De Ziua Justiției, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, a transmis azi un comunicat care depășește cu mult formula clasică a felicitărilor instituționale. Sub aparența unui mesaj de reflecție, textul conține două mize politice majore, greu de disociat una de cealaltă: un apel la o mobilizare a întregii „comunități juridice” într-un moment pe care Savonea îl descrie, fără ocolișuri, drept unul de presiune asupra independenței magistraților, și o condamnare indirectă, dar lipsită de echivoc, a modelului de justiție practicat în ultimele două decenii – cel asociat, în limbajul public, „statului paralel” al cuplului Coldea-Kovesi, cu spectacolul cătușelor cu tot.

Savonea vorbește, astfel, despre judecători aflați „sub presiunea fricii, a intereselor de moment, a campaniilor publice sau a unor raporturi de putere dezvoltate în afara sălii de judecată” – o formulare care nu poate fi citită decît ca o descriere a climatului actual.

De aici reiese miza centrală a textului: apelul la solidaritate profesională. Președinta ÎCCJ afirmă că apărarea independenței justiției „reprezintă o obligație comună și permanentă” a judecătorilor, procurorilor, avocaților, mediului universitar și a „tuturor profesiilor care participă la înfăptuirea justiției”. Este, în esență, o chemare la front adresată întregii bresle juridice, întemeiată pe premisa că justițiarul izolat este un justițiar vulnerabil: „O justiție cu adevărat independentă nu este aceea în care judecătorul este lăsat singur în fața presiunilor, ci aceea în care întreaga comunitate juridică înțelege că apărarea independenței sale reprezintă o obligație comună și permanentă”.

Plasat în contextul actual, un an marcat de conflictul deschis dintre magistrați și puterea politică pe tema salarizării, de disputele legate de congresul PNL și de tensiunile constituționale generate de criza guvernamentală – despre toate scriam recent – mesajul funcționează ca o linie de front trasată public: justiția, spune Savonea, nu mai poate rămîne un actor pasiv în raport cu clasa politică, ci trebuie să se apere activ, colectiv și instituțional.

Sancționarea indirectă a spectacolului cătușelor

Al doilea palier al comunicatului este, poate, mai incisiv decît primul, tocmai pentru că este formulat eliptic. Fraza-cheie – „Experiențele ultimelor decenii ne-au arătat că statul de drept poate fi vulnerabilizat nu doar de corupție, ci și de tentația de a combate corupția prin mijloace care slăbesc garanțiile fundamentale ale procesului echitabil” – este, în fapt, o referire clară și o judecată de valoare asupra justiției de junglă practicate în România în epoca binomului Kövesi – Coldea.

Fără a da nume, Savonea recompune, propoziție cu propoziție, exact criticile care au fost formulate de-a lungul anilor la adresa „statului paralel”: prezumția de nevinovăție „relativizată”, dreptul la apărare „afectat”, „eficiența instituțională” transformată „într-o valoare superioară drepturilor și libertăților fundamentale”. Este, să o spunem drept, vocabularul folosit mereu de cei care au denunțat spectacolul mediatic al arestărilor, dosarele construite pe presiune și expunerea publică a suspecților înainte de orice condamnare definitivă – practici documentate ulterior în rapoarte CSM, hotărîri CEDO etc.

Semnificativ este și pasajul despre „erorile judiciare”: „În spatele fiecărei erori judiciare există oameni, familii, cariere și destine.” Formularea recunoaște, indirect, un cost uman al perioadei „luptei anticorupție” dusă cu orice mijloace. Este o strategie abilă: acuzația este suficient de precisă pentru a fi decriptată de oricine a urmărit ultimele două decenii ale justiției românești, dar suficient de generală pentru a rămîne, formal, inatacabilă.

Un mesaj cu două fronturi

Interesant de punctat e că cele două teme ale comunicatului nu sunt independente, ci se susțin reciproc. Chemarea la solidaritate a breslei juridice capătă sens tocmai prin raportare la trecutul pe care Savonea îl descrie ca abuziv: dacă justiția a fost, cîndva, instrumentul unei presiuni informale exercitate din afara sălii de judecată prin bilețele galbene pe culaorele justiției, atunci apărarea ei de acum trebuie să fie una colectivă, publică și fără echivoc – inclusiv față de o clasă politică pe care comunicatul o vizează, fără a o numi explicit, atunci cînd vorbește despre „campanii publice” și „raporturi de putere”.

Rămîne de văzut cum va fi receptat acest mesaj în interiorul magistraturii – divizată, la rîndul ei, între cei care văd în Savonea un garant al independenței instituționale și cei care îi reproșează exact opusul: că folosește retorica independenței pentru a-și consolida propria poziție de putere în sistemul judiciar. (Bogdan Tiberiu Iacob)

Parteneriat INPOLITICS