânză nu e. Raportează oamenii la DSP pe o platforma electronică rezultatul testelor.

Dar ia să ne uităm în anexe:
- anexa 3 - pct 2 date cu caracter personal: nume, prenume, CNP, domiciliu, rezultat test solicitat (starea de sănătate) se RAPORTEAZĂ pe platforma informatică gestionată de DSP (adică toate datele tale, nu numai rezultatul testului);
- anexa nr. 4 : rezultat, data recoltare, data rezultat, CNP, nume, prenume - oare ale cui or fi? Punem pariu că tot ale tale?

Care va să zică, unde se duc toate datele astea personale? Pe platforma informatică gestionată de DSP.

De ce? Cât stau acolo? Ce se face cu ele? Nimeni nu știe, că nu scrie.

Nu o fi asta cumva păstrare centralizată a datelor cu caracter personal și probabil și prelucrarea tot așa.

Parcă ăia din Parlamentul European ziseseră că nu trebuie să se întâmple asta, că de aia s-au chinuit să bage amendamentul ăla la art. 9 alin 3. (În fine, amestecate cu altele, făcură ciorbă, dar să indice ce frază vor de prin ciorba aia).

Și așa de curiozitate, platforma aia tot cu STS e ? Că prin ordinul ăsta zice că e gestionată de DSP, dar nu numai de el, iar proprietarul cine-o fi?

Dacă nu știți, platforma Corona forms (care e posibil să fie tot asta, că nu i-au spus și denumire, i-au zis ca e doar informatică) este proprietatea MS (că așa mi-au zis cei de la INSP când i-am intrebat ce cauta datele mele pe acolo).

Si ce să vezi? Datele mele personale care imi vin prelucrate în niste documente, eu nedându-mi niciodată acceptul în sensul ăsta, vin de la adresa de e-mail: noreply@corona-forms.ms.ro.

Și tot datele alea prelucrate mai îmi vin și pe sms de la nr 1863 (biențeles, fără să se semneze nimeni în mesaj. A venit din neant).

Am dat și eu căutare de curiozitate pe net, ca să văd al cui o fi nr ăla scurt. Și ce să vezi? E numărul lu STS.
https://www.sts.ro/.../actualizarea-platformei...

Așa că stați liniștiți, STS veghează la starea dvs de sănătate și se mai uită și pe unde sunteți, să fie sigur că sunteți ok.
Dacă vă e rău, stați liniștiți, nu intervine deloc, că doar nu o să vă perturbe intimitatea și viața privată.

Așa că stați liniștiți!

Sunteți în siguranță!

Statul și instituțiile sale de supraveghere veghează asupra dvs.

P.S.: Sunt în carantină. Știți cum mă verifică poliția dacă sunt în carantină? Mă sună cu număr ascuns.

Eu le spun că sunt cetățean cuminte și stau în casă, iar ei mă cred pe cuvânt.

Serios? De când cred ăștia pe cineva pe cuvânt?

O avea legătură cu platforma aia și cu numărul ăla de unde am primit sms, iar când mă sună știu sigur pe unde sunt? Mă-ntreb și eu.


Doamna avocat Elena Radu este președinta Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept