ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Toate reacțiile autorităților la pandemie au fost o permanentă tentativă de a pune stăpânire pe discursul public și pe mecanismele de gândire individuale.

Un eseu excepțional al lui Aaron Kheriaty, publicat de The Brownstone Institute pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

În clasicul său roman distopic 1984, George Orwell a scris:

„Dacă doriți o imagine a viitorului, imaginați-vă un bocanc zdrobind o față – pentru totdeauna.”

Această imagine șocantă a fost un simbol puternic a totalitarismului secolului XX.

Însă, cum remarca recent Caylan Ford, odată cu apariția pașapoartelor digitale de sănătate în statul securității biomedicale, noul simbol al represiunii totalitare este „nu un bocanc, ci un algoritm în cloud: lipsit de emoții, insensibil la contestații, modelând tăcut biomasa”.

Deși mai curând digitale decât fizice, noile forme de represiune nu vor fi mai puțin reale.

Noile mecanisme digitale de supraveghere și control nu vor vor fi nici mai puțin opresive.

Aplicațiile de depistare a contactelor, de exemplu, au proliferat sub cel puțin 120 de forme utilizate în 71 de țări diferite, iar alte 60 de tipuri de mecanisme digitale de depistare a contactelor au fost utilizate în 38 de țări.

Nu există nici o dovadă că aplicațiile de depistare a contactelor sau alte metode de supraveghere digitală au folosit la ceva pentru a încetini răspândirea COVID.

Dar, la fel ca și în cazul altor măsuri pandemice, inutilitatea nu a descurajat utilizarea lor.

Alte tehnologii moderne au fost folosite în ceea ce un comentator, cu o aluzie la Orwell, a numit „reflexul bocancului”, pentru a descrie tendința guvernelor de a abuza de puterile de urgență.

Douăzeci și două de țări au folosit drone de supraveghere pentru a-și monitoriza populațiile și a-i prinde pe cei care încalcă regulile COVID.

Altele au folosit tehnologii de recunoaștere facială.

Douăzeci și opt de țări au folosit cenzura pe internet.

Treisprezece țări au recurs la închiderea internetului în timpul COVID.

În total, treizeci și două de țări au folosit armata sau muniție de război pentru a impune respectarea regulilor, lucru care a provocat victime.

În Angola, de pildă, poliția a tras și a ucis mai mulți cetățeni în timpul unui lockdown.

Orwell a explorat puterea limbajului de a ne modela gândirea, inclusiv capacitatea unui limbaj confuz sau degradat de a distorsiona gândirea.

El și-a exprimat aceste îngrijorări nu doar în romanele sale, Ferma animalelor și 1984, dar și în eseul său clasic„Politica și Limba Engleză”, unde afirmă: „dacă gândirea corupe limbajul, limbajul poate la rândul său corupe gândirea”.

Regimul totalitar descris în 1984 le cere cetățenilor să comunice în Noulimbă, un limbaj atent controlat, cu o gramatică simplificată și cu un vocabular restrâns, menit să limiteze abilitatea individului de a gândi sau articula concepte subversive, cum ar fi identitate personală, exprimare a sinelui sau liber arbitru.

Prin această bastardizare a limbii, gândurile complexe sunt reduse la niște termeni simpli care vehiculează idei simpliste.

Noulimba elimină posibilitatea nuanțelor, făcând imposibile conștientizarea și comunicarea varietăților sensului.

De asemenea, prin cuvintele scurte ale Noulimbii, Partidul urmărește și ca vorbele să devină automate iar vorbirea în bună măsură inconștientă, ceea ce diminuează și mai mult posibilitatea unei gândiri critice.

În roman, personajul Syme vorbește despre munca sa editorială la noua ediție a Dicționarului Noulimbii:

„Până în 2050 – dar probabil mai devreme – orice cunoștință reală despre Vechilimbă (engleza standard) va dispărea. Toată literatura trecutului va fi distrusă. Chaucer, Shakespeare, Milton, Byron – vor exista numai în versiunea Noulimbii, nu doar transformați în ceva diferit, ci, de fapt, în totală contradicție cu ce au fost. Până și literatura Partidului se va schimba. Până și lozincile se vor schimba. Cum ai putea avea un slogan ca Libertatea este Sclavie, când conceptul de Libertate a fost abolit? Întregul mediu al gândirii va fi diferit. În realitate, nu va mai exista gândire, așa cum o înțelegem acum: corectitudinea înseamnă lipsa gândirii – lipsa nevoii de a gândi. Corectitudinea este inconștientă.”

Mai mulți termeni meniți să compromită au fost folosiți în pandemie, expresii al căror singur scop era de a bloca posibilitatea unei gândiri critice.

Între acestea, „negaționist”, „anti-vaccinist”  sau „conspiraționist”. Un scurt comentariu despre fiecare dintre ele ar putea fi util pentru a ilustra cum funcționează.

Primul termen, „negaționist” al COVID-ului nu cere prea multă atenție. Cei care aruncă această acuzație către oricine critică reacția guvernului la pandemie asimilează în mod nesăbuit COVID-ul cu Holocaustul, ceea ce sugerează că antisemitismul continuă să infecteze discursul de dreapta ca și de stânga. Nu avem ce alte comentarii să facem despre acest termen.

Epitetul „anti-vaccinist”, folosit pentru a caracteriza pe oricine ridică semne de întrebare despre campania de vaccinare în masă sau despre siguranța și eficiența vaccinurilor, funcționează mai degrabă ca un blocant al dialogului decât ca o etichetă corectă.

Când cineva mă întreabă dacă sunt„anti-vaccinist” pentru că mă opun vaccinării obligatorii îi pot răspunde doar că întrebarea are tot atâta sens pentru mine ca întrebarea „Dr. Kheriaty, sunteți pro-medicație sau anti-medicație?”

Este limpede că răspunsul este circumstanțial și nuanțat: ce medicament, pentru ce pacient sau grup de pacienți, în ce circumstanțe și pentru ce indicații?

În mod evident, nu există medicament – nici vaccin, de altfel – care să fie bun pentru toată lumea, în orice circumstanțe și în orice moment.

În ce privește tema„conspiraționiștilor”, filosoful italian Giorgio Agamben notează că folosirea sa orbește „demonstrează o surprinzătoare ignoranță istorică”.

Deoarece orice persoană care este familiarizată cât de cât cu istoria știe că poveștile pe care istoricii pe spun reconstituie și reconstruiesc acțiuni ale unor indivizi, grupuri sau facțiuni lucrând împreună pentru a-și atinge scopurile comune prin orice mijloace.

Agamben menționează trei exemple dintre mii oferite de istorie.

În 415 î.Hr., Alcibiade și-a folosit influența și banii pentru a-i convinge pe atenieni să organizeze o expediție către Sicilia. O aventură care s-a dovedit catastrofală și a pus capăt supremației ateniene. Ca represalii, dușmanii lui Alcibiade au plătit martori falși și au conspirat pentru a-l condamna la moarte.

În 1799, Napoleon Bonaparte și-a încălcat jurământul de credință din Constituția Republicii, răsturnând Directoratul printr-o lovitură de forță, și-a asumat puteri totale și a pus capăt Revoluției. Cu câteva zile mai înainte, el se întâlnise cu conspiratorii complici pentru a pune la punct ultimele detalii ale strategiei împotriva anticipatei opoziții a Consiliului celor Cinci Sute.

Mai aproape de zilele noastre, Agamben menționează Marșul asupra Romei a 25.000 de fasciști în octombrie 1922. Mussolini a pregătit marșul împreună cu trei colaboratori, a avut contacte cu premierul și cu personalități puternice ale lumii afacerilor (unii susțin chiar că Mussolini s-a întâlnit în secret cu regele pentru a tatona terenul). Fasciștii au făcut o repetiție a ocupării Romei printr-o ocupare militară a Anconei cu două luni înainte.

Multe alte exemple de conspirații, de la asasinarea lui Iulius Cezar la revoluția bolșevică, pot fi date de orice student la Istorie.

În toate cazurile, este vorba de indivizi adunați în grupuri sau partide, care elaborează strategii și tactici, anticipează obstacolele, apoi acționează cu hotărâre pentru a-și atinge obiectivele.

Agamben recunoaște că nu este întotdeauna necesar să evoci „conspirații” pentru a explica evenimentele istorice.

„Dar oricine ar eticheta un istoric care a încercat să reconstituie în detaliu intrigile care au declanșat anumite evenimente drept conspiraționist ar face cu certitudine dovada propriei sale ignoranțe dacă nu chiar a idioției.”

Oricine a vorbit de Marea Resetare în 2019 a fost acuzat că a aderat la o teorie a conspirației. Până când fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, a publicat în 2020 o carte care prezintă agenda FEM cu titlul COVID-19: Marea Resetare.

În urma recentelor dezvăluiri despre ipoteza scăpării din laborator, despre finanțarea de către americani a cercetărilor de la Institutul de Virusologie din Wuhan pentru creșterea agresivității, periculozității și capacității de răspândire a virușilor, despre ascunderea intenționată a problemelor de siguranță ale vaccinurilor, coroborate cu activitatea coordonată de cenzură a presei și de reducere la tăcere a oricăror voci disidente, se pare că singura diferență dintre teoriile conspirației și informațiile credibile este de aproximativ șase luni.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews