ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Există legi care protejează oamenii și natura. Și există legi care, din dorința de a demonstra un exces de zel, riscă să transforme cetățenii obișnuiți în suspecți. Proiectul Ministerului Mediului privind transpunerea Directivei europene privind protecția mediului prin drept penal pare să facă parte din cea de-a doua categorie.
 
Uniunea Europeană a cerut statelor membre să combată mai eficient criminalitatea de mediu. România pare însă hotărâtă să meargă mult mai departe decât cere Bruxelles-ul. Cu alte cuvinte, să fie mai catolică decât Papa. În timp ce marile rețele care poluează râuri, distrug păduri sau fac trafic ilegal de deșeuri ar trebui să fie adevărata țintă a legii, proiectul lasă impresia că orice cetățean, orice fermier și orice taran poate deveni, într-o zi, personaj într-un dosar penal. Iar într-o țară lovită de secetă și de lipsa apei, oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva și fântâna din curte va deveni motiv de anchetă.

In analiza juridică a proiectului am identificat nu mai puțin de 29 de probleme majore, care ar trebui să dea serios de gândit înainte ca legea să ajungă în Parlament.

Printre cele mai importante se numără: înlocuirea neglijenței grave cerute de Directiva europeană cu simpla culpă; definirea excesiv de largă a caracterului „ilegal” al unei fapte; extinderea nejustificată a răspunderii pentru tentativă;
 
stabilirea unor pedepse mai severe decât cele cerute la nivel european; extinderea excesivă a pedepselor de până la 20 de ani; sancțiuni insuficient adaptate pentru persoanele juridice și marile companii;
 
omisiuni în definițiile legale, inclusiv privind ecosistemele; lipsa unor criterii clare pentru definirea „daunei semnificative”;
 
folosirea unor noțiuni tehnice fără metodologii și praguri obiective; definirea discutabilă a caracterului ireversibil al prejudiciului; extinderea gravitatii privind ariile naturale protejate peste standardul european;
 
amestecarea infracțiunilor cerute de Directivă cu opțiuni exclusiv românești; incriminarea prea largă a poluării produse de nave; lipsa pragurilor clare pentru transferurile de deșeuri; criterii excesive privind speciile protejate; lipsa unei excluderi explicite pentru fântânile și captările gospodărești; sancționarea captării apei mai sever decât impune Directiva;
 
neclarificarea raportului dintre răspunderea administrativă și cea penală; lipsa unui mecanism real de cooperare între instituțiile statului; obligații prea vagi privind resursele și personalul autorităților; o strategie națională incomplet reglementată; un sistem statistic insuficient pentru combaterea criminalității de mediu; lipsa unor reguli clare privind remedierea voluntară a prejudiciilor; absența unei evaluări reale de impact economic și social; lipsa unui tabel complet de concordanță cu Directiva europeană; fragmentarea excesivă a legislației penale de mediu;
repetarea inutilă a regulilor privind jurisdicția; lipsa unei perioade suficiente de pregătire înainte de aplicarea noilor infracțiuni; numeroase erori de tehnică legislativă care pot genera interpretări și litigii.
 
Toate aceste observații nu înseamnă că mediul nu trebuie apărat. Dimpotrivă. România are nevoie de o legislație dură împotriva celor care otrăvesc râurile, incendiază deșeuri, distrug pădurile sau câștigă milioane din încălcarea legii. Dar tocmai pentru că vorbim despre drept penal, legea trebuie să fie clară, proporțională și previzibilă. O lege bună îi sperie pe marii poluatori, nu pe oamenii care își udă grădina. O lege bună lovește în rețelele infracționale, nu în taranul care încearcă să supraviețuiască unei veri toride. O lege bună oferă siguranță juridică, nu teamă și confuzie.

Ministerul Mediului are încă șansa să corecteze acest proiect. Altfel, România riscă să adopte una dintre cele mai severe și mai neclare legislații penale de mediu din Uniunea Europeană. Iar într-o țară în care seceta golește fântânile și oamenii numără fiecare găleată de apă, cea mai mare greșeală ar fi ca statul să transforme grija pentru natură într-o sursă de teamă pentru propriii cetățeni.