Cum l-or fi prins americanii pe Maduro? Păi ar trebui să urmărim cine încasează recompensa aia a lui Trump de 50 de milioane de dolari. Dacă a fost băiat deștept, Maduro a încasat chiar el banii! Follow the money!... 

Anul începe în forță, cu o operațiune care zguduie planeta: SUA a atacat Venezuela, le-a răpit președintele și îl duc la judecată, unde-l așteaptă aproape cert soarta altui răpit celebru, Noriega, adică moartea după gratii. Ca întotdeauna în istoria omenirii, se dovedește că regulile nu sunt făcute pentru cei puternici; America a călcat dreptul internațional în picioare, dar cine să o tragă la răspundere? Mai ales că la nivelul liderilor UE se vede că își chinuie la ora asta creierii ca să găsească soluția armonizării pozițiilor intransigente față de Rusia lui Putin cu salutarea previzibilă a acțiunii lui Trump în Venezuela. Deloc ușor. Așa cum scriam recent, pe lumea asta pare că există invazii rele și invazii bune. De acum, marea întrebare e ce urmează și care va fi pentru lume impactul căderii regimului la putere din Venezuela.

Capturarea lui Maduro creează un vid de putere, care ar putea duce la o tranziție democratică rapidă dacă opoziția, condusă de figuri precum María Corina Machado, preia controlul. Totuși, riscul de haos este ridicat – nu știm sigur la ora asta dacă armata venezueleană, loială parțial regimului, ar putea rezista, ducînd la lupte interne sau insurgente. Maduro era susținut inclusiv de grupuri armate și carteluri de droguri; eliminarea sa ar putea slăbi aceste rețele, dar și provoca răzbunări. Pe termen lung, un guvern pro-SUA ar putea stabiliza țara, reducînd migrația masivă (peste 7 milioane de venezueleni au plecat deja), dar eșecul ar agrava criza umanitară.

Va exista un impact și asupra aliaților de stînga din regiune: Maduro era un pilon pentru guvernele de stînga, precum cele din Cuba, Nicaragua și Bolivia, prin programe gen PetroCaribe (furnizarea de petrol ieftin). Eliminarea sa slăbește aceste alianțe; Cuba, dependentă de petrolul venezuelean, ar putea intra în criză economică, accelerînd posibile schimbări interne. Președinți precum Lula da Silva (Brazilia) sau Gustavo Petro (Columbia) au condamnat acțiunea SUA ca „agresiune imperialistă”, ceea ce ar putea duce teoretic la tensiuni regionale sau apeluri la organizații precum CELAC pentru sancțiuni împotriva SUA. Pe de altă parte, țări pro-SUA precum Columbia sau Guyana ar putea beneficia de o Venezuelă stabilă, reducînd disputele teritoriale (ex: Essequibo). Nu e exclus, deci, ca protestele exprimate de unele state sud-americane să fie doar de formă, în culise făcîndu-se deja calcule despre cum s-ar putea profita de situație.

Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, iar un nou regim ar putea relansa producția (acum la minim istoric din cauza sancțiunilor), scăzînd prețurile globale la petrol. Desigur, cel puțin o vreme petrolul venezuelean va fi exportat de americani, pentru că naționalizările de acum cîteva decenii au afectat grav companii americane, iar pierderile au fost de zeci de miliarde de dolari. Schimbările în producția de petrol venezuelean ar putea scădea, deci, prețurile globale, beneficiară fiind și UE (dependentă de importuri), dar o eventuală instabilitate ar putea crește volatilitatea pieței. Companii europene precum Repsol (Spania) au interese în Venezuela; un nou regim ar putea relansa parteneriatele, dar sancțiunile actuale ale UE (pentru 69 de oficiali) ar necesita ajustări.

În ansamblu, America de Sud ar putea vedea o realiniere spre influența SUA, dar cu riscuri de polarizare și instabilitate dacă tranziția eșuează. Guvernele de stînga văd aceasta ca o amenințare directă la suveranitate, în timp ce cele de dreapta o salută ca pe o eliberare de sub „narco-terorism”. Trump își ia doctrina Monroe înapoi, după ce Rusia și China s-au înfipt pe continent și au început să deranjeze Washingtonul.

În ce privește UE, aceasta a avut o poziție echilibrată față de Venezuela, aplicînd sancțiuni împotriva regimului Maduro pentru încălcări ale drepturilor omului, dar evitînd acțiuni militare unilaterale. Capturarea lui Maduro de către SUA, fără coordonare aparentă, ar putea tensiona relațiile transatlantice. UE nu recunoaște legitimitatea lui Maduro post-alegeri contestate din 2024, dar a condamnat blocada navală a SUA ca „agresiune ilegală”. Dacă instabilitatea crește, UE ar putea vedea un influx de migranți venezueleni (deja peste 200.000 în Spania și alte țări), agravînd criza migrației. Pe de altă parte însă, reducerea influenței Rusiei și Chinei în America Latină s-ar alinia cu interesele UE în contracararea autocrațiilor globale.

Atacul militar al Statelor Unite ridică multiple întrebări privind respectarea dreptului internațional. Această acțiune poate fi considerată o încălcare în mai multe moduri. Carta ONU, adoptată în 1945, interzice explicit folosirea forței sau amenințării cu forța împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a unui stat suveran. Atacul SUA, descris ca o „operațiune la scară largă” cu lovituri aeriene, drone și posibile forțe speciale pe teritoriul venezuelean, reprezintă o intervenție armată directă fără consimțămîntul guvernului venezuelean.

Capturarea unui șef de stat în exercițiu agravează această încălcare, fiind echivalentă cu o invazie și o interferență în afacerile interne, ceea ce încalcă principiul non-intervenției (rezoluții ONU precum 2625/1970). Capturarea lui Maduro implică o intruziune fizică pe teritoriul venezuelean, ceea ce reprezintă o violare directă a suveranității. Dacă atacul a implicat lovituri asupra țintelor civile sau militare fără distincție, ar putea viola Convențiile de la Geneva (1949), care cer proporționalitate și distincție între combatanți și non-combatanți.

Rapoarte inițiale menționează explozii în Caracas, cu posibile victime civile, ceea ce ridică suspiciuni de „crime internaționale potențiale” conform experților ONU.
Capturarea și transferul lui Maduro în SUA fără proceduri legale internaționale (ex: extrădare prin tratate bilaterale) ar putea fi văzută ca o răpire de stat, similară cu cazuri precum cel al lui Eichmann (răpit de Israel din Argentina), dar chiar și acolo a existat controversă legală. Maduro ar putea invoca imunitatea de șef de stat în fața Curții Penale Internaționale (CPI), deși SUA nu recunoaște jurisdicția CPI.

Pe de altă parte, în anii 80, SUA a fost condamnată de Curtea Internațională de Justiție pentru că a încercat să destabilizeze guvernul de stânga al Sandiniștilor din Nicaragua, susținînd activ gherilele Contras (rebelii anti-sandinisti) și a desfășurat operațiuni militare directe fără a declara oficial război. Curtea a decis, cu o majoritate covârșitoare, că Statele Unite au încălcat dreptul internațional.

Cele mai importante concluzii au fost: SUA a încălcat obligația de a nu folosi forța împotriva altui stat prin atacurile directe asupra porturilor și instalațiilor petroliere, intervenția în afacerile interne, susținerea gherilelor Contras a fost considerată o intervenție ilegală în treburile interne ale Nicaragua etc.
Statele Unite au refuzat să accepte jurisdicția Curții și nu au plătit niciodată despăgubirile stabilite (estimate la miliarde de dolari). Ulterior, SUA au folosit dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a bloca orice rezoluție care le-ar fi obligat să respecte sentința.
Deci, știm de pe acum cum s-ar termina dezbaterea despre încălcarea dreptului internațional.

Cîteva cuvinte despre Ceaușescul venezuelean:
Nicolás Maduro Moros, fost șofer de autobuz și lider sindical, a urcat în politică sub tutela lui Hugo Chávez, devenind ministru de externe (2006-2013), vicepreședinte și succesorul desemnat al acestuia.

A cîștigat alegerile prezidențiale din 2013 la limită, după moartea lui Chávez, și a fost reales în 2018 și 2024 în scrutinuri contestate masiv pentru fraudă. El s-a prezentat drept continuator al „revoluției bolivariene”, promovînd socialismul, alianțe anti-americane (cu Rusia, Cuba, China, Iran) și programe sociale precum CLAP (distribuție de alimente). Suporterii săi loiali îl văd ca un apărător al suveranității împotriva „imperialismului SUA”, menținînd pacea internă și rezistînd sancțiunilor. Criticii, inclusiv SUA, UE, OEA și organizații precum Human Rights Watch, îl consideră un dictator autoritar. Sub mandatul său a dizolvat practic Adunarea Națională după 2015, pentru că opoziția cîștigase alegerile zdrobitor, controlînd justiția și instituțiile, a reprimat violent proteste, cu mii de arestări arbitrare, tortură și sute de morți, a fost acuzat de crime împotriva umanității, corupție masivă, trafic de droguri și legături cu carteluri.

Venezuela, odată prosperă datorită petrolului, a suferit sub Maduro hiperinflație, penurii de alimente/medicamente și migrație masivă (peste 7 milioane de refugiați). Maduro rămîne o figură polarizantă: erou al stîngii anti-imperiale pentru unii, responsabil pentru prăbușirea unei națiuni pentru alții. Capturarea sa deschide un capitol deocamdată incert pentru Venezuela. (Bogdan Tiberiu Iacob)

Parteneriat INPOLITICS