ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Israelienii, pe care nimeni nu i-a bănuit vreodată de naivitate, înțeleg foarte bine că America nu mai este hegemonul de odinioară.
 
Cum pentru israelieni Statele Unite nu reprezintă nimic altceva decât o vacă de muls și un berbec utilizat pentru distrugerea cetăților inamice, această stare de fapt aduce o mare problemă: America moare iar Israelul nu și-a îndeplinit obiectivele strategice – expulzarea arabilor de pe teritoriul Palestinei, crearea Marelui Israel și reclădirea templului. Or, acest lucru nu se poate face decât în urma unui mare război. Cum un astfel de război, luptat exclusiv de către Israel, i-ar pricinui acestuia daune extinse punând în pericol chiar supraviețuirea statului, singura șansă a iudeilor este antrenarea colosului american pentru a-i purta luptele. Nu ar fi pentru prima dată, dar s-ar putea să fie pentru ultima. 

Așadar, din punctul de vedere al elitelor israeliene conflictul trebuie să izbucnească cât mai repede, atât timp cât Statele Unite îl mai pot duce. Asta a venit Bibi să ceară la Washington, acolo unde și-a dus rufele murdare la spălat și unde a fost întrerupt cu aplauze de vreo 58 de ori. Așa cum am mai spus, după părerea mea, vizita lui Netanyahu a fost pregătită în contextul tentativei de asasinare a lui Trump. Trump trebuia să moară, iar pentru crimă ar fi fost blamat Iranul. Netanyahu ar fi venit să-i mângâie pe cap pe americani și ar fi cerut Congresului să arate bărbăție și să declare război Iranului pentru a răzbuna moartea lui Donald, „marele prieten al Israelului”. Vă imaginați care ar fi fost reacția politicienilor americani, vânduți cu arme și bagaje lobby-ului israelian AIPAC. Nu a fost să fie.
 
 
Cu Trump încă în viață, se pare că în spatele ușilor închise lui Netanyahu i s-a pus în vedere că e nevoie de un alt pretext. Ceva substanțial. Americanii nu pot interveni decât dacă Israelul va fi atacat. Zis și făcut: întors acasă, Bibi a continuat să provoace asasinând copii în Gaza, lideri Hezbollah în Liban, și chiar pe interlocutorul său, negociatorul Hamas, aflat în vizită la Teheran. Orice limită diplomatică și umană a fost încălcată cu speranța de a provoca o reacție suficient de mare. Orice numai să iasă război, dar un război mare, cu participarea huidumei americane.

La ce să ne așteptăm până pe 5 noiembrie, data alegerilor pentru Casa Albă? Ne putem aștepta la orice. În opinia mea este extrem de probabil să mai încerce ceva  MARE până atunci. Altminteri se pare că există o diferență de opinii. Pe deoparte ce e în mână nu-i minciună: o președinție Harris ar însemna un executant fidel al planurilor AIPAC, o slugă garantată. Pe de altă parte, într-un mod ce l-ar discredita absolut dacă nu ar fi vorba de politică, Trump se gudură exact pe lângă oamenii  care au pus la cale asasinarea lui. De ce face acest lucru care îi dezgustă pe cei neinițiați? Dintr-o logică simplă: ca să poți salva America (și viața ta) trebuie mai întâi să ajungi președinte, iar oamenii care au pus la cale eliminarea ta au acces la butoanele semaforului electoral. Te faci frate cu dracul, le promiți orice numai să ajungi acolo. Ce poate Trump promite celor care l-au tăiat din cartea celor vii, ce atuuri are în mână? Un singur mare atuu: patriotismul american. Trump este preferat de „redneckșii”din Midwest și din Sud, care constituie miezul armatei americane. O Americă patriotică, deci trumpistă, poate fi mai ușor folosită drept carne de tun în munții Iranului și deșerturile Siriei. Până acum nu s-au găsit droguri suficient de puternice pentru a trimite lumea să moară în luptă pentru drepturile ELGIBITI sau pentru vaccinuri.

Întrucât am început această scurtă analiză afirmând că pe israelieni nimeni nu i-a bănuit vreodată de naivitate, puteți trage singuri concluziile cu privire la șansele concurenților din noiembrie. Dar, așa cum s-a văzut și cu ocazia încercării de asasinat, oamenii au planurile lor, dar și Dumnezeu le are pe ale sale.