ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Că să evite surprize neplăcute calculate de vecinii ei din est, Polonia a luat toate măsurile legale pentru a preveni fenomene politice, militare și funciare speculative (land-grabing, green-grabing, etc...) precum cel de astăzi cu imigranții asiatici de la granița cu Bielorusia. Ce se face oare România într-o situație similară doamne ferește, dacă la granița de est sau nord ne trezim cu astfel de val de imigranți orientat de vecinii noștri, către o frontieră unde în interiorul României avem sute de mii de ha cumpărate de către persoane fizice și juridice din estul țării. Un lan de porumb poate ascunde multă tehnică militară și ar fi bine să învățăm din lecția poloneză.

Fenomenul de land-grabing (acaparare de pământ) are la bază voința politică de acaparare de pamânt a unui stat terț, într-o țară vizată printr-o tehnică insidioasă de colonizare pe timp de pace.

Noțiunea de acaparare de terenuri provine din limba engleză: land – (pământ), grabing - to grab - (a înșfășca) și a apărut pentru prima oară la nivel internațional în 2007-2008 în momentul exploziei prețurilor produselor agroalimentare. Primele țări acaparatoare în acel moment, pe care s-a concentrat atenția presei internaționale, erau Arabia Saudită și Coreea de sud care, în plină penurie alimentară, au achiziționat cu bani publici și privați terenuri vaste în Etiopia și Madagascar pentru a-și produce propria hrană.

Tehnicile de colonizare prin acaparare sunt multiple:

Acaparare prin cumpărare de către entități economice (de regulă, multinaționale, bănci, asiguratori, fonduri de investiții, speculatori, ferme industriale etc..) cu credite bonificate de către statul colonialist (cu dobândă, de regulă, între 0 și 1 %);

Acaparare prin cumpărare de către societăți economice de stat (vezi cazul Chinei și al țărilor din Golful Persic);
Acaparare prin arendare urmată de cumpărare de către entități economice (de regulă, multinaționale, bănci, asiguratori, fonduri de investiții, speculatori, ferme industriale etc..) cu credite bonificate de către statul colonialist (idem mai sus);

Acaparare prin cumpărare juridică mascată prin "contracte de buzunar” prin care se induce în eroare statul colonizat vis a vis de identitatea reală a cumpărătorului;

Acaparare prin cumpărare juridică mascată prin "acte doveditoare de proprietate de fapt” și nu "de drept”, inducând în eroare statul colonizat vis a vis de suprafața reală acaparată;
 
Acaparare prin cumpărare juridică mascată prin "operațiuni sub steag fals”, prin intermediul unor societăți anonime;

Acaparare prin retrocedări masive către cetățenii aparținând unui stat vecin cu antecedente istorice complexe, prin falsificarea arhivelor (vezi forumul Transilvania Furată).

Consecințele legate de siguranța națională și europeană prin acțiuni speculative de acaparare de terenuri (land-grabing) sunt extrem de grave:

– defrișarea pădurilor României de către companii multinaționale și fonduri speculative prin acaparare de terenuri;
– acapararea resurselor regenerabile (fotovoltaice, eoliene, hidrotehnice, geotermale) de către companii multinaționale și fondurile speculative prin acaparare de terenuri ;
– jefuirea resurselor solului (pământuri rare și metale rare) de către companii multinaționale și fonduri speculative ;
– acțiuni speculative de acaparare de terenuri agricole de către utilizatori care le schimbă categoria de folosință în terenuri producătoare de agrocarburanți sau bioenergie prin tehnologii extrem de chimizate care afectează grav sănătatea populației;
– acapararea geostrategică de suprafețe mari de teren în interiorul țării în lungul fâșiei de frontieră de către "cetățeni sau structuri și entități” aparțínând unor țări vecine sau cu risc ridicat de securitate pentru România;
– fragilizarea geostrategică a României prin acaparare geolocalizată de terenuri, urmată de atacuri cu arme geoclimatice (ex. în zonele cu defrișări masive) prin distrugerea moralului populației, din partea unui inamic real sau potențial;
– emigrarea masivă din spațiul rural a cca. 4 milioane de persoane tinere care constituie țesutul social pentru mobilizare în caz de forță majoră ;
– afectarea gravă a sănatății populației prin practicarea unei agriculturi industriale chimizate;
– părăsirea muntelui de către cca. 1 million de țărani, munte ce reprezintă ultima redută de apărare națională în caz de forță majoră ;
– sărăcirea programată a populației rurale, în special, în zonele geostrategice de frontieră (vezi cazul județului Vaslui) prin practicarea unei agriculturi industriale chimizate și crearea de vulnerabilități aferente;
- hrănirea deliberată a populației României cu alimente industrializate (chimizate, iradiate, hormonizate, modificate genetic etc…) ce reduc potențialul fizic și intelectal al cetățenilor români prin afectarea iremediabila a ADN-ului uman;
– dispariția țăranilor ca grup social cu cea mai ridicată natalitate, atât de necesară pentru o țară aflată în criză și pentru o Europă aflată pe toboganul demografic;
– afectarea gravă a securității europene prin acaparare geostrategică de terenuri de către persoane (fizice și juridice) non EU în contextul crizelor viitoare ale migranților și refugiaților economici, politici și climatici.

În toate țările Uniunii Europene, cumpărarea de pământ de către străini este o problemă de siguranță națională, iar avizele de cumpărare sunt eliberate de către Ministerul Apărării și C.S.A.T.

Numai în România C.S.A.T. și Ministerul Apărării nu au astfel de preocupări de siguranță națională?

Fiindcă dimensiunile socio-economice și politice ale subiectului sunt descrise în alte capitole, nu mai insistăm prea mult asupra lui. În schimb, dezamorsarea acestei bombe cu ceas se poate face simplu, printr-un act normativ care să armonizeze legislația României la cea a Poloniei, de exemplu (în cadrul legislației europene), țara pentru care polonezii sunt mai importanți decât orice alți cetățeni europeni și care se comportă ca atare. Noroc cu incapacitatea structurilor de resort din România de a crea mecanisme de întăbulare a pământului din mediul rural în acești 23 de ani! Uneori prostia și incompentența pot să se transforme vremelnic în șanse pentru o anumită populație.

În această fază, firme internaționale de think-tank ce deservesc centre diverse de putere în lume (private sau naționale) au conturat o adevărată strategie de land-grabing.

Astfel, această noțiune de land-grabing începe să capete valențe de economie politică, care face obiectul unor politici publice la nivelul diferitelor guverne din lume care dispun de lichidități și construiesc politici publice pe termen lung.

Prin această nouă dimensiune a economiei politice dată de noțiunea de land-grabing se subînțelege ACAPARAREA CONTROLULUI (capturarea puterii cu scopul de a controla accesul la fondul funciar) tuturor resursele asociate terenurilor (pădurea, apa, resursele subsolului).

Această tehnică de acaparare poate să cuprindă metode virtuale sau reale.

În cazul land-grabingului virtual sau real vorbim de metode mascate de acaparare care ascund în spatele achiziției pentru agricultură motivații diverse precum:

Obținerea de subvenții APIA sau investiții AFIR (cazul României, în care peste 3 miliarde de euro merg către firme sau grupuri acaparatoare străine);

Obținerea de garanții bancare pentru diverse investiții strategice agricole sau industriale;

Speculație funciară care se bazează pe creșterea sigură anuală a prețului terenurilor în următorii zeci de ani datorită unor factori predictibili (schimbări climatice, schimbare de comportament alimentar în Asia, creșterea populației lumii, degradarea terenurilor prin supraexploatare etc…);
Ocuparea strategică a fâșiilor de frontieră (vezi cazul țărilor baltice, Poloniei, României) a țării inamice sau a țării țintă și a terenurilor din jurul unităților militare;

Supraexploatarea agroindustrială a acestor terenuri pentru obținerea de agrocarburanți, energie eoliană, energie hidro, alimente modificate genetic, energie fotovoltaică, gaze de șist prin tehnologii sofisticate tehnic și foarte scump, care îi scapă fermei familiale, scoțând-o de pe această piață.

Noțiunea de land-grabing capătă valențe multiple din punct de vedere tehnic, juridic, economic, politic sau militar:
 
Vorbim de o tehnică de schimb de drepturi asupra fondului funciar prin mecanisme de control a accesului la teren, care presupune mult mai mult decât o simplă înșfăcare de teren de către anumiți acaparatori (Este foarte important să ne concentrăm pe interesele și impactul viitoarelor activități ale acaparatorilor, mai mult decât să plângem pe umerii victimei)
Vorbim de o tehnică de violare a principiului de transparență și responsabilitate (tranzacții care nu au un consimțământ liber al utilizatorilor actuali ai terenului; tranzacții ce nu au la bază audit de mediu și audit social; tranzacții ce se desfășoară fără o campanie de informare prealabilă)

Prin ce tehnici legale sau ilegale se manifestă fenomenul de land-grabing?

 Pentru a da o aparență de legalitate, țările acaparatoare intervin (înfrățiri instituționale între Ministerul agriculturii din cele 2 țări, lobby etc…) în țara țintă a land-grabingului, modificându-i legislația funciară (vezi cazul României cu legile fondului funciar, legea vânătorii, legea pajiștilor, codul silvic)

Prin tehnici de război informațional prin care se urmărește eliminarea atașamentului față de glia strămoșească la generațiile tinere

Prin tehnici de hărțuire fizica sau psihică, intimidare, mituire de responsabili guvernamentali și de multe ori violență sau crime (în special în Africa, Asia, America de Sud, dar nu numai)

Care este scara globală a fenomenului?
 
 După International Food Policy Research Institut, între 2005 și 2009, suprafața înșfăcată prin acaparare a fost de 20 de milioane de ha

După Banca Mondială, între 2007-2011, vorbim de 45 de milioane de ha

După OXFAM, între 2000 și 2011, vorbim de 227 de milioane de ha

Care este, de fapt, miza principală a înșfăcării de terenuri în România?

Apa potabilă este, evident, miza principală a acestui fenomen de acaparare, prin transformarea acesteia din bun public în marfă;

Așa cum s-a reușit în legislația europeană ca pământul să fie transformat în marfă sub formă de capital, așa și apa este o marfă, deci, poate să circule prin această filosofie ultraliberală asupra vieții;

Sunt vizate toate râurile de munte care sunt privatizate sub formă de concesiune asupra uzufructului acestora prin intermediul îmbutelierii sau a investițiilor hidro (vezi cazul investițiilor strategice în Munții Carpați, în special pe partea transilvană, de către capitaluri anonime care au în spate state naționale).
 
Care sunt noile tehnici insidioase de lang-grabing? Langrabingul verde sau Green Grabing!

Land-grabingul verde este printre cele mai insidioase tehnici de înșfăcare pentru că este foarte ușor de apărat în fața opiniei publice;

Vânzarea naturii mascată sub scopul aparent al salvării acesteia (prin împădurire, de exemplu) în numele durabilității, al conservării, al valorilor ecologic, care ascunde, de multe ori, tehnici de green grabing;

În numele acestui deziderat acceptat de către societate se fac expulzări funciare a țăranilor proprietari de drept pentru a fi înlocuiți cu noii stăpâni verzi în filosofie;

În numele acestei filosofii se încalcă drepturile fundamentale ale omului legate de accesul la proprietatea funciară.

Care sunt cele mai amare exemple de acaparare funciară în lume?

Plantațiile de trestie de zahăr din Cambodgia (20000 ha);

Terenurile agricole din Ucraina (milioane de ha în nordul Mării Negre);

Plantațiile forestiere din Mozambic (140 000 de ha acaparate de un grup suedez cu miros de exploatare socială);
Acapararea de terenuri în România cu peste 4 milioane de ha (campioana detașată a land-grabingului din Uniunea Europeană).

Care sunt statele campioane ale acaparării de terenuri agricole în România?
 
 Italia (în Banat, în special) cu motivația principală afișată de speculație funciară și cu motivații energetice clar definite(?)

Țările mici (Olanda, Belgia, Luxemburg), prin fonduri de investiții și pensii, precum și societăți anonime cu o motivație, de regulă, speculațională;

Țările mari (Franța, Germania etc…) cu o motivație geostrategică și economică;

Țările vecine (prin state estice interpuse interesate geostrategic) cu motivații militare și revanșard istorice;
Țările din Golf.

Ce este de făcut, dacă ne încăpățânăm să credem că nu este totul pierdut?

Să legiferăm în legislația națională că apa, terenul agricol și silvic sunt subiect de apărare națională, iar accesul la aceste resurse se face doar cu acordul CSAT;

Să legiferăm în legislația națională că apa, terenul agricol și silvic au valoare de patrimoniu alături de valoarea de capital (noțiune introdusă în legislația europeană de către fostul comisar român pe agricultură). Fiind un bun de patrimoniu, România ar putea să-și evalueze patrimoniul de resurse necesar pentru supraviețuire și dezvoltare;

Să aliniem legislația referitoare la resurse (pământ, pădure, apă, resursele subsolului) la legislația unor țări precum Franța, Germania, unde acest fenomen de land-grabing este cvasiinexistent. 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews