Educația este termenul utilizat pentru a denumi activitatea de formare, modelare, evoluție a ființei umane pentru a dobândi autonomie și independență. A vorbi despre educație și a o defini nu este ușor, deoarece este o temă extrem de largă.

De-a lungul timpului, concepțiile asupra educației au evoluat, reflectând de fapt viziunea asupra valorii umane, încercând să surprindă esența fenomenului educațional din această perspectivă. Iată câteva concepte de educație a diverșilor autori.

Aristotel (384 î.Hr.-322 î.Hr.) – Educația constă în direcționarea sentimentelor de plăcere și durere către o ordine etică.

Jan Amos Comenius (Komensky) (1592-1670), în „Didactica magna” – educația este o activitate de stimulare a „semințelor științei, moralității și religiozității” cu care ne naștem și, implicit, de conducere a procesului de umanizare deoarece omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

John Locke (1632-1704) – educația este forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între „preceptor” (educator) și copil (viitorul „gentleman”).

Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) – educația este în același timp intervenție și neintervenție: „Educația presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării firești, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenție”.

Immanuel Kant (1724-1804) – educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății. ”Educatia urmărește realizarile întregii perfecțiuni de care natura omului este capabilă”.

Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827) – educația este dezvoltarea naturală, progresivă și sistematică a tututor facultăților individuale.

Emile Durkheim (1858-1917) – educația este acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a le forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale și mentale necesare vieții sociale.

Eduard Spranger (1882-1963) – A educa înseamnă a transfera la altul, este dorința de a dezvolta „capacitatea cuiva de a primi și de a insusi valori”.

Educația poate fi considerată ca o bază pentru dezvoltarea societăților. Persoanele, precum și națiunile beneficiază de pe urma educației. Oamenii obțin o calitate a vieții mai bună, obțin oportunități mai mari și, prin aceasta, un nivel economic – social, cultural și spiritual crescut. Pentru națiuni, beneficiile potențiale se reflectă în creșterea economică și dezvoltarea valorilor comune, care consolidează coeziunea socială.

În prezent, procesul de educare în învățământul superior se bazează pe andragogie – știința și practica educației adulților. Termenul a fost formulat pentru prima dată de către Alexander Kapp, în 1833 (andr – om, agogos – a conduce), diferențiindu-se astfel de termenul pedagogie (pais – băiat, copil).

Principalele caracteristici ale acestui model sunt următoarele: a. studentii au o motivație pentru învățare; b. posedă cunoștințe anterioare sau experiență anterioară în domeniile de interes; c. disting valori pe care le-au atins de-a lungul vieții lor personale și academice; d. sunt capabili să facă judecăți morale cu privire la mediul lor și situațiile în care trăiesc (andragogia consideră că studentul are deja un set de valori).

Evoluția învățământului în ultimele decenii (scoaterea sau diminuare ponderii unor discipline umaniste cum ar fi etica, filozofia, istoria, geografia, literatura etc în învățământul preuniversitar și Procesul Bolognia în cel universitar) afectează în mod direct aceste baze ale andragogiei. De aici necesitatea stabilirii unei relații dintre bioetică și educație. În ceea ce privește bioetica în educație, este important să precizam că deși există multe concepte, toate converg spre un punct comun: respectul pentru viață.

Unul dintre principalele obiective pe care bioetica le are este acela de a promova gândirea critică. Morala și etica fiecărei persoane depind de mediul său de viață și de copilăria pe care a trăit-o acea persoana. Cu toate acestea, conform teoriei dezvoltării morale a lui Jean Piaget, aceste valori etice se pot schimba sau dezvolta în funcție de experiențele de viață pe care le are persoana la vârstă adultă.

Bioetica în învățământul superior încearcă să contribuie la producerea de profesioniști nu numai  instruiți, dar și formați moral, care pot face față dilemelor bioetice prezente în domeniile în care își dezvoltă activitățile. Trăind într-o lume în care trebuie, în fiecare zi, să căutăm o societate mai bună, o societate în care să putem coexista cu ceilalți, să avem respect pentru ceilalți, practicarea acestor valori pare să nu fie pur și simplu întâmplătoare. Căutăm o societate educată în valori, valori pe care le învățăm. Jacques Delors (fost președintele Comisiei Europene în 1985) în raportul „Comoara din interior " prezenta cei "patru stâlpi” ai învățării:

1. Să știi – dobândirea cunoștințelor și elementelor de înțelegere a acestora. Prin aceste cunoștințe se evidențiază importanța raționamentului științific, simțului critic și necesitatea unei culturi generale de amploare permițând să se descifreze realitatea.
2. Să faci – să aplici în practică cunoștințele acumulate în scopul de a putea exercita o influență asupra propriului domeniu și a-l îmbunătăți.
3. Să trăim împreună – a participa și a coopera cu ceilalți în toate activitățile umane.
4. Să fii – acest „stalp” cuprinde integrarea celorlalți trei. Cu alte cuvinte, să asimilezi și să încorporezi în personalitatea ta. Scopul educației este de a crea ființe umane creative și cu o gândire liberă, astfel încât să poată fi creatorii propriului destin.

Producerea gândirii critice la studenții constă în posibilitatea de le oferi, prin intermediul bioeticii, instrumentele (valori, reglementări și drepturi morale) pentru ca atunci când se confruntă cu o problemă morală sau etică, acestea sa îi ajute să aleagă cele mai bune valori și norme morale pentru a rezolva o contrarietate în domeniul social. Absolvenții universităților trebuie să considere bioetica (în fiecare dintre domeniile lor de cunoștințe) ca pe o parte esențială a profesiei. Profesionalismul ca obiectiv implicit al învățământului superior poate fi exprimat de o serie de valori, atitudini și comportamente care sunt în interesul societății. În cadrul acestui concept, este absolut necesar să se includă mediul și ființele vii, în general. Profesionalismul ar trebui să ajute la menținerea unor valori dincolo de presiunile sociale, economice și politice.

Bioetica ca disciplină independentă este importantă pentru realizarea formării integrale a profesioniștilor, iar predarea bioeticii într-un mod integral și sistematic în toate cursurile studenților, le va permite acestora din urmă să aibă o panoramă mai largă cu privire la deciziile și dilemele cu care trebuie să se confrunte, astfel încât să poată răspunde la acestea în cel mai bun mod posibil. Dintr-o perspectivă transversală, Bioetica permite studenților să se poziționeze, în cel mai bun mod în situațiile pe care le vor întâlni și să țină cont, în conformitate cu studiile lor universitare, de problemele etice pe care vor fi chemați să le rezolve. Procesul de predare și învățare a bioeticii ar trebui să fie caracterizat de transdisciplinaritate care să ducă la o reflecție integrală asupra situației propuse prin intermediul valorilor obținute prin cunoașterea bioetică.

Este ușor de acceptat că bioetica ar fi necesară în domeniul științelor biologice, în sensul că investigarea și practica acestor specialități sunt în strânsă apropiere cu sănătatea umană. Dar având în vedere rata actuală a avansului tehnologic, domeniile științelor exacte au dobândit o nevoie mai mare de intervenție a bioeticii pentru a rezolva conflictele etice pe care le generează. Prin urmare, este necesar să oferim o educație bioetică pentru a produce profesioniștii din aceste domenii, care să fie pregătiți și sa poata oferi soluții, care nu sunt întotdeauna răspunsuri binare. În problemele morale, este nevoie de capacitatea de a analiza, înțelege și oferi soluții nu numai într-o manieră individuală, ci și în beneficiul societății. Din păcate, în prezent, tema este puțin cunoscută/recunoscută și este îngrijorător că profesioniștii (mai ales din domeniul tehnic, dar nu numai ei) pot să iasă de pe bancile facultății fără o idee clară a valorilor etice și a întrebărilor morale, știind că sunt pe cale să se confrunte cu o viață profesională independentă.

În concluzie, bioetica ar trebui sa fie considerată o disciplină obligatorie în toate domeniile învățământului superior (fizică-matematică, științe inginerești, științe sociale și administrative, științe biologico-medicale și umaniste). Acest lucru se datorează faptului că Bioetica este cel mai adecvat cadru de învățare a luarii deciziilor bazate pe etică și valori umane, care sunt necesare pentru dezvoltarea individuala, a unei țări și chiar a lumii.

P.S. În sens larg, învățarea este definită ca proces de însușire de cunoștințe sau deprinderi prin informații acumulate și/sau prin practică într-un anumit domeniu (o meserie, știință, artă etc.) DEX precizeaza Învățá, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.

sursa foto: psmag.com