ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


În vreme ce România și românii se agață cu ghearele și cu dinții de visul lor european, de apartenența lor la UE, de PNRR-ul ratat de mai multe ori de ministrul amator dar foarte îngâmfat Cristian Ghinea și de întreg guvernul Cîțu, analiști de pretutindeni văd o îmbătrânire urâtă a Europei, o scădere brutală a relevanței Bătrânului Continent, aproape o marginalizare. Ultimii 10-20 de ani de creștere fabuloasă a Chinei (economică, socială, politică, militară, culturală) a schimbat toate perspectivele și toate ierarhiile. Rusia, cu investiții aparente mult mai mici, a reușit să depășească militar periculos SUA, liderul „lumii libere” și protectorul militar al UE. Din toate punctele de vedere, UE se găsește la o răscruce periculoasă, cu riscul dezmembrării, evident, la orizont.

În România, spre deosebire de Franța, de exemplu, nu au apărut adevăratele documente despre nașterea UE. Părinții ei fondatori sunt priviți în continuare cu respect și își au încă busturile în bronz în Parcul Herăstrău. Dar dovezile sunt clare și sunt cunoscute nu numai în Franța. Jean Monnet, negustor de coniac, a fost un agent plătit al CIA. Robert Schuman, primul președinte al Parlamentului European (1958-1960), a semnat și el acordurile de la München din 1938 ca deputat de Moselle. Walter Hallstein, primul președinte al Comisiei Europene, unul dintre juriștii lui Hitler, a fost ofițer al Wehrmacht-ului în Franța, capturat de americani și dus în SUA. Hallstein a contribuit substanțial la redactarea Tratatului de la Roma (25 martie 1957 – tratatul de constituire a Comunității Economice Europene, compusă din șase state: Franța, Italia, RFG, Olanda, Belgia și Luxemburg). Pe scurt, UE a fost gândită de SUA ca versant economic al NATO.

Declarația de la 2 iulie 2021 prin care se anunță formarea unui nou bloc politic (populiști, suveraniști, naționaliști, extremiști) a pus pe jar establishment-ul dominant de azi, neoliberal și progresisto-neomarxist. Printre semnatari se regăsesc Jarosław Kaczyński – PiS (Polonia), Viktor Orbán – Fidesz (Ungaria), Marine Le Pen – Rassemblement National (Franța), Matteo Salvini – Liga (Italia), Georgia Meloni – Fratelli d’Italia (Italia), Santiago Abascal – VOX (Spania) și alte partide mai mici din Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Grecia, Bulgaria, Estonia, Lituania și România (PNȚCD). Organizarea noii grupări politice e abia la început, dar prezența celor doi lideri puternici din Ungaria (Viktor Orbán) și Polonia (Jarosław Kaczyński), care chiar conduc țările lor, împreună cu celebra dar inconsistenta Marine Le Pen (Franța) și cu la fel de celebrul Matteo Salvini (Italia), sunt deja o garanție că lucrurile pot fi duse până la capăt. Până la urmă se vor alătura AfD (Germania), după alegerile din septembrie, PWW-Geert Wilders (Olanda) și, probabil, și alții.

Spaima neoliberalilor și a progresiștilor-neomarxiști e, însă, nejustificată. Nici unul dintre aceste partide nu atacă încă problemele care macină și care riscă, ele, să distrugă UE. Nici un partid suveranist sau naționalist nu mai contestă azi existența monedei unice euro, care doar ea explică decăderea sudului Europei (Italia, Spania, Franța, Portugalia) și avantajele disproporționate de care se bucură Germania, Olanda și nordul Europei. UE continuă să depindă militar de SUA. Nici Franța, deținătoarea unei armate complete, și nici Germania, prima economie a Europei, nu reușesc să propună o alternativă viabilă la NATO american actual, deși Emmanuel Macron l-a decretat „în moarte clinică” în urmă cu vreun an.

Cu toate că are o monedă unică euro, UE nu are, în realitate, un ministru de Finanțe, un minister de Finanțe și un buget. Banca Centrală Europeană nu poate ține locul unui minister de Finanțe. UE nu are o politică externă coerentă. S-a văzut recent enorma cacofonie privind un eventual summit cu Rusia. Politica externă a UE e coerentă doar în relația cu SUA, din poziția ghiocel. De fapt, UE a rămas o organizație economică și nu a reușit să devină una politică, și, cu atât mai puțin, una militară. Dar, pe de altă parte, a reușit să-i emasculeze, să-i transforme în eunuci fără putere reală de decizie pe toți liderii politici naționali: președinți, prim-miniștri, miniștri, Parlamente. Cu câteva excepții (Ungaria, Polonia), țările din Europa nu mai sunt conduse de politicienii aleși în fiecare țară, ci de multinaționale, de bănci, de fonduri de investiții (BlackRock, Vanguard), de NATO, de CIA, NSA, MI6, BND și de babilonica și extrem de costisitoarea birocrație bruxelleză. O rostogolire în haos care pare de neoprit...